Poezii despre ma gandesc la tine categorie:carti de dragoste, pagina 2
Meditație
Stau...
Pe scaun, într-un birou cam strâmt
Privesc cum timpul trece leneș
Și-aștept să văd cum e să stai... mai mult...
Zâmbesc...
Când mă gândesc că voi pleca acasă
Și nu voi mai privi nici timpul,
Și voi avea o altă ocupație... să trândăvesc...
Gândesc...
Ca un copil ce-și uită jucăria
Și nu mai știe cine e
Aș vrea să mă gândesc la tine... dar nu mai pot...
Pierdut...
În amintiri ce zilnic mă-nconjoară
Îmi dau târcoale și mă-ndeamnă
Să nu te uit, să vin la tine... dar nu știu unde...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Murariu
Adăugat de Daniel Murariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Știi ce fac acum?...
știi ce fac acum?... mă gândesc la tine,
mi se întâmplă des să mă gândesc,
pătrunsă toată ești în inimă la mine
și nu mai pleci, iar eu nu te gonesc
îmi dai o stare de plutire lină,
îmi dai o stare care vreau s-o am,
simt inima cum ție se închină,
ea, care închinată nu-i de-atâția ani
îndeamnă să te caut. să mi te-apropii
și parcă nu-nțeleg și mă feresc,
să nu-ți văd chipul, să nu-ți văd nici ochii,
căci de îi văd deodată mă topesc
îmi este frică, frică-mi e de mine,
de felul meu timid, neînțeles,
o frică de durerile de tine
și alungarea lor mi-e chinul reales
[...] Citește tot
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Cu pași mărunți mă-ndrept spre tine.
Dar frică-mi este de ce-ar putea să se întâmple!
Nu te gândi departe...
Nu mă gândesc la mine!
Încă-i devreme să mă gândesc la noi!
Doar gândul îl îndrept spre tine;
Nimic nu mă mai leagă de trecut.
Un pescăruș pe mare sunt... atât!
Și inima-mi corabie pe-un val necunoscut,
Ce navighează cu polul sentimentelor la Nord.
Tu vânt... dorință arzătoare,
Poartă-mă teafăr pe malul credinței ce n-am abandonat!
Eu cred încă în tine, dulcea mea "Iubire"!
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândesc
Culeg alături de tine
amintiri născute din magii
dincolo de întuneric
gândesc lamentabil
și respir liniștea
nu te pot lăsa
vino cu mine
urmează-mă în tihnă
și vom triumfa
peste
Universul promis!
poezie de Lusiana Drăgușin (30 ianuarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăgușin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul freamat de dragoste
Ma intorc la poezia petalelor tale,
La umbra gestului flamand
Din ultimul freamat da dragoste.
Ma intorc la suavul sarut
In timp ce mana grabita
Rupe ultimul freamat de dragoste.
Ma intorc la fierbintele gest
Fara a tine seama
De ultimul freamat de dragoste.
Ma intorc la tipatul strident
Ascuns in intregul meu trup,
Uitand de ultimul fremat de dragoste.
Ma intorc la linistea profunda
Parcurgand inclestarea ochiului tau
Si ascult ultimul freamat de dragoste.
poezie de Marilena Mihai
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pământu-mbrățișării noastre
uneori te mai gândesti la mine
și-atunci îmi pierd memoria
și nu știu unde și de ce-am plecat
uneori mă mai gândesc la tine
și-atunci o vână-albastră în tâmplă
ți se sparge
uneori te mai gândești la mine
și-atunci când iarna vine
cad în fântânile-nghețate
uneori mă mai gândesc la tine
și-atunci plesnesc oglinzile
în întunericul odăii tale
uneori te mai gândești la mine
și-atunci în jurul unui bloc de piatră
mă simt un nor de sânge-n mâini cu daltă
uneori mă mai gândesc la tine
și-atunci ți se preface mâna-n scrum
cuvintele pe pagini singure se scriu
există cineva ce nu poate să-ndure
să ne gândim unul la altul
[...] Citește tot
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nori de vitralii
îmi plăceai ștergând amintirile
ca pe niște tablouri de patina timpului,
le-am lăsat așa,
prăfuite,
să le mângâie doar misterele Lunii
în nopți cu nori de vitralii
când mă gândesc la tine,
îmi plăceai citind viitorul
pierdut între două intrigi,
din niște cărți cu coperți de copac,
le-am lăsat așa,
întredeschise,
să-mi crească salcâmi și liliac
într-o primăvară întârziată,
îmi plăceai împletindu-ți visele în păr
și toate florile câmpului,
le-am lăsat așa,
nenumărate,
[...] Citește tot
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubește...
DRAGOSTE,
Ce barieră mă ține
Atât de departe de tine?
Aștept să te-ntâlnesc,
Dar...
Anotimpurile vin și se duc,
Tu nu apari,
Nu vrei să vii!
Zi de Zi,
Te-aștept în zadar.
Fără tine,
Inima mea,
Liniște, nu poate avea.
Dragoste,
Care ți-e locul secret,
Unde te- ascunzi?
Privesc în depărtare,
Devin deodată visătoare...
Cad frunzele,
Se reîntorc păsările
[...] Citește tot
poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ardei acrit
Privesc un răsărit,
Mi-e dor de tine,
Ascult un ciripit,
Mi-e dor de tine,
Gândesc la infinit,
Mi-e dor de tine,
Visez la ce-am iubit,
Mi-e dor de tine,
Miros un crin pălit,
Mi-e dor de tine,
Gust un ardei acrit,
Mi-e dor de tine!
poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin dragoste
Prin dragoste tot ce-i amar se va îndulci,
Prin dragoste tot ce-i cupru va fi aur.
Prin dragoste toate poșircile se vor transforma în cel mai pur vin,
Prin dragoste toată durerea se va schimba în leac.
Prin dragoste cel mort va fi iar în viață.
Prin dragoste regele se va preschimba în sclav.
poezie clasică de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!