lumineaza-n ceruri luna

Tot despre lună

Toarce luna-ntr-o poveste,
Suie luna sus pe creste,
Luna cade-n ochiul meu,
Luna curge-n Dumnezeu,

Luna mârâie-nspre oi,
Lupii-o mestecă-napoi,
Luna mişună pe mare
Şi m-adulmecă de sare.

Sare luna printre miei,
Se ascunde-n vocea ei:
Pielea ta îmi e totuna,
Când se-mpreună cu luna.

Dumnezeu închide-un ochi,
Luna-i spune de deochi,
Luna faţa îşi întoarnă
Şi mă ninge-n iarnă-iarnă.

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

Pe ceruri, în noapte, un înger zbura
Şi-un cântec din ceruri cânta.
Şi lună, şi stele, şi norii pe vânt
Uimiţi ascultau acel cânt.

Cânta despre drepţii cu albe veşminte
Din umbrele raiului sfinte.
Cânta despre Tatăl ceresc, lăudându-l -
Şi neprihănit era cântul.

Ducea către lumea aceasta de jale
Un suflet în braţele sale;
Iar cântul rămase în sufletul crud
Uitat în adânc, neştiut.

Şi vreme-ndelungă, prin lume, cu dor
Tânji într-un chin arzător,
Nestinsă de tristele omului plângeri,
Cântarea aceea de îngeri.

poezie celebră de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă întru cei de sus

Vuieşte văzduhul, în noapte, de glasuri
Şi nori argintii ca şi spuma de mare,
Pe umeri plutind îngeraşii din ceruri
Pornit-au în mici legănări să coboare.

Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul şi dulcele cor,
Şi lângă-adormitul--în ceaţă--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă uşor:

Cântaţi cu toţi slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, daţi slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munţi, pietre, râuri, cântaţi-i mereu!

Sunaţi şi voi cedri cu fruntea semeaţă
Acelui ce sfarmă blestemul şerbiei,
Şi face să fie şi-n iad dimineaţă,
Viaţă-aducându-i din nou veşnicie!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu luna la pas

Oricât ar surâde luna
printre florile de tei
nimeni nu ştie lumina
din castana ei.

Fără glas
pocnetul de castană
mi-a luat un pas
de pe lună.

Te uită cum stelele
mă amână
să stau pe lună
cu gutuile
de mână.

Îndrăgostit de poezie
zi lumină
petrec luna de gutuie
chiar pe lună.

poezie de Constantin Bucur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înnebunit salcâmii

Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară,
Umblă despuiaţi prin ceruri
Cu tot sufletu-n afară

Şi l-au scos de dimineaţă
Alb şi încărcat de rouă
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taină nouă

Au înnebunit salcâmii
Şi cu boala lor odată
S-a-ntâmplat ceva îmi pare
Şi cu lumea asta toată

Păsările aiurite
Îşi scot sufletul din ele
Pribegind de doruri multe
Călătoare printre stele

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Tudor Gheorghe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După considerente creştine orientale, cerul este un ansamblu de ceruri multiple, concentrice, având structuri cosmice diferite. Infinitatea universului este construită dintr-un număr impresionant de ceruri locale, aflându-se în centrul unui sistem acoperit de şapte ceruri. Este o structură ierarhică complexă şi completă a cosmosului ce depăşeşte inteligibilul uman. Al şaptelea cer este însuşi Supremaţia Divinăţii, speranţa sau calea ce duce spre viaţă. El a creat lucrurile să dăinuie.

Camelia Opriţa în În ceruri, ultimul cuvânt nu va fi al morţii...
Adăugat de Ioan Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boboc de foc

Vara se numără bobocii
De trandafiri şi de bujori.
Privesc din ceruri proorocii
Numărătorile de flori.

Lipseşte Sfântul prooroc
Ilie, care-i în urcare
La ceruri, într-un car de foc,
Să iasă la numărătoare.

Vara se numără bobocii;
Lipseşte unul din grădini,
Şi-n ceruri cică proorocii
Ar fi cu unul mai puţini.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima lună de căsnicie este luna de miere, a doua, luna de absint.

citat celebru din Voltaire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uvertură la Cântecul Apei

Lună plină – de când timp este acolo?
Întreb cerul albastru, înălţând cupa cu vin.
Nu ştiu cărui an îi aparţine această seară în Palatul Celest.
Doresc să încalec vântul şi să mă întorc acolo,
Dar mă tem de turnurile de jad şi de holuri,
Sunt atât înalte, trebuie să fie îngrozitor de frig.
Mă ridic şi dansez, flirtând cu umbrele mele atât de distincte.
Cum o fi oare acolo jos, printre muritori?

Pivotează în jurul pavilionului roşu
Şi luminează în diagonală prin fereastra fermecată;
Strălucire – şi nici o nevoie de somn.
Să lăsăm deoparte resentimentele;
Cum poate exista ceva atât de întreg, de complet, la vremea despărţirii?
Am regrete şi bucurii, despărţiri şi întâlniri;
Luna evoluează pe ceruri clare şi ceruri înnorate, cu obraz palid sau auriu –
Nu există perfecţiune de la începuturile lumii,
Doar speranţă pentru o viaţă lungă
Şi frumuseţe care trebuie împărtăşită,
Chiar dacă ne despart o mie de mile.

poezie de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic...

Soare, lună, lună, soare,
Ornice nemuritoare,
Ce ne plimbă de la scutec
Şi ne duce-n rece pântec...
Lună, soare, soare, lună,
Împletindu-vă cunună
Ne-ncântaţi pe-al vieţii freamăt
Pâna la ultimul geamăt...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!