Serioase/triste despre lumina din suflet, pagina 2
Elogiu muzei mele
De-ar fi să-ți fac altar, l-aș face din inima mea;
să fii din Soare și Pământ o parte,
din mireasma primăverii și ruginia toamnă,
din Eternitate,
a sufletului meu angelică doamnă.
De-ar fi să-ți fac un templu, l-aș face din albii trandafiri;
să fii o parte din Eden,
din rugăciunea către Tatăl Meu, din albul purității,
să-mi fii imnul abisal de suflet, scris într-un catren,
tu, veșnică Lumină a divinității.
De-ar fi să-ți scriu Poemul, l-aș scrie cu sângele de suflet;
să fii nemuritoarea doamnă a spiritului meu,
zeiță divină,
ție să mănchin, și-apoi lui Dumnezeu,
în veacuri de lumină!...
poezie de Ștefan Radu Mușat (3 noiembrie 2009)
Adăugat de Ștefan Radu Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Când un suflet omenesc trage cortina grea a eului și stă față-n față cu iubirea veșnică e ca și când ar privi pe Maestru creând o lume. Când viața omului iese teafără din rătăcirile eului și-și găsește în suflet unitatea sa cu Dumnezeu, conștiința veșniciei e un semn imediat al existenței, tot așa ca lumina într-o flacără.
citat celebru din Rabindranath Tagore
Adăugat de Corynna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nicio faptă nu poate străluci fără lumina din suflet.
aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Gest...
Să iubești pe cineva e ca și cum
ți-ai construi o fântână de lumină
în suflet
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rai
Se lasă seara-n suflet, o seară cenușie,
Cu luni întunecate, cu stele negre-o mie...
E tristă libertatea ce somnul vietii-o poartă,
Când sufletul se-nalță uimit spre Dreptul Tată.
Și drumul e lumină dar e și noapte-amară
Și prinde-n sine taina eternei vieți povară.
În cale se perindă îngeri căzuți și sfinți,
Dând glas divinității prin "zbor" sau suferinți.
Chin și apăsare, drumu-i se lungește,
Se-ntinde-n clipe, zile, se-nalță greu și crește
Până-n vârf de cer, unde noaptea plină
Se pierde-ncet în umbre, se stinge în lumină...
Vis de infinit, fior perfect și nou,
Se-nalță-o lume lină, un joc ferit de rău;
Din ea se-alege-un suflet, se-aprinde o suflare
Se cheamă-n veșnicie, se integrează-n zare...
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Chișcari (2008)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina lumii
Lumina actuală, iată,
Este lumina reflectată
Din lumina necreată.
tristih de David Boia (1 mai 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Rugăciune pe aripi de suflet (sonet)
RUGĂCIUNE PE ARIPI DE SUFLET
(sonet în rugă)
La Tine, Maică Sfântă, vreau să trimit
Cu glasul gândului, un vis tomnatic,
Ce-n iarnă eternă va fi ostatic
Și nicicând la viață nu va fi trezit.
Prin întomnarea-mi trece vânt năprasnic
Și-mi ducă lumina din vis ne-mplinit
Pe stea divină cu al ei răsărit,
Purtând speranța-n Univers galactic.
De sfârșit dramatic înspăimântată,
Pe aripi de suflet scriu rugăciune,
Spre a-mi fi veșnicia luminată.
Să îmi salvez visarea din genune,
De Maică a fi binecuvântată,
La poarta Raiului fac plecăciune.
[...] Citește tot
sonet de Maria Filipoiu din Poeme Maicii Domnului (august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămas bun, suflet din fântâna nopții. Cocoșii cântă. Lumina zilei așteaptă minciuna.
Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu toată știința ta, îmi poți spune cum și de unde vine acea lumină în suflet?
citat clasic din Henry David Thoreau
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sângele împins de amor în obraz e culoare, în ochi e lumină și în suflet parfum!
Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în fața oglinzei (Romanul Adrianei)
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!