Poezii despre lift, pagina 2
Plagiat
De când se poartă "doctorate",
La case mari, doar plagiate,
Om serios, cu păr cărunt,
Mă simt atâta de mărunt...
Am studiat în facultate,
Creieri tocindu-mi, pix și coate,
S-ajung acum cu-acest sindrom,
Că-n lume-aș fi ultimul om;
Vecinii buni, de-odinioară,
Cu mine,-n lift, nu mai coboară
Și sunt tratat de-orice amic,
De parc-aș fi om de nimic,
Și-apoi, când merg la lăptărie,
Doar florăreasa-n colț mă știe,
Țăranii-n piață, când apar,
Nu-mi vând nici brânză, nici mărar,
[...] Citește tot
poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre plagiat
- poezii despre draci
- poezii despre vecini
- poezii despre păr cărunt
- poezii despre păr
- poezii despre prietenie
- poezii despre lactate
- poezii despre inteligență
Dimineața
Întâi deșteptătorul, apoi dușul,
Apoi telefonul unde-alerg gâfâind:
"Da, da, desigur, s-a făcut, da, da,
negreșit, la revedere!"
Apoi pieptenele, haina, oglinda-n care de-abia mă mai recunosc, stiloul,
Ochelarii șterși grăbit cu colțul batistei,
Banii mărunți de tramvai,
Apoi fuga-n lift, coborârea ca-ntr-un puț
În ziua care așteaptă încă virgină la poarta casei
Pe când alerg gâfâind după alte lucruri:
Țigări, autobuz, ziar, motocicletă,
Atâtea lucruri în care mă petrec,
Cărora mă-mpart
Ca să ajung zi de zi mai mult una cu ele,
Mai solidar cu ele decât cu mine însumi.
Numai voi, care faceți lucrurile, scăpați prin aceasta
De oarba lui tiranie.
poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Versul Liber (1965)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre virginitate
- poezii despre vestimentație
- poezii despre tramvaie
- poezii despre telefon
- poezii despre solidaritate
- poezii despre ochelari
- poezii despre motociclete
- poezii despre jurnalism
- poezii despre fumat
* * *
În gară (nu e de mirare),
Găsești W. C.-uri de valoare...
Găsești în ele și cuier,
Să îți agăți ce vrei în el.
Miroase parcă a...
Pe jos e mult prea nespălat,
Însă plătim ca-n occident.
Păcat că nu e internet.
Cu-aerisire la... pardon,
Plătești, dar ai condiții, John,
Și ușurel și delicat,
Dai drumul la... edulcorat.
E trai, vă spun, adevărat!
Aici săpun a existat,
Dat aparatul, mama lui,
Cum fuse agățat în cui,
[...] Citește tot
pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre plată, poezii despre vinovăție, poezii despre valoare, poezii despre mamă, poezii despre lei, poezii despre internet, poezii despre hârtie, poezii despre gări sau poezii despre existență
A cincea scrisoare a îngerului
scuipi un"Tatăl nostru" în viteză
ieșind din lift
aripile mele prinse în ușa blocului
trântită de tine
se scutură de pene
câteva cad pe umărul tău
lângă mătreață
cu vocea inocentă a unui copil
îți șoptesc:
te vei întoarce în casa
și în patul tău
toate rolurile tale
șerpuindu-se printre spasmele musculare
noaptea
în somn
te vor bântui
în brațele fricii vei ține lumânări aprinse
căutând în locurile întunecate din boscheții subconștientului
un
Tu
[...] Citește tot
poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre întuneric, poezii despre îngeri, poezii despre voce, poezii despre viteză, poezii despre subconștient, poezii despre somn, poezii despre scrisori, poezii despre noapte, poezii despre măști sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
de-o clipă (Preambul la «despre minuni»)
Poetul scriindu-și poemul: «iată
acest verde, verde miraculos al câmpiei
» stând
în odaia lui plină
de lipsuri, de fum, cafea rece, pâine uscată și uneori
un strop de vin
voi citiți în tren, în lift, pe canapea, sătui
de reclamele la tv, așteptând minuni
și vă cuprinde o așa părere de rău că
nu ați contemplat verdele acela
abia trecură-ți
pe lângă câmpie în drumul vostru spre casă
!
Ea-și vede de anotimpurile ei acolo
poetul
a scrijelit rană de-o clipă
la el
întotdeauna-i verde o câmpie măcar atât.
poetul de-ar scrie
ah, de-ar scrie despre minuni
ce de răni mi-aș face de dragul lui
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre poezie, poezii despre trenuri, poezii despre pâine, poezii despre publicitate, poezii despre lectură, poezii despre fum, poezii despre cafea sau poezii despre anotimpuri
Pantofi si dragoste
Uneori dragostea are forma unui pantof
Care te lovește din senin.
Te întrebi de unde a venit
Și îți place că te doare.
De ce?
Pentru că toți pomii au flori
Și toți îndrăgostiții au speranțe.
Nevoile nu au nume și singurul salut
E un sărut.
Aștepți, pașii ei au un sunet stelar,
Parcă de fiecare dată o vrei mai aproape,
Inima devine o garsonieră neîncăpătoare
Fără lift, fără geam.
Tu vezi doar cerul de dincolo de nori
Și aștepți...
O secundă poate părea o pedeapsă,
Fulgere apar și din senin,
Fericirea e cu taxă inversă
Dar tu nu vrei să cumperi...
Acum, stai pe bancă și ești sigur
[...] Citește tot
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre încălțăminte, poezii despre timp, poezii despre sărut, poezii despre sunet, poezii despre stele, poezii despre secunde, poezii despre nori, poezii despre inimă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Martie. Azi
Respir dincolo de aerul lichefiat
într-o tăcere cât o calamitate
și/nerambursabil/ timpul ne disecă...
Străzile se strâng și se destind
de fiecare dată
când inima ta lipește afișe
despre o dragoste orbitoare
/frate, aici chiar trăiesc oamenii/
De aici suburbiile sufletului
par tot mai strâmte
și nu este loc pentru echivoc...
Numărul 36 și cele 55 de zile de carantină
amintesc de luna plină sub care
ai rupt frâna de mână
și /ai văzut ai văzut/ s-au înălțat zmei
peste iordan
Parcă ne-am întâlnit în martie
și/ înnebuniți de sud/
[...] Citește tot
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frânare, poezii despre zile, poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre suflet, poezii despre relaxare sau poezii despre prezent
Serenada corporatistului (după Serenada Muncitorului)
Eu sunt un zombi pentru voi,
mergând încet ca-ntr-un convoi.
Din cercul vostru-aș vrea să scap,
Că nici în lift nu mai încap.
Și dorm adânc la o cafea,
Și dorm adânc și când visez,
Gândind eu par că delirez,
Dar știu și bine-a mă distra.
Și dis-de-dimineață sună
Alarma parcă stau pe-un nor
Știu imediat că nu-i a bună
Din somnul dulce să cobor.
Orice idee mă agită
Și orice glas ce nu-i banal,
Și nu coboară în aval
E-o sursă clară de otită.
[...] Citește tot
parodie de Ionuț Popa, după George Bacovia
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre trecut, poezii despre salariu, poezii despre plâns, poezii despre muncă sau poezii despre libertate
Suflet în mentenanță
Sufletul mi-e pe jumătate gol,
Încerc să cresc nivelul,
Dar răman tot la demisol.
Blocat între parter și primul etaj,
Supraviețuirea rămâne un act de curaj.
Mai înghit un pahar de cuvinte,
Mă întorc la locul de dinainte.
Se afundă în propria substanță,
Dar lipsit de conținut,
Unii preferă scările,
Alții aleargă spre lift.
În stare de goliciune sau preaplin,
Se alimentează din paharul cu venin,
Secat și intoxicat, mai ceva ca
Gazul rarefiat din sticlele de vin.
Îi dai din nou comandă,
Dar nu-ți răspunde în timp util,
Ai uitat că l-ai lăsat în mentenanță,
Pe interior, aproape stins.
Repeți din nou aceeași acțiune,
[...] Citește tot
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre uitare, poezii despre supraviețuire, poezii despre cuvinte, poezii despre curaj sau poezii despre creștere
Niciodată, iubito
niciodata, iubito, n-am sa merg fara tine
esti prezenta in sangele meu galopand
te simt ca pe-o bautura in vine
cutit ce-mi taie sfoara unui gand
niciodata, iubito, n-am sa ador altceva
decat sanii tai mici far-a bluzei perdea
leganarea soldurilor tale fierbinti
ce scoate pe Corso
vanzatorii din minti
niciodata, iubito, n-am sa umblu hai-hui
in palma mereu imi vei sta ca un cui
rastignit in aceasta ravnita dulceata
ce tine o viata
in cosmos trimis sa comand escadrile
sa cuceresc un meteorit
din alta cale lactee
stapungand in iures norii atomici
[...] Citește tot
poezie de Lucian Avramescu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiul cosmic, poezii despre religie, poezii despre moarte, poezii despre metrou, poezii despre meteoriți sau poezii despre iad