lance

Cocostârcul albastru

Cu prilejul intrării dlui Mihail Sadoveanu la Academie.

Răsună cobza şi vioara,
Fac gospodinele pomeni...
Ce chef la noi în Viişoara,
Ce praznic mare-n Rădăşeni!

Chiar Hanul-Boului învie!
Iar jos, la Crâşma lui moş Precu,
E-atâta zvon şi veselie
De parcă azi se lasă secu!

La vodă-Tomşa vin răzeşii
Să afle astăzi crezământ.
Şoimaru bea cu megieşii
Izbind căciulile-n pământ

Pe când Duduia Margareta,
Rămasă singură-n ietac

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen Dorcescu, Diacul

EUGEN DORCESCU

DIACUL

Privesc, pe masă, blândul meu condei:
Îl port şi când nu-l port. Şi zi, şi noapte.
Hârtia albă, în – albă – carnea ei,
E plină de tăişuri şi de şoapte.

Condei avea şi tata. Însă el
Îl mânuia spre-a desluşi vreo carte.
Eu am făcut la fel. Dar şi-n alt fel:
Am dus condeiul tatei mai departe.

Bunicul – Dumnezeu să se îndure
De duhul lui – trudea, şi el, la scris.
Plimba peniţa iute pe zapis,
Ca pe-o închipuire de secure.

Străbunii mei, popor întrezărit

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Gândacul de Colorado", 13 iulie 2022
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada tigrului sălbatic

Nimeni nu-l atacă mânuind o lance lungă,
Nici strunind o arbaletă puternică.
Hrănindu-şi nepoţii, apărându-şi puii,
Îi instruieşte pentru cruzimile de mâine.

Capul înălţat devine zid,
Coada fluturând devine o flamură.
Chiar şi Huang de la Marea de Est *
Se temea să dea ochii cu el după căderea nopţii.

Tigrul dreptăţii, întâlnit pe drum,
Era tot ce trebuia pentru a-l îngrozi pe Niu Ai.*

Ce folos aduce sabia aceea scurtă
Dacă atârnă pe un perete, amintind de zgomotul tunetului?

La poalele muntelui Tai
Se aude vocea unei femei plângând,
Guvernul interzice tuturor oficialităţilor
Să asculte acel sunet.*

[...] Citeşte tot

poezie de Li He, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Origami cu inima ta

ţi-am modelat inima din hârtie glasse şi am lăsat-o să plutească
e sărbătoarea felinarelor au coborât dragonii pe pământ să danseze în jurul ei
odată îţi desenam căsuţe din flori de cireş
acum trupul meu te primeşte în amurguri
ai putea fi o ceaşcă de ceai pe care o sorb în ajunul unei bătălii sau o pivniţă cu vinuri

îţi adulmec treptele a vioară şi tâmplele a săruturi o să mă rostogolesc in jurul tău ca o piatră or să mă ardă palmele când te ating simt că port în mâini o văpaie

fă dragoste cu mine
eşti cuptorul nelipit părul plin de omizi şi căţeluşa cu o labă bolnavă
fără să ştii m-ai desenat când erai copil îţi înmuiai pensonul în destin colorându-i apa sunt avionul de hârtie cu care trimiteai bilete în necunoscut prin clasă
în gimnaziu eram cartea ta ascunsă sub pătură iar tot liceul aveai înaintea ochilor printre litere două buze roşii
inima ta e o centrală origami atunci când nu eşti aici modelez hârtia strălucitoare în toate felurile închipuindu-te
mâinile îmi tremură uneori şi îmi iese ba o ceaşcă de ceai din care te prelingi ba o ideogramă cu mâinile întinse soarele merge înaintea ta cu o lance spre o mănăstire zen duce amintirile care or să coboare în ghirlanda de ylang-ylang o să le dirijezi cu un beţigaş şi o să le împarţi copiilor
dă-mi mâna să modelăm cel de-al 365-lea origami
pe insula hokkaido primăvara va sosi fără degete rosii de vrăjitoare fetele işi vor îmbrăca pentru prima oara kimonoul undeva sus pe faleze
un călugăr ţine soarele în palmă şi modelează din argilă un tigru sub pământ

poezie de Laurenţiu Belizan (2 septembrie 2008)
Adăugat de Laurenţiu Belizan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutul

Prutule, de-atâta vreme, cât eşti azi de tulburat
De sudalme şi blesteme, oare cum de n-ai secat,
Cum de albia-ţi bătrână încă ţine-un brav popor
Să nu dea mână cu mână sub acelaşi tricolor?...

Şerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,
Pân' şi sălciile-n maluri ţi-au uscat de-atât bocit,
Cum de ne mai stai în cale între Nistru şi Carpaţi
Dup-atât amar şi jale când de-o mamă suntem fraţi?

N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,
Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni?!
Stefan-Vodă şi cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici
Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici?

Cum de stai curgând alene şi priveşti cu nepăsare
Haita fiarelor viclene ce te ţine la hotare?
Când vei spulbera tu norii cei spurcaţi din răsărit
Ce ne-au otrăvit feciorii, neamul ni l-au pângărit?...

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobilul Viciu

Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.

Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi şade veşnic lângă tâmplă.

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăţ şi templu.

Ştiu că mi-e viaţa scurtă, ştiu că moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viaţa lumii e flămândă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada frumosului Conte de Moray

Voi cei din munţi şi de pe şesuri,
Unde-aţi fost, mărturisiţi acum,
Când l-au ucis pe Contele de Moray
Părăsindu-l apoi în iarba verde, lângă drum.

Era un cavaler neînfricat, cum nu sunt mulţi,
Trecea, călare, lesne lancea prin inel;*
Şi frumosul Conte de Moray într-o zi ar fi putut
Ajunge-un rege cum n-ar mai fost altul ca el.

O, zadarnic Doamna lui îndelung veghează
De la ferestrele Castelului Doune
Să-l vadă iarăşi pe Contele de Moray
Venind, iureş, printre tufele de-alun...

"Cereţi iertare, Huntly, pentru fapta ta!
Ţi-am dat poruncă să-l aduci la mine
Întreg şi viu, nu să faci ceea ce-ai făcut,
De ce l-ai ucis ca pe un câine!?" *

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut, Scoţia, sec. XVI-XVII, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobilul viciu

Cetatea peste mine se rastoarna,
In carnea mea ii simt intr-una biciul,
De este vara sau de este iarna,
Femeia este singurul meu viciu.

Nici nu mi-e teama, nici nu-mi este sila
De tot ce impotriva mi se-ntampla,
Orgolioasa, dreapta sau umila
Femeia-mi sade vesnic langa tampla.

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagra,
Dar cel mai drag imi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o trista capra neagra
Din care am facut rasfat si templu.

Stiu ca mi-e viata scurta, stiu ca moartea
In fiece femeie sta la panda,
Dar fie de femei umpluta cartea
De care viata lumii e flamanda.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (1984)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Non omnis moriar

Clădit-au grecii doară cetăţi de fală pline
Şi temple mari şi ziduri ciclopice-au zidit,
Dar toată măiestria clădirilor eline,
Columnele de marmur şi templele divine,
De mult s-au năruit.

Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea
Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc:
Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea?
Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea
Poporului grecesc?

Nu murii ţin pe-o gintă, căci murii pot să cadă;
Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc şi mor:
Bărbaţii numai poartă putere şi dovadă,
Dar nu prin fier şi lance, ei nu înving prin spadă,
Ci-nving cu mintea lor.

Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri;
Trăiesc, ca să creeze, şi trec ca nişte regi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărat şi proletar

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua pintre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raze-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lar viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!