SMS despre jurist, pagina 2
Soția la divorț
Când a-ntrebat-o un jurist
De câte ori l-a înșelat
Pe soț, răspunsu-a fost, citez:
"Eu nu mă laud... divorțez!"
epigramă de Mihai Haivas (2023)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!
- jurist
- Tipi cu elocință fină
Care scot întotdeauna
Adevărul la lumină,
Folosind abil minciuna.
Juriștii - definiție epigramatică
definiție epigramatică de Eugen Albu din Definiții epigramatice - dicționar culegere (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Judecata judecătorului
Cei prezenți la un proces, se mituiesc
Reciproc. Și asta-i foarte trist,
Dar dacă bine socotesc
Și éu sunt... tot jurist.
epigramă de Vasile Iușan din Am cap de neamț, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui jurist cu dublă vocație
Când bunul meu coleg de legi
La masă stă c-un șef mai mare,
Îi toarnă vinul în pahare
Și, la ureche, pe colegi!
epigramă de Leonida Secrețeanu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfat unui avocat epigramist
De vrea știut să fie
Că-i un bun epigramist
Să-ncerce, dacă-i jurist,
O lungă pledoarie!
epigramă de Eugen Deutsch din Omagiu Francofoniei - Hommage a la Francophonie, Epigrame - Epigrammes (2006), traducere de Gheorghe Culicovschi
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jurist în slujba adevărului
Nimic în cupă n-a rămas,
Când a plecat la tribunal,
Căci el știa, ca om normal,
Că doar "in vino veritas"!
epigramă de Mihai Cosma din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mari epigramisti juriști
Întâiul fost-a Cincinat
Și dinastia Quintus i-a urmat
Iar Păstorel de pe Bahlui
A fost jurist prin... tatăl lui!
epigramă de Ioan Târziman din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păstorel
Ca și jurist și literat,
De țara-ntreagă-i răsfățat,
Că nimeni nu l-a întrecut,
Nici la barou, nici la băut.
epigramă de Mihai Danielescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf unui jurist
De la crezu-i înțeleptul
N-a făcut nicicând excepții:
Și în viață fu cu dreptul,
Și acuma e cu... drepții!
epitaf epigramatic de Giuseppe Navarra din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui jurist pseudoumorist
Nu se teme nici de lege,
Nici de vre-o jurisprudență.
Dânsul face, se-nțelege,
Un umor... prin imprudență.
epigramă de Teodor Maricaru din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!