istovitor

Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când. Şi să zică aşa, gândindu-se la mine: "N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea." M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă. Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.

citat celebru din piesa de teatru Iona de Marin Sorescu
Adăugat de vave
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin rândunelele!

Se-ntorc rândunele-acasă sfârşind al chemării dor,
Purtând nestinsele iubiri în drum lung, istovitor,
Cu aripi aproape frânte străbătând străine zări,
Înfruntând furtuni şi vânturi pe-ale mărilor cărări.

Cuiburi vechi, părăginite, părăsite-n prag de toamnă
Plâng sub streşini, pe la case, le aşteaptă şi le-ndeamnă
În culcuş să se-odihnească, să îşi tragă răsuflarea,
Să le-aline suferinţa străbătând în soare zarea.

În al nopţii vis lăuntric zburdă mieii pe imaş,
Puişorii umplu cuibul, cu ciocuri mânjite-n caş,
Vor începe noul ciclu în a vieţii grea vâltoare,
Răzbat prin răbojul vremii generaţii migratoare.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu trezim cimitirele...

E-o taină-n toate.
şi-o năruire...
nu vă-ndoiţi de dăinuire
când vă cântaţi bucuriile
în acelaşi cerc istovitor
în care dorm nepăsătoare
cimitirele...

E o lumină-n toate.
şi-o sfâşiere...
şi nu-ntrebaţi de risipire
când vă slăviţi odoarele
în acelaşi triunghi nepereche
în care se înalţă – ca o provocare –
luna, soarele...

E-un nepătruns în toate.
şi-o prigonire...
şi cum să vă mire
când rătăciţi în propria geometrie

[...] Citeşte tot

poezie de Valentina Becart din Undeva, un poet... (28 iunie 2010)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu când te-ai desprins de viaţă ca să o poţi manifesta cum vrea gândul tău? Şi cât vei rezista să faci asta? Oameni buni, este extrem de obositor ca să nu spun de-a dreptul istovitor să manifeşti viaţa aşa cum vrea limitarea şi frica gândului! Mai degrabă devii obsedat de control şi viaţa o va durea la un moment dat în cot de ce/cum vrea gândul să se manifeste ea. Te căsătoreşti cu gândul şi planifică viaţa pentru următorii 20 de ani şi peste 3 luni divorţezi, pentru că viaţa nu ştie nimic de limitarea/programarea gândului!" Dacă realizezi simplitatea dumnezeiască la care te invit şi pe care deja o eşti vei cunoaşte adevărata libertate plină de o fericire copleşitoare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate

Spre veşnicia fără de hotar
E-un drum tăcut, istovitor, amar...
sunt timpuri gri, sunt lacrimi, e durere
Hotar de vers, poeme austere...

Îngeri în negru, să ne-nalţe, vin...
Parcă am şi uitat să suferim.
E lumea doar un petec de hârtie.
Stingheri plecăm... Aşa a fost să fie!

Miroase ceru-a smirnă şi a toamnă...
Îngână, goi, copaci, un imn... Alarmă!
Copacul vieţii istovit se-apleacă.
Maiieri se înălţa spre ceruri parcă.

A milă-şi plâng copacul (azi - o umbră)
Şi alţi copaci în urmă-i se surupă
În vidul dintre două veşnicii...
Alt drum copacul vieţii-şi va croi.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

Uneori cerul are culoarea gândurilor:
Senine, albastre, limpezi si nesfârşite,
Ca o mare aparţinând pescăruşilor
Ce zboară intre două albastruri infinite.

Uneori ochii iau culoarea pădurilor
După ploaie, aşa cum sunt după plâns:
Două ferestre deschise dinspre interior,
Unde nimeni nu a privit îndeajuns.

Uneori cerul îşi dezvăluie misterul
Aşezându-mă in verdele unui curcubeu
Ca-ntr-o speranţă-n care adevărul
Este nevăzut, aşa cum sunt eu.

Uneori tăcerea explodează asurzitor
O linişte absolută, intr-o gaură neagră,
Unde un altfel de nicăieri, rece şi istovitor,
M-a făcut să nu mă mai simt întreagă.

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (17 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet în spaţiu

Aici sunt, aici, eu ce-am fost smuls,
şi mă clatin.
Oare cutez? Mă arunc?

Mulţi au fost cei destoinici
acolo unde zoream. Dar acum
unde şi cei mai mici stăpânesc până la capăt,
muţi înaintea lucrării măiastre –:
Oare cutez? Mă arunc?

E drept c-am îndurat nopţi, din stânjenitul meu
trup; da, prieteni făcusem
din el, pământeanul, şi nemărginirea;
se revărsa,
suspinând, inima-i ce-o înălţăm
fără podoabe.

Dar acum, cui să arăt
că eu sunt doar suflet? Pe cine
uimeşte?

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Migraţia stăncuţelor

Se plimbau, legănat, pe o stradă-n oraş,
îmbrăcaţi asortat, discutând pătimaş:
-Măi femeie, tu ştii că mă bate un gând
ca ai naţiei fii să înceapă curând

Să migreze şi ei, să se-mprăştie-n stol,
că există temei când stomacul e gol.
-Te ştiam idiot, însă... nici chiar aşa,
dar, acum, spune tot, că, apoi, vom vedea!

-Uite-aşa m-am gândit: sunt sătul de gunoi
de când iarn-a venit cu zăpezi pe la noi;
în oraş nu găsesc demâncare, deloc,
de, întruna, slăbesc şi îmi trag de zâmboc.

Mă gândesc la un zbor ca, pe-un astfel de timp,
să mă plimb pe-un ogor dintr-un alt anotimp,
într-o ţară din sud, cu un soare plăcut,
unde-aş vrea să aud croncănit nou-născut.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edwarda era dreaptă, călare pe truditor, cu capul lăsat pe spate, cu părul atârnând. Sprijinindu-i ceafa, i-am văzut ochii albi, daţi peste cap. S-a încordat pe mâna care-o susţinea, iar tensiunea i-a înteţit horcăitul. Ochii i s-au limpezit, o clipă a părut că se linişteşte. M-a privit: în clipa aceea, am ştiut că privirea ei revine din nefiinţă, am văzut, în adâncul ei, o fixitate ameţitoare. Valul ce-o inunda în adânc a ţâşnit sub formă de lacrimi: lacrimile au şiroit pe obraz. Iubirea murise în ochii ce emanau o răceală aurorală, o transparenţă în care ghiceam moartea. Şi totul se amesteca în acea privire spectrală: trupurile goale, degetele ce căscau sexul, angoasa mea şi amintirea spumei de pe buze, totul contribuia la acea lunecare oarbă în moarte... Spaima din mine refuza plăcerea pe care ar fi trebuit s-o doresc: voluptatea dureroasă a Edwardei mi-a dat sentimentul unui miracol istovitor. Nefericirea şi febra mea îmi păreau derizorii, dar ele erau tot ce aveam, singurele porniri generoase din mine, demne de extazul celei pe care, în adâncul unei tăceri îngheţate, o numeam "sufletul meu".

Georges Bataille în Madame Edwarda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ de morţi

În cimitir, unde-am lăsat pe mama,
Ploua istovitor, a îngropare,
Ca semn că dânsa nu mai are rude
Şi-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

Aleile-şi pierduseră conturul
Şi iarba făcea semn uscat c-o doare,
Şi către groapa timpuriu săpată
Deodată n-a mai fost nici o cărare.

Am năvălit către mormânt, cu toţii,
Ca remuşcări de legiuni barbare
Şi ploaia ne unea cu cimitirul,
Un mort zglobiu să pară fiecare.

Ploua pe mama, ploaia de pe urmă,
Şi mă gândeam că-i vie şi tresare,
Şi n-am ştiut de ce nu poate ploaia
Să stingă dreptul ei la lumânare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ziar (19 octombrie 2002)
Adăugat de Liliana Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!