inveterat

Suflet arzând...

De câte ori n-am suspinat,
După ale tale gânduri reci...
De-atâtea ori m-am resemnat,
Din inimă să nu-mi mai pleci.

De câte ori nu am strigat,
La stelele ce mă-nconjoară...
Ca tu să-mi fii inveterat,
Cu inima ca o vioară...

De câte ori n-am vrut să-mi stai,
În braţele ce te-au iubit...
De-ai fi ştiut, azi îmi erai
Un trandafir neofilit...

Şi zbucium vast străpunge seara,
Când gândurile se adună...
Ca florile din primăvara
Unei iubiri ce-a fost nebună...

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bisturiu

Inveterat de adâncimi precise
de secţiune sigură,
fără greşeli,
sau tremurări de mână
absolut interzise,
ce ar putea tăia o vână
ce picură,
stoarsă prin mişeleli.

Un scalpel
mai cadaveric spus
la lama ucigaşă
intronizată aşa de un mânuitor
ce nu s-atinge singur,
un... mântuitor
sus pus,
învăţăcel...
cu cursuri ce-a făcut acasă.

Un blestemat

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!