insignifiant

Înţelepciunea presupune şi o anumită doză de necunoaştere. Un atotştiutor nu poate da vreun sfat înţelept nimănui, întrucât nemaiavânt vreun rival în natură, simţurile şi vigilenţa i-ar scădea din ce în ce mai mult odată cu trecerea timpului. În cele din urmă, atotcunoscătorul se va transforma într-un simplu individ vulnerabil şi insignifiant, de la care orice sfat, chiar oferit cu bună-credinţă, nu ar mai avea decât cel mult valoarea unei păreri oarecare.

Mihail Mataringa (16 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deplângea pe cei neavuţi

deplângea pe cei neavuţi

furat de mirajul depărtărilor
şi universul îl urmărea clipă cu clipă
fuma dintr-un trabuc insignifiant
vorbea cu umbrele despre umana
demnitate să ceară pomană

la ultimul pahar pisat în pledoarie
se simţea cuprins de legile lui copernic
lângă un pian care avea pretenţii
intimidat de o păpuşă de porţelan
pe care o curtase din obligaţie

sufletul prefăcut în pian scotea
sunete nedumerite la jumătate de preţ

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om înzestrat cu un talent autentic nu poate sta fără să-l pună în valoare. Când nu-şi foloseşte talentul, se simte ca un prizonier care tânjeşte după libertate, ca o ciocârlie ţinută în colivie, care tânjeşte după albastrul cerului. Mai mult, tot ce nu ţine de creaţia lui devine fie secundar, fie absolut insignifiant. Einstein, omul care a pătruns poate cel mai adânc în tainele universului, umbla fără şosete şi acasă, şi la cursuri, şi chiar la vizita pe care i-a făcut-o preşedintelui Statelor Unite.

George Budoi în Reflecţii (2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi si soapte

Cândva am zărit un înger plângând
cu şuvoaie puternice de lacrimi.
De-atâta umezeală înmuguriseră curcubee
între ochii lui şi ţărâna pe care căzuse.

De ce atâtea lacrimi?
Mi-am pierdut aripile- a răspuns,
deşi i se desfăşurau din umeri
pline de un alb moale-luminos.
Le-am sărutat uşor dar fierbinte.
Le-am descris frumuseţea şi forma.
Am dat nume fiecărui fulg şi i l-am şoptit.

Nu mai ştiu după cât timp
îngerul s-a ridicat râzând.
A deschis aripile,
le-a încordat
şi a zburat
departe...

[...] Citeşte tot

poezie de Aniela Ungureanu
Adăugat de Roxanna Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o moarte

Cândva acolo a fost un şoc
care a lăsat în urma lui o lungă, sclipitoare coadă de cometă.
Ea ne ţine înăuntrul ei. Depune fulgi de nea pe ecranul televizorului.
Se aşează în stropii reci de pe cablurile liniilor de telefon.

Cineva poate încă schia liniştit sub soarele de iarnă
printre tufişurile pe care mai atârnă câteva frunze,
Ele-s aidoma paginilor rupte-ale vechilor anuare cu adrese de telefon.
Nume înghiţite de frig.

Este încă minunat s-auzi bătăile inimii,
dar adesea umbrele par mai reale decât trupul.
Samuraiul pare insignifiant
scos din armura lui cu solzi de dragon.

poezie de Thomas Tranströmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aceste acte ratate sunt incidente a căror înrudire intimă este pusă în evidenţă de faptul că termenii care le desemnează au prefixul comun "ver" (de exemplu, "versprechen" – lapsus, "verlesen" – falsă lectură, "verhören" – falsă audiţie, "verlagen" – imposibilitatea de a găsi un obiect pus de-o parte), incidente care, în totalitatea lor, au un caracter insignifiant, sunt în majoritatea lor de scurtă durată şi fără mare importanţă în viaţa oamenilor. Numai arareori unul dintre aceste fapte, de exemplu pierderea unor obiecte, capătă o anumită importanţă practică. De aceea, actele ratate nu trezesc mare interes, nu dau loc decât la afecte superficiale etc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus timpuriu

vísele adânci mă trezesc în miez de noapte,
îmi răsuna în cap precum o cioară în colivie
spânzurată de un şirag de perle false.
De 24 de primăveri am obosit atâtea drumuri,
am avut atâtea şanse printre toţi anii că aş fi putut închide prezentul într-un borcan
alb, mat şi debusolant, ca o barcă în derivă.
Din nou, deschid cutiile vechi mucegăite,
doar să mai arunc o privire către ce am scăpat
printre Început şi Sfârşit,
încât prezentul a devenit un real
loc al purgatoriului insignifiant.
O uşă între-deschisă către tot ce mă ţine captivă
între perne îmbibate în cioburi de sticlă şi clei
precum o miere solidă stratificată.
Am fost şi eu tânără fiindcă mă mai zăresc printre
oglinzile acoperite de nămol macabru
care se scurge pe parchetul sârţâitor.

poezie de Cezara Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă urechii sclavagiste

Pentru a deveni mocrobi
în mâinele creatorilor de moarte
Pentru a uzurpa molecular lumina
Pentru că a creea şi a distruge
sunt etern, dispeptic, părţile aceleiaşi inimi.
Pentru că devenim maleabili pe lângă.
Lumina refractată, linişte fărâmiţată,
neîndurarea cântă idolatru
La flautul timpului

Interesaţi, secretivi pe lângă Cerber,
redundanţi când nevoile altora ne trag elusiv de urechi

Pricepuţi la războaie şi rime
Printre madularele geomorfe ale casei noastre
de lut

Nu ne mai străduim să părem drepţi,
Frumoşi sau fericiţi

[...] Citeşte tot

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iris: Înţeleg cum este să te simţi cât mai mic şi mai insignifiant pe cât este omeneşte posibil. Şi cum este să simţi durerea în părţi pe care n-ai crezut că le ai în interiorul tău. Şi nu contează de câte ori îţi schimbi tunsoarea, sau la câte săli de fitness te duci, sau câte pahare de vin bei cu prietenele... în continuare te duci la culcare în fiecare noapte, analizând fiecare detaliu şi întrebându-te cu ce ai greşit sau ce anume nu ai înţeles. Şi cum naiba ai putut să crezi, chiar şi pentru o clipă, că erai fericită. Şi uneori reuşeşti chiar să te convingi că el va avea o revelaţie şi va apărea la uşa ta. Şi după toate acestea, oricât de mult ar fi durat, o vei lua de la capăt. Vei cunoaşte oameni noi care te vor face să simţi că eşti din nou apreciată. Şi toate părţile sufletului tău vor fi din nou laolaltă. Iar toată acea perioadă nesigură, anii pe care i-ai irosit, vor începe, în cele din urmă, să dispară.

replică din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există multe alte fenomene care se apropie de actele ratate, dar cărora această denumire nu li se potriveşte; le numim acte accidentale sau simptomatice. Ele au de asemenea caracteristicile unui act nemotivat, insignifiant, lipsit de impotanţă şi mai ales superfluu. Dar ceea ce le deosebeşte de actele ratate propriu-zise este absenţa unei intenţii contrare şi perturbatoare venind să contrazică o intenţie primară. Ele se confundă, pe de altă parte, cu gesturile şi mişcările care servesc drept expresie emoţiilor. Fac parte din această categorie de acte ratate toate manipulările, în aparenţă fără scop, pe care le executăm, ca şi cum ne-am juca, cu veşmintele noastre, cu vreo parte a corpului nostru, cu obiectele care ne stau la îndemână; melodiile pe care le fredonăm aparţin aceleiaşi categorii de acte, caracterizate în general de faptul că le suspendăm, tot aşa cum le-am declanşat, fără motive aparente. Ori eu nu ezit să afirm că toate aceste fenomene sunt semnificative şi pot fi interpretate în acelaşi fel ca toate actele ratate, că ele constituie mici semne revelatoare ale altor procese psihice în deplinul înţeles al cuvântului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!