Poezii despre inima, pagina 2
Inimă neagră
Cocoşii sparg liniştea nopţii,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.
Zorile îmi bat în fereastră,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.
Amiaza e bălaie,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.
Se apropie asfinţitul roşu,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.
Singur, în miezul nopţii, vorbesc,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.
[...] Citeşte tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sunt inima mea
Am venit în inima ta.
Sunt demult în inima ta.
Nu am fost nicicând altundeva,
Decât în inima ta.
Ai venit în inima mea.
Eşti demult în inima mea.
Nu ai fost nicicând altundeva,
Decât în inima mea.
Eşti Inima mea.
Sunt.
poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Tragere la sorţi
Tragem la sorţi
cu inima smulsă dintr-un străin.
Martorul întreabă: cap sau pajură?
Nici cap nici pajură, răspunde corul antic.
Inimă, pur şi simplu.
Inimă pe toate feţele?
Inimă pe toate feţele!
Şi unde este Omnul cu M mare?
Unde să fie? În moarte.
Dacă trageţi la sorţi cu inima lui
unde vreţi să fie?
Omul cu M mare se află în moartea cu m mic.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!


Inima
oare o să trăiesc
să-mi văd inima murind şi murind
de gelozie
inima asta care palpită de câte
ori mă vede cu alte femei?
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Floare roşie
Floarea dragostei, floare pură
floare roşie pe gură
şi în inimă arsură.
Floare roşie, floare de nalbă,
perlă la gât în salbă
şi în inimă o tolbă.
Floare roşie, floare de crin
al dorinţei dulce alin
şi în inimă venin.
Floare a iubirii roză
dar al cerului, apoteoză
şi în inimă osmoză.
Flacără roşie, pară
ai ars toamnă după vară
în inimă dulce-amară.
[...] Citeşte tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Inima ta e ram
Inima mea- frunză ce bate
Prin vântul toamnei, de-al vieţii dor;
Mă strânge-n piept că nu mai poate
Respir cu teamă să n-o dobor.
Inima ta e ram desfrunzit
Prin vântul iernii bătând la geam
Şi-apoi la uşă. Mi-o fi venit
Cum am rugat-o pe când cădeam.
Inima bate-n piept sau ea la uşă
Cu degete de vânt şi de cenuşă?
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Altă inimă
Clopotniţa
se leagănă
odată cu clopotul
şi te-am luat în braţe
ca pe-o armură
mi-am luat coiful
şi inima de la rastel
prea tare fug
mă tem
că am luat din greşeală
inima unuia mai curajos.
poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri decăzuţi
Găseşte o soluţie şi te voi răsplăti.
Cere simbrie după pofta inimii.
Dar spunemi cum pot realiza,
împăcarea dintre mintea şi inima mea?
Cum pot să fac mintea să înţeleagă,
că inima de ea n-are nevoie să fie întreagă?
Cum oare i-aş putea explica,
compromisul minţii cu inima?
tDacă mă ajuţi lupta a câştiga,
ce vrea inima îţi voi da.
Dar de soluţie nu vei afla,
unde-ţi stau picioarele, şi capu-ţi va sta.
poezie de Călin oana-alexandra (5 ianuarie 2019)
Adăugat de alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ta e-ntr-a mea
Omule bun, tu, semen al meu,
Ai grijă de inima ta!
Să nu uiţi, să crezi, să-mplineşti!
Inima ta nu e camera mea de hotel,
În care mă culc plictisit şi flecar
Şi-n zori las vraişte totul şi plec!
Nu e bodega unde pot, dacă vreau,
Să intru cu bocanci plini de tină
Şi să-mprăştii sudălmi, trântind uşa!
Nu e bancomatul din stradă,
De unde scot bani, când am chef
Şi uit să-i mai pun înapoi!
Inima ta e locul ce-l intru pe vârfuri,
Ca-n şoaptă să-i mulţumim celui sfânt,
Pentru bucuria de-a fi fost împreună!
Inima ta e seiful inimii mele!
E sipetul în care-mi pun la păstrare,
Partea cea mai frumoasă din mine!
[...] Citeşte tot
poezie de Iulia Mirancea (11 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea
Inima mea e un castel
Şi te rog acum ceva:
Să nu pleci din el,
În lume, pe undeva...
Prin tine, inima mea
Respiră zi şi noapte
N-o părăsi pe ea,
Nu te duce departe!
Inima mea e fericită
Când eşti în preajma ei.
Se simte împlinită,
Iubirea să n-o iei.
Inima mea trăieşte
Pentru-a ta, mereu bate
Şi nimic nu îi lipseşte
Când aude dulci şoapte.
[...] Citeşte tot
poezie de Alina-Georgiana Drosu (19 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
