in viata trebuie sa

Lecţii din care omul învaţă

Chiar dacă uneori este bine să şi plângi,
important este să-ţi ştergi lacrimile
şi să priveşti cu încredere în viitor.
Să zâmbeşti şi să simţi dragostea celor din jur.
E drept că în viaţă, omul are şi de pierdut,
că este nevoit să plângă,
dar trebuie să aibă şi puterea să se ridice.
Să nu abandoneze lupta cu greutăţile vieţii.
Ele sunt lecţii din care omul trebuie să înveţe.
Să înveţe cum să le depăşească,
cum să le evite.
Numai astfel va putea să-şi recunoască propriile greşeli.
Va învăţa că necazurile pot fi depăşite, nu bocite.
Va trebui să ţină minte că
de iubire nu faci paradă
chiar de-o întâlneşti pe stradă.
Să ţină minte că în viaţă trebuie să fii curajos,
nu fricos, altfel, tot ce faci iese pe dos.
Toate acestea sunt lecţii care te învaţă
cum să reuşeşti în viaţă.

poezie de Dumitru Delcă (august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină

Nu toţi pot
fi lampagii.

Cineva trebuie
să fie lampa,

iar altcineva
trebuie să şadă,

în camere pustii,
căutând să înţeleagă

ceea ce trebuie luminat.

poezie de Andrea Cohen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credo

Noi credem că cea mai scumpă posesiune a noastră e Viaţa.
Noi credem că trebuie să mobilizăm toate forţele Vieţii
împotriva forţelor morţii.
Noi credem că înţelegerea reciprocă duce la cooperare reciprocă:
cooperarea reciprocă duce la Pace;
iar Pacea este singura soluţie pentru supravieţuirea omenirii.
Noi credem că trebuie să protejăm, nu să risipim resursele naturale,
ele sunt moştenirea copiilor noştri.
Noi credem că nu trebuie să poluăm aerul, apa şi solul,
ele sunt condiţiile preliminare de bază ale vieţii.
Noi credem că trebuie să protejăm vegetaţia planetei noastre:
modesta iarbă care a supravieţuit cincizeci de milioane de ani
şi copacii măreţi apăruţi acum douăzeci de milioane de ani,
astfel pregătim planeta pentru oameni.
Noi credem că trebuie să mâncăm numai hrană naturală, curată,
proaspătă, alimente integrale, neprocesate şi fără chimicale.
Noi credem că trebuie să ducem o viaţă simplă, naturală, creativă,
absorbind toate sursele de energie,
armonie şi cunoaştere în noi şi-n în jurul nostru.
Noi credem că ameliorarea vieţii şi-a omenirii pe planeta noastră

[...] Citeşte tot

poezie de Romain Rolland & Edmond Bordeaux Szekely, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sensul vieţii e
o nuntă fără mireasă.
poezia n-o să ne schimbe,
văd numai oameni pe care
trebuie să-i cumperi,
cel ce trădează ajunge bastonul orbilor.

cerul e, totuşi, senin!

ştiu, am dreptul să nu spun nimic.
o să plec şi din viaţa voastră,
trebuie să pun deoparte
câteva ore albicioase pentru orele negre.

lumea întreagă e cu 3 cuvinte
în urmă.

poezie de Nicolae Tudor din Cuvinte învărgate
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiam Florine! Ce nu ştiai tu e că apa trebuie luată în zori, când îngerii coboară la „Izvorul vieţii”!

Dao de Jing # 36

Ceea ce se contractă
Trebuie ca întâi să se fi extins.
Ceea ce se destramă
Trebuie ca întâi să fi fost puternic.
Ceea ce se prăbuşeşte
Trebuie întâi să se fi ridicat.
Înainte de a primi
Trebuie să fi oferit.

Aceasta se numeşte percepţia naturii lucrurilor.
Ce este moale şi plăpând covârşeşte ce este tare şi puternic.

Peştii nu părăsesc apele adânci,
Iar armele unei ţări nu trebuie ţinute la vedere.

poezie de Lao Tse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu eşti binele din rău

Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi eşti vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi eşti steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu eşti drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu eşti floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?

poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjunctiv prezent

să asculţi liniştea dintre două cuvinte

şi să înţelegi adâncul unei răsuflări şoptite
pierdut între un dincolo de viaţă şi dincoace de noapte
şi să te-întrebi, cine mai tace cu mine?

moartea tace, stele tac atunci când nu cântă,
frunzele, iarba foşnesc, îşi trosnesc rădăcinile înţepenite
numai omul vorbeşte. se leagă de viaţă cu vorbe simple şi trăieşte

să asculţi liniştea, să rosteşti ce trebuie şi când trebuie
să te strădui să nu sperii cuvintele ostenite
şi mai ales să le iubeşti cu tăcerile tale

să cauţi în adânc linia plânsului

să te îndepărtezi de singurătatea asta numită viaţă
şi să te regăseşti zburând, alături de toţi nenăscuţii şi de toţi petrecuţii

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apel la normalitate

Nu trebuie să fii un obsedat,
Chiar dacă stai o viaţă-n găurică;
Şi unui şoricel îi este frică,
Ascuns în borta unde a intrat.

Ce-ar mai putea să spună o furnică
În muşuroiul său adânc săpat?
Nu trebuie să fii un obsedat,
Chiar dacă stai o viaţă-n găurică.

Când tragi, ducând o viaţă de rahat
Dar standardul de trai nu se ridică,
Şi-ţi vine, când mai mergi la una mică,
Să-ţi bagi picioru-n cei ce i-ai votat,

Nu trebuie să fii un obsedat!

hipersonet de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de viaţă

Mi-e dor de viaţă ca pământului de ploaie.
Mi-e dor de viaţă ca cerului de soare.
Mi-e dor de viaţă ca poetului de poezie.
Mi-e dor de viaţă ca sufletului de o frumoasă melodie.
Dar nu îmi este dor de ceaţa care se lasă peste noi.
Nu îmi este dor de omul care îmi vorbeşte de pace,
Dar în suflet poartă un război.
Nu îmi este dor de străinul care mă numeşte frate,
Dar în gând plănuieşte să mă lovească pe la spate.
Nu îmi este dor de tot ce pare frumos, dar este fals.
Nu îmi este dor de lumânarea care a ars.
Îmi este dor de o lumină lină care vine,
Dintr-o inimă de om bună şi creştină.
îmi este dor de tot ce trebuie să aibă omul mai sfânt,
De viaţă, limbă şi de al său pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 martie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna

Ne simţim amândoi
purtaţi de timp
prin locuri neumblate
ne oprim miraţi
şi nu ştim unde suntem

treziţi ca din vise
ne adunăm gândurile în paşi
şi mergem şi mergem
pentru că viaţa are drumurile ei
şi trebuie străbătute
lăsându-ne umbrele
la intersecţii

trebuie Valeria trebuie
să mergem cât trupul ne cheamă
ascultă ascultă chemările lui
ascultă ce ecouri prelungi
intersectează cerul
uite ce luminoase sunt stelele

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!