impar

Calul meu alb

ne-am spus demult totul
nu mai e timp decât de câteva tăceri
lungi cât coada unei comete

ţi-aş putea împrumuta câteva cuvinte
mie niciodată nu mi-a îngheţat lacrima
nici ceasul acelei gări
nu a mai măsurat la fel timpul
a rămas în aer o umbră uriaşă
un gând răzleţ ce-mi galopează prin minte
şi cântecul meu impar

ţi-aş putea împrumuta frigul
din liniştea asta amară
sau unul din anotimpurile
pe care le ţin închise în colivie
de teama uitării

sau calul meu alb
din suflet

poezie de Nuţa Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cifra neîntoarsă

Cineva m-a aruncat peste margine, fiindcă sunt vinovat: am primit un număr impar la naştere
şi nu m-am străduit să-i găsesc perechea,
nu am avut loc nici în abecedar
iar despre ce urmează de-acum nu sunt şanse;
cineva a ales cifre ce nu pot fi nicicând întoarse.

Umblat-am şi pe unde picior viu n-a călcat;
mi-s-a şoptit că am fost împiedicat de umbra unei stele.
Doar spinul mi-a plâns în călcâi,
mi-a adus aminte de marea petrecere a lumii unde astrele,
ca nişte utopice stări de zvonuri, tot aleargă înainte cu semnul.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară fără cuci

Mai rătăcesc prin ultima zăpadă,
Şi simt singurătatea mai acut,
Iar geana-mi este lacrimii obadă,
Deşi a-nmuguri a inceput.

Ce primăvară plină de hachiţe,
Zăpezi încă răzbat prin trecători,
Iar caişii înfloriţi sunt doar o schiţă,
De simfonie cu bondari rătăcitori.

Sunt lipsă cuci din primăveri trecute,
Când te absolv de ultima absenţă,
Petale în livezi se-aştern tăcute,
Iar albul radiază emergenţă.

Un an impar cu primăvară şuie,
Când zilele nebune pe răboj,
Duc aburi din cafeaua amăruie,
Prin nopţile cu frigul pe daiboj.

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţa

of,... ce ai de gând?
te rog nu-mi chema însingurarea!
învaţă-ţi palmele cele cu inele
şi cu drumul morţii prin ele
a mă cuprinde necuvânt şi a mă iubi
dintr-o direcţie scutită de moarte,
aleasă cu sublimul ce-şi ţine ochii deschişi.

calcă pe concava nopţii cumva,
lasă-ţi conturul spre mine suavă alunecare
fără să-şi aducă aminte de materie...
navighează-mi gândul cel nou să-ţi fiu altceva
pe lacrima ta dată în raclă de lumină.
ducă-se orice spre un final de toamnă
cu păiajenii iertaţi de ploi şi frig
şi-n confuzul neocărât de nimeni.

nu-mi veni cu faţa trădată de viaţă,
de clipele carnivore sluţită!...
tu ştii, că numai în tradiţia braţului tău

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima oară când am fost la Teatrul Italienilor să vă aud lu­crările, eram destul de nereceptiv şi chiar, o mărturisesc, plin de prejudecăţi, dar am o scuză, m-am păcălit de-atâtea ori; am auzit atâta muzică de şarlatani anunţată prin atâtea repetiţii. Dum­neavoastră m-aţi învins imediat. Ceea ce am simţit este de nedescris şi dacă veţi binevoi să nu râdeţi, voi încerca să v-o împăr­tăşesc. Mai întâi, această muzică mi s-a părut cunoscută, iar mai târziu, reflectând, am înţeles de unde venea mirajul; mi se părea că acea muzică este a mea şi o recunoşteam aşa cum recunoaşte orice om lucrurile pe care e sortit să le iubească. Pentru oricine altul decât pentru un om de spirit, această frază ar fi de un ridicol uriaş, mai cu seamă scrisă de cineva care, ca mine, nu ştie muzica, şi a cărui educaţie se mărgineşte la a fi auzit (cu mare plăcere, e drept) câteva bucăţi frumoase de Weber şi de Beethoven. Apoi trăsătura care m-a izbit între toate a fost măreţia. Această muzică înfăţişează ceea ce e mare şi te duce către ceea ce e mare. Am regăsit pretutindeni în operele dumneavoastră so­lemnitatea marilor vuiete, marilor aspecte ale Naturii şi solem­nitatea marilor patimi ale omului. Te simţi îndată cucerit şi sub­jugat. Una din bucăţile cele mai stranii şi care mi-a dat o senzaţie muzicală nouă e cea destinată să zugrăvească un extaz religios. Efectul produs de Intrarea oaspeţilor (Tannhäuser) şi de Serbarea nupţială (Lohengrin) e imens.

Charles Baudelaire în Critică literară şi muzicală. Jurnale intime, scrisoare adresată lui Wagner (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!