Epigrame despre eternitate. din, pagina 2

Mai devreme nu se poate!
E posibil, draga mea,
După o eternitate
Plus un secol şi ceva.

A plecat în Eternitate,
Însă opera lui vie,
Plină de maturitate,
Va rămâne pe vecie.

Mă faci zgârcit, iubit confrate,
Dar numa-ncearcă şi-ţi promit,
Oriunde, la "Eternitate",
Să-ţi fac o groapă... gratuit.

În clipa trecerii-n eternitate
Bilanţul vieţii mi l-a întocmit:
Regret - din omeneştile păcate -
Pe-acelea care nu le-am săvârşit.

Verdictul tău nu îmi convine;
Prin poantele-mi, însă, Sorine,
Intra-voi în eternitate
Ca şi cenaclul din cetate!

epigramă de Naum Smarandache din Sibiu. din În luptă cu un... bei (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate, un cuvânt banal
Şi-n cazul că-l supui unei extensii,
Se poate defini ca interval
Ce se prelinge între două pensii.

Şi eu nu-ţi voi deloc, confrate,
Să intri în eternitate;
De vei intra, cumva-ntr-o zi,
Pe cine aş mai căsăpi?!

epigramă de Sorin Beiu din În luptă cu un... bei (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luptat-am mult pentru dreptate
Şi uite ce mi-aţi rezervat:
Să stau de–acu-n eternitate
Cu cei ce strâmb i-am judecat!

Sub pomii străjuind cărarea,
În cripta umedă şi grea,
Sunt pus de-o lună şi deja
Am început să-mi pierd răbdarea...

Avea, ca fată, multă libertate,
Dar astăzi, vremea casei şi-o consacră,
Şi petrecând tot timpul lângă soacră,
Îi pare ziua... o eternitate!

<< < Pagina 2 >

eternitate. din