dezgusta

Pensia şi pensionarii

Pensia lor cică
E gen minifustă
Cu cât e mai mică
Mai mult îi dezgustă!

epigramă de Gheorghe Gurău (iunie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoşoaca (pamflet)

Şoşoaca-i un Vadim cu fustă
Şi, ca şi el, ea mă dezgustă.
Ea cântă astăzi recviemul,
Pretinde că a-nvins "sistemul";
Dar nu şi-a-nvins obrăznicia,
Impertinenţa şi trufia,
Perfidia, duplicitatea,
Tupeul şi vulgaritatea.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (21 decembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pornografia nu mă dezgustă întotdeauna — îmi asum ca bărbat zecile de mii de site-uri de pe internet şi sutele de reviste pe care nicio femeie nu le-ar cumpăra — şi sunt momente când am o nevoie imperioasă de imagini orgiastice.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile, Despre intimitate (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţina cunoaştere încântă; multa cunoaştere dezgustă. Cu cât cunoşti mai mult, cu atât vrei să cunoşti mai puţin. Cine nu suferă din cauza cunoaşterii, acela n-a cunoscut nimic.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adevăr, într-o căsnicie când şi bărbatul şi femeia duc o viaţă laborioasă, când n-au imaginaţia bolnavă, când toată vremea sunt cu treabă, când caută o fericire curată în tovărăşia soţului în ceasurile de odihnă, niciodată astfel de soţi nu se vor dezgusta unul de altul.

citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De altfel, trebuie s-o spun, mă dezgustă repede femeia. Îndată ce-I pierde farmecul noutăţii, ea devine searbădă, ştearsă, ca o regină detronată. Ca să rămână pe tron, trebuie să fie dorită, dar cum se poate să doreşti pe cineva care nu mai are ce să-ţi ofere, pentru bunul motiv că ţi-a oferit totul?

Mihail Drumeş în Scrisoare de dragoste (1938)
Adăugat de Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lorenzo: Asemeni patimi oarbe n-au norocul
Să ţină mult, ca pulberea şi focul
se mistuie-n întâia sărutare.
Cât e de dulce mierea tot dezgustă
Pe-acela ce prea multă miere gustă.
De-aceea nu fi lacom, nici prea dornic
Şi ai să vezi: norocul ţi-e statornic.
Târziu acel ce-i prea grăbit s-alerge
Ajunge ca şi-acel ce prea-ncet merge.

replici celebre din piesa de teatru Romeo şi Julieta, scenariu de William Shakespeare (1597)
Adăugat de nico
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abstinenţa voluntară sau forţată, proiectând individul - în acelaşi timp - mai sus şi mai jos de Specie, face din el un amestec de sfânt şi imbecil care ne pune pe gânduri şi ne consternează. De aici - ura echivocă pe care o simţim faţă de călugări, ca de altfel faţă de orice bărbat care a renunţat la femeie, care a renunţat să fie ca noi. Nu-i vom ierta niciodată singurătatea: ea ne umileşte şi ne dezgustă, ne sfidează. Ciudată superioritate a beteşugurilor!

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că altceva trebuie să semnalez, dacă jurnalul se vrea a fi complet. Faptul că m-am obişnuit puţin câte puţin cu ideea morţii, privind-o ca pe o idee plată, o soluţie ca oricare alta, dacă boala nu-mi trece. Mă înspăimântă şi mă dezgustă, dar a devenit un gând la ordinea zilei, pe care cred că-l pot pune în practică dacă vreodată... Ar fi trist, dar necesar, nu sunt în stare să trişez prea mult timp cu propriul meu corp. Să mă omor, Doamne, ce singur poţi fi uneori.

Francoise Sagan în Toxic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Cum se deşir din straşina-nvechită
Şi picur jos broboanele de ploaie!...
Un paltin tânăr crengile şi-ndoaie
Ai crede că îşi frânge vreo iubită.

Tăcerea casei-mi pare mai greoaie
Şi mă dezgustă viaţa netrăită
Şi fără sens... Pe fiece clipită
Mai scad din partea vremii câte-o foaie.

Aş vrea să prind a gândului aripă
Să pot s-o ţin în loc măcar o clipă,
Să-mi mângâie viaţa-ntunecată...

Şi o aştept... dar nu ştiu... o să-mi vină?
Mi-e dor de ea... mi-e dor de luna plină
A nopţilor din vremile de-alt'dată.

sonet de Ion Minulescu din Viaţa nouă, nr. 2 (15 februarie 1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!