Poezii despre desert, pagina 2
* * *
Un deșert...
Nu va fi trecut niciodată
De trup!
Doar sufletul
Are această putere
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am mai crezut în Dumnezeu.
Și-atunci iubire n-a mai fost.
Pământu-a devenit deșert
Și drumurile s-au pierdut.
catren de H.L. Halpern din Lumea fără Dumnezeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deșertul murgilor
Zburda fără griji
Hamurile o joacă de copii
In stele de ajungea
Și tot nu se oprea
Coama se bruma
Murgul privea lung câmpia
Incet tot in jur se ofilește
Strălucirea din ochii numai este
Trap mărunt, potcoave grele
Odată erau mărgele
Capul jos trist
Numai fugeau ochii spre stele
Invăluit de praf, bătrân
Tineri murgi priveau urât
Cu ultimele suflări
Se duse intr-un deșert
[...] Citește tot
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
O actrița intr-o lume frumoasa
Muguri peste maluri, risipiți
Lumina se lasă așteptata
Se ascund zeci de cuvinte
In imagini și curajul se risipește in foc
Luptători ninja se-ascund in temple
Îngerii se roagă pe munte
Dumnezeu e lângă noi, ridicând norii
Clopotele se aud,
femeia in roșu lupta cu tine
Parul rebel ii straluceste in lumina, ca un diamant
Cuvinte oprite la magia secerișului
Se aud doar săbii si tropicele cailor
In războiul luminii și al dreptății
Magie, apa, desert, vânt, deșert
Lumina a fost ancorata spre a discerne magia de lumina ochilor plini de iubire.
Flori la marginea apei, lumina creste subit in ochii luminișului aprins
Casa dintre copaci se ridica,
Tu mi-ești stâlp al creației divine.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din jurnalul unei zile (amurg în deșert)
pe această întindere de nisip
arsă de soare
îți voi așterne la picioare
amurgul unui suflet bântuit
ce n-a înțeles logica pustiului, nebunia...
nisipurile iși plâng deseori nerodirea...
să fie blestemul celui învins?
apele s-au închis grăbite în adâncuri
refuzându-le jelirea... tânguirea...
... sfâșietor e strigătul în deșert
a celui ucis
de nepăsare...
în această oază de nisipuri mișcătoare
se-adună pe-nserat
fecioare de rouă
ce-așteaptă pe cel însetat rătăcind
în curgerea unui timp obosit, deprimat...
[...] Citește tot
poezie de Valentina Becart din Obsesia deșertului (26 august 2011)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deșert de beton
Vulpea-nvăluită
în jurul unei flori
însetate
așteaptă roua inimii
în deșertul de beton
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochiul din deșert
Se scurgea nisipul clipelor în valuri
Și pluteau prin timpul mării din eter
Fără de odihnă-n ape fără maluri,
Fără grija vieții dincolo de cer.
Și-mi pluteau albastre clipele trecute,
Și-mi cântau ferice-n fiece apus,
Fără vreo tristețe, făr-a fi pierdute,
Doar cu dor de zorii care le-au adus.
Fiecare clipă îmi era din aur
Și-mi erai în toate micul filigran,
Încrustat cu grijă de un tainic faur,
Care îmblânzește clipele din an.
Peste marea calmă, vânturi nemiloase
Au adus furtuna, negre vijelii
Ce-au făcut ca-n locul apelor retrase
Să rămână lumea clipelor nevii.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O moarte în deșert
Singura moarte este atunci când
Pierzania ta vine din câștig,
Bezna din lumină, ignoranța din știință
Și indiferența din dragostea-împărtășită.
poezie de Robert Browning din Dramatis Personae, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deșert
N-am teamă de găurile negre dintre stele
Unde specia umană este absentă
Am aici la îndemână propriile mele
Deșerturi care-mi țin spaima orelor atentă.
poezie clasică de Robert Frost din Încă o distanță, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cinetică iarna / icter de zăpadă
Idolatrizez fulgii de zăpadă
lipitori întinse haotic
peste jacheta plină cu ochi
și guri ce mestecă ochii
în permanență.
Jacheta îți aparține
la fel și conul de praf
la care lucram seara
când dormeau lipitorile
iar fulgii erau și ei
mai colorați ca niciodată
mai cocheți decât zorii
mai frumoși decât norii
mai așchii decât o țeapă.
Nomad să le fiu fulgilor stăpân
părintele intransigent
cum din metal se face oxigen
și gura ta e oxigen și larvă
[...] Citește tot
poezie de Antonio Mihai Vanț
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!