cuteza

Auzindu-i vorbele, care te puteau băga în răcori, nu altceva, slugile se-nfricoşară de moarte şi-o luară la sănătoasa, de parcă le-ar fi gonit din urmă o oaste de sălbatici. De atunci, nimeni nu mai cuteză să-i caute pricină. Şi uite aşa s-a întâmplat c-a rămas croitoraşul nostru pe tronul împărătesc până la sfârşitul zilelor lui.

finalul de la Croitoraşul cel viteaz de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biruinţă

Din inima mării am ridicat valul
Să-mi rodească pustiul,
Din pulsul memoriei, înţelepciunea amurgului
Să-mi zidească zădărnicia,

După trecerea ta, am strigat Viaţa
Pe numele-i mic...

...

Cu aripa mea vei cuteza spre larg,
Oricum, de prisos te-aş păstra!

E dreptul meu să-ţi aştept naufragiul...

Voi rămâne cu bucuria de-a fi ţărmul
Ce nu te poate primi.

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asupra dumitale nu mi se ridică mâna

Asupra dumitale nu mi se ridică mâna.
Şi abia de îndrăznesc a spune-presupune
cu ce străfulgerare de păcate aş cuteza
să luminez amurgul zilei care apune.
Însă din zi în zi pe mine tot mai mult
pe mine eu mă acuz, dar presimţind ce va urma,
îmi iau iubirea, pentru că-n altă ţară dumneata
îmi vei întoarce spatele, ca unui necunoscut.

poezie de Iosif Aleksandrovici Brodsk (24 mai 1962)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre resturi. Singurul loc de care moartea nu ştie

uneori sap în mine şi
rămân acolo până noaptea târziu

caut locul din care am venit

ştiu că există pericolul
să se surpe pereţii scrijeliţi de nesomn
şi nimeni n-ar cuteza
să mă dezgroape iar
căutările mele vor fi zădarnice

rănit printre resturi ignorat şi cu
tălpile arse de căutări
o să aştept în singurul loc
de care moartea nu ştie

ştiu totuşi

că în locul acela a locuit o femeie...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi aripi, Doamne

Dă-mi aripi, Doamne, ca să zbor
peste muntele cu nor.
Dă-mi aripi, Doamne, ca să trec
marea, fără să mă-înec.
Aripi, Doamne, de-aş avea,
către cer m-aş înălţa,
Mai liber ca pasărea,
la Tine aş cuteza.
Aş pluti în zborul lin
către cerul Tău sublim.
Cânt de slavă-aş înălţa,
la picioare Ţi-aş cădea,
viaţa Ţi-aş încredinţa.
Că Tu eşti ocrotitorul,
Tu eşti şi mântuitorul.
La Tine, Doamne, mă-închin.
Iartă-mă, Doamne! AMIN!

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzind acestea, Prostilă se înfăţişă înaintea fetei, cu gâsca la subsuoară şi cu tot alaiul cel năstruşnic după el. Şi când îi văzu domniţa pe toţi şapte alergând în urma lui Prostilă, de parcă ar fi fost înşiraţi pe-o sfoară, o dată izbucni într-un hohot de râs şi cu atâta poftă râse, că nu-i mai fu chip să se oprească. Şi dacă văzu Prostilă că împlinise porunca împăratului, cuteză să-i ceară fata de nevastă, precum sta scris în pravilă. Numai că împăratului nu prea îi era pe plac ginerele şi născocea fel şi fel de chichiţe ca să scape de el.

Fraţii Grimm în Gâsca de aur
Adăugat de Michelle Rosenberg
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci pisici

Am în grădină cinci pisici
Din care două sunt pisoi,
Ele - gingaşe, moi şi mici,
Ei - dolofani şi zdraveni amândoi;

Spinări, picioare, încheieturi ca fierul,
Unghii de şoim şi colţii lungi de fiare,
N-ar cuteza nici şarpele, nici jderul
Să simtă-n ceafă crâncenele gheare.

Când calcă-n flori şi dau să se oprească
S-asculte parcă un murmur pierdut,
Le cade ca pe-o scoarţă oltenească
Ţesută umbra printre foi de dud.

Sunt tigrii mei, de veche obârşie,
Şi mă mândresc cu neamul lor cel mare,
Şi bărbătesc şi blând la duioşie
Şi-ntr-adevăr ţesuţi ca pe covoare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti singur azi şi-mpovărat de tine...

Eşti singur azi şi-mpovărat de tine,
De slavă şi de visuri despărţit,
Dar ai rămas iubitul pentru mine,
Cu cât mai trist, cu-atât mai îndrăgit.

Bei vin mereu, ţi-s nopţile murdare,
Mai ştii dacă trăieşti cu-adevărat?
Şi ochii-ţi verzi cu zvârcoliri de mare
Mărturisesc că pacea n-ai aflat.

Invocă moartea inima-ţi nebună,
Afurisind al soartei pas greoi,
Şi vântul de apus mi-aduce-ntr-una
Din partea ta mustrări şi rugi, puhoi

Spre tine iar, cum pot să viu fierbinte?
Sub cerul pal, aici, în ţara mea,
Ştiu doar să cânt şi să-mi aduc aminte,
Tu nici măcar atât nu cuteza!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Anna Ahmatova
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată curtea împărătească lua în nume de bine pe această găinăreasă, pentru vrednicia şi curăţenia ei. Ea se purta cu toate slugile cu bunăcuviinţă, şi nimeni nu cuteza să-i zică nici dă-te mai încolo, pentru că ea nu le da prilej de glumă. Într-acestea un fiu al unui împărat vecin, însurându-se, a fost poftit la nuntă şi pe acest împărat cu toată curtea lui. Împăratul plin de bucurie merse la acea nuntă şi luă cu dânsul şi pe împărăteasă şi pe fiul său. În ziua aceea, când era cununia fiului de împărat, la nunta căruia merse acest împărat cu feciorul său, găinăreasa se ceru şi ea de la vătaf să o lase şi pe dânsa să se ducă la preumblare. Vătaful, cam râzând, îi zise: "Ce-i trebuie chelului? Tichie de mărgăritar". Apoi o lăsă. Iară ea, înghiţind înfruntarea, nu zise nimic şi plecă.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos petrecu vreme uitată în Valea Plângerii, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot aşa de tânăr, ca şi când venise. Trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfăta în palaturile cele aurite, trăia în pace şi în linişte cu soţia şi cumnatele sale, se bucura de frumuseţea florilor şi de dulceaţa şi curăţenia aerului, ca un fericit. Ieşea adesea la vânătoare; dar, într-o zi, se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două şi nu-l nimeri; supărat, alergă după el şi dete şi cu a treia săgeată, cu care îl nemeri; dară nefericitul, în învălmăşeală, nu băgase de seamă că, alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii. Luând iepurile, se întorcea acasă; când, ce să vezi d-ta? deodată îl apucă un dor de tată-său şi de mumă-sa. Nu cuteză să spuie femeilor măiestre; dară ele îl cunoscură după întristarea şi neodihna ce vedea într-însul.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!