Poezii despre cumsecade, pagina 2
Portret din Țara de Sus
De ziua Bucovinei, 28 noiembrie:
Bucovineanu-i mândru, cumsecade,
În straie parcă-i floarea cea de măr,
Înconjurat de cinste și-adevăr,
Trudește zilnic să adune roade.
În spuma laptelui muls în ciubăr
Vezi fruntea lui ridată în arcade
Vrând taina-mbătrânirii s-o deznoade
Și cum de-i merge traiul în răspăr.
Îl știu: stejarul, bradul și țapina,
Din viu respect că duce munții-n spate
Își pleacă fagul înspre el tulpina.
Dar sunt mulți defrișori azi, din păcate,
Avizi, ce prind pe alții să blesteme
Că urșii nu au habitat de-o vreme.
sonet de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În acel moment
când nu mai auzi nimic
când cerul nu mai e cer
când din toate sunetele nu auzi decât liniște
când nu mai e pământ
și nu mai există alt adevăr decât înflorirea
când uiți cine-ai fost
când uiți cine ești
când uiți de trecătorul cumsecade biet detaliu
ce încetinește pașii sunători prea tare
în acel moment asemenea surzilor
poți asculta
în regretul umbrelor sfărâmând bucăți de tăcere
un mugur cum se desface înlăuntru
în clipe de nesfârșire
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păzește-mă
Dă-mi liniște si-ncuie ușa,
vreau să te știu păzindu-mă
de tot dezastrul lumii.
E parcă un țipăt universal,
iar oamenii nu mai cunosc
sensul bun al cuvintelor.
Sună timpul neiertător
și zgomotul e infernal
în miezul crud al existenței.
Nerușinarea umblă năucă, goală și severă
prin mădularele uzate
ale omenirii.
Să evadăm departe, în altă lume,
acolo inventăm anotimpuri
din vârstele noastre la adăpostul iubirii.
[...] Citește tot
poezie de Lusiana Drăgușin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăgușin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de veghe
ore nedormite, timpi scurși în cascade
spre cerul cu stele cu magice lumini
veghe printre îngeri căci sunt cumsecade
și trimit gânduri de pace printre beduini.
mirări mutate de pe-un braț pe celălalt
precum grijile de pe-un umăr pe altul
emoții puternice ce mă fac să tresalt
fericirea pură când cuceresc înaltul.
trăiri minunate când cuprind revelații
cu sărbători de iarnă prinse-n salbe
scrieri elogioase râuri de admirații
extazul cu colindătorii în straiele albe.
feerice lumini vin din contelații
se așează în suflet duioase și dalbe.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doctorul de pești
mor unul câte unul
și tot ce pot face este să le scot trupurile mici din apă
acum bazinul e gol:
nu am nici o soluție
pot doar sta privind șocat lângă acvariu
de-a lungul anilor am iubit minunatele acrobații ale carașilor-aurii
dar nu am învățat nimic despre bolile lor
de-a lungul anilor nu am întâlnit nici un doctor pentru pești
un soi de pește cumsecade cu capul mare
cu o trusă medicală marcată cu o cruce roșie atârnându-i de gât
pentru că numai departe în mijlocul oceanului el vindecă rănile
și salvează pe cei care sunt pe moarte
el nu poate veni la acvariul meu
maladia din cauza căreia ei mor cu toții este incurabilă
poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nec plus ultra
Țin în mână hățurile propriei ființe,
Nu mă port cu mănuși cu mine însumi,
Ca o torță mi-e Cuvântul, noli me tangere.
Nu-s Adonis, nici Esop, sunt cumsecade,
Nu aduc elogii gratuite, nici nu trag pe sfoară
Nici pe mine.
Împreună merg cu mine însumi,
Uneori mă lupt cu mine,
Niciodată nu câștig, dar nici nu pierd,
Moștenire las doar scrisuri, scrisuri,
Vântul le-o purta spre alte țărmuri,
știu că atârnăm cu toți de-o ață,
dracu' știe cât o să mai țină.
Trece greu doar timpul neiubirii,
Sorb cuvintele ce le aud în vise,
Mă primiți cum sunt sau nu e bine
Să întreb? Mai știi, doar El mă știe.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cinismul poetic lasă loc metaforei
cel puțin pentru o ciocnire cu scântei
între un refren idiot și un bis cumsecade
oricum e ceva mai mult decât indiferența
deși oamenii se străduiesc să meargă mână în mână
ca dintr-o lipsă acută de orientare
sau poate este doar o nevoie ombilicală de a dansa
chiar și atunci când își aleargă simțurile
ca pe niște fluturi orbiți de lumină
iar tu râzi ca o floarea-soarelui la lună
întotdeauna cu un milimetru mai mult
decât pot eu înțelege
oamenii se ascund mai tot timpul foarte bine
cel mai mult de propriul lor eu
iar faptul că uneori ne strângem mâinile
ca într-un sărut scăpat de acasă
e tot o formă de cinism romantic
între cântatul cocoșului
și veșnica cotcodăceală de advertising
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am chef
N-am chef să mor cât pomii sunt în floare
Și răspândesc lumină peste tot!
De ce m-aș duce-n întuneric, oare,
Cât pot iubi lumina... și mai pot?
N-am chef să mor când biruie căldura
Și sunt femei frumoase peste tot!
De ce să nu îi urlu Morții ura,
Cât pot iubi Femeia... și mai pot?
N-am chef să mor când este plin de roade
Și-aromele mă-mbie peste tot!
De ce-aș lăsa belșugul, cumsecade,
Când pot gusta din toate... și mai pot?
N-am chef să mor nici pe de altă parte -
Când albul pur se-ntinde peste tot!
De ce-aș aluneca, docil, în moarte,
Cât pot schia pe dealuri... și mai pot?
[...] Citește tot
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă din iarbă se văd furnicile cât cerul
iar lăcustele sunt deja la nivelul universului
atunci când le privesc printr-un bob de rouă
e de ajuns să mă ridic în picioare
ca toată această imensă realitate
să redevină liliputană
cam așa stă treaba prieteni cu lumea
depinde foarte mult de unde o privești
iar riscul de a trăi dincolo de orice concluzie
va rămâne la fel de mare precum ipotezele
așa că draga mea dragă
atingerile de mână
sunt singura cale de transplant
prin care două inimi pitice
care pulsează infinturi cu o oarecare larghețe
să nu erupă universurile aiurea
fără nicio noimă
cu miliarde de raiuri și niciun iad cumsecade
cum bine le mai spui când taci complice
lăsându-mi nările să te creeze
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Podul calicilor
E vremea damblagiilor nevrotici,
În scrisul românesc ce zace frânt,
Stridentele falseturi de armonici,
S-au disipat concret și în cuvânt.
Azi paraplegici, orbi, fără chemare,
Devin subit superbe emanări
Și tot lirismul e o rezemare,
De-ncurajări cu propte-n subțiori.
Spontan Podul Calicilor renaște,
Pe un teren minat cu perfidii
Și n-avem mediu critic să demaște,
Diletantismul unor tragedii.
Uman amestecăm compasiunea,
Cu harul și cu arta de-a crea,
Ducând în derizoriu misiunea,
Estetului ce nu poartă livrea.
[...] Citește tot
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!