Poezii despre crainic, pagina 2
Scrisoare
Pe unde-au fost cocorii se revărsară corbii.
Eu tot mai știu poteca bătută de-amândoi;
Scântei de amintire mocnesc în spuza vorbii
Un pom își lăcrimează cele din urmă foi.
Cu noi pe nesimțite s-au prăbușit frunzare,
Și e o destrămare și un deznodământ
Că visul, o nălucă de ceață, piere-n zare
Și sufletul, cu ploaia, s-absoabe în pământ.
Sunt pânză de paianjen pe depărtări deșarte.
Surpările din lume cu zburături m-ating
Cărbuni aprinși prin neguri, ce cad în ape moarte,
Cad stelele din urmă și-n gândul greu se sting.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre scrisori
- poezii despre ploaie
- poezii despre gânduri
- poezii despre cărbune
- poezii despre copaci
- poezii despre apă
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Sonetul 1
Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare
iar frumuseții-un spor de dăinuire
și-n acest chip, plăpând urmaș transpare
purtându-i umbra, florii-n veștejire.
Dar tu ce-n ochii tăi îți afli rug
hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,
duci foame unde-a fost cândva belșug,
însuți vrăjmaș al dulcelui tău eu.
Tu, care ești podoaba blândă-a firii
și-al primăverii crainic de nădejde
ți-ngropi în muguri florile iubirii
și ești calicul care risipește.
Ai milă: ce-i al lumii nu prăda
cu gura gropii și cu gura ta...
sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre primăvară
- poezii despre ochi
- poezii despre muguri
- poezii despre iubire
- poezii despre gură
- poezii despre frumusețe
- poezii despre foc
- poezii despre flori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Copacul
Înalt și-ngândurat ca visătorul,
Stând între cer și-ntre pământ stingher,
Crescui și eu din veșnicul mister
Din care toate își pornesc izvorul.
Când seva urcă-n trunchiul meu de fier,
Adâncul îmi trimite-n foi fiorul
Și simt că-n mine năvălește dorul
Pământului de-a fi mai lângă cer.
Iar cerul peste vârful meu se-ndoaie
Și svonuri tainice din infinit
O gură fac din fiecare foaie.
Și-n freamătul de foi nelămurit,
Cu șoaptele veciei se-ntretaie
Suspinele pământului trudit.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre înălțime, citate de Nichifor Crainic despre înălțime, citate de Nichifor Crainic despre visare, poezii despre infinit, poezii despre fier sau poezii despre dor
Ucenicul
Tu, marele bijutier
Al diademelor cerești
Tu, care veșnic șlefuiești
În cosmicul atelier,
Primește-mă ca ucenic,
În nopți de taină să mă-nveți
Canonul sfintei frumuseți
Să scot podoabe din nimic.
Și-așa trudind la cizelat,
Slăvitul meu stăpân și domn,
În zori să picotez de somn
Cu praf de stele pe halat.
Tu, care dăscălești artiști
Și-ți iei la glorie părtași
Vizionarii uriași
În geniul cărora te miști,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viziune, poezii despre somn, poezii despre sfinți, poezii despre poezie, poezii despre noapte, poezii despre genialitate sau poezii despre cuvinte
Cântecul pământului
Pământule rodnic, pământule sfânt,
Tu care-mi ești leagăn, cămin și mormânt,
Ridică spre focul aceleași stele
Credințele tale, credințele mele.
Evlavie ție, pământule bun!
În sânul tău doarme trecutul străbun,
Păstrând pietre scumpe din vremile acele,
Comorile tale, comorile mele.
Învolbură-n mine viteze puteri!
Iar când voi fi vrednic țărâna să-mi ceri,
Pe groapa-mi uitată să crești viorele,
Iubirile tale, iubirile mele.
Din clocotul inimii strânse să-mi faci
Umbroase coroane de falnici copaci,
Prin mândrele vârfuri să urci către stele
Nădejdile tale, nădejdile mele.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză, poezii despre uitare, poezii despre trecut, poezii despre sfințenie, poezii despre mândrie sau poezii despre muzică
Vărul Dionis
Și la cronică e scris
Că Romanii vechi avură
Vieții strașnică măsură
Și știi, vere Dionis,
Că cetăți cu tari dușmani
Se zdrobiră de virtutea
Cumpătaților Romani.
Și mai scrie la istorii
De vitejii aciuiați
Pe sub poale de Carpați
Coperite cu podgorii,
Că la ei și rob și șef
Îmbătați de vin deavalma
O duceau tot într-un chef.
Tu, fiind o-mpletitură
Toarsă din Romani și Daci,
Doi protivnici - îi împaci
Într-o singură făptură:
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichifor Crainic din Darurile pământului
Adăugat de Constantin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șefi, poezii despre viticultură, poezii despre vin, poezii despre viață, poezii despre sclavie, poezii despre perfecțiune, poezii despre muncă sau poezii despre dușmănie
Dezmărginire
Și de pe vârf de munte mă voi sui pe-un nor.
Zi grea, cutremurată va fi, o zi de-adio,
Când inima-mi, de tine, fâșii voi dezlipi-o,
Amară frumusețe, pământ rătăcitor.
Voi sfărâma sub pleoape tot spațiul din jur
Și-mi voi culca suspinul pe norul meu: șalupă
Ritmată de arhangheli, la proră și la pupă,
Cu aripile vâsle prin valul de azur.
Oceane din văzduhuri s-or lumina rotund
Prin stele-arhipeleaguri șalupa mea să treacă,
Iar tu, frumoasă lume, să-mi pari o piatră seacă
Scăpând rostogolită spre adâncuri fără fund.
Mă va-nvăli, spumoasă, pe creștete de hău
O pretutindenească vibrare de lumină
Și m-oi topi în boare de muzică divină,
Despovărat de zgura părerilor de rău.
poezie clasică de Nichifor Crainic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre ritm, poezii despre prăpăstii, poezii despre promisiuni, poezii despre ocean, poezii despre nori sau poezii despre munți
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre întuneric sau poezii despre vânt
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciunea din amurg
Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei.
Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.
Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
Putin în fiecare, în toti am fost intreg.
De viforele vietii ei sunt acum deserti,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti.
Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
Când crugul alb al zilei pamantul incununa:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, citate de Nichifor Crainic despre timp, poezii despre viscol, poezii despre seară, poezii despre religie, citate de Nichifor Crainic despre religie, citate de Nichifor Crainic despre iubire sau poezii despre alb