crainic

Scrisoare

Pe unde-au fost cocorii se revărsară corbii.
Eu tot mai ştiu poteca bătută de-amândoi;
Scântei de amintire mocnesc în spuza vorbii —
Un pom îşi lăcrimează cele din urmă foi.

Cu noi pe nesimţite s-au prăbuşit frunzare,
Şi e o destrămare şi un deznodământ
Că visul, o nălucă de ceaţă, piere-n zare
Şi sufletul, cu ploaia, s-absoabe în pământ.

Sunt pânză de paianjen pe depărtări deşarte.
Surpările din lume cu zburături m-ating
Cărbuni aprinşi prin neguri, ce cad în ape moarte,
Cad stelele din urmă şi-n gândul greu se sting.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 1

Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare
iar frumuseţii-un spor de dăinuire
şi-n acest chip, plăpând urmaş transpare
purtându-i umbra, florii-n veştejire.
Dar tu ce-n ochii tăi îţi afli rug
hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,
duci foame unde-a fost cândva belşug,
însuţi vrăjmaş al dulcelui tău eu.
Tu, care eşti podoaba blândă-a firii
şi-al primăverii crainic de nădejde
ţi-ngropi în muguri florile iubirii
şi eşti calicul care risipeşte.
Ai milă: ce-i al lumii nu prăda
cu gura gropii şi cu gura ta...

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

Înalt şi-ngândurat ca visătorul,
Stând între cer şi-ntre pământ stingher,
Crescui şi eu din veşnicul mister
Din care toate îşi pornesc izvorul.

Când seva urcă-n trunchiul meu de fier,
Adâncul îmi trimite-n foi fiorul
Şi simt că-n mine năvăleşte dorul
Pământului de-a fi mai lângă cer.

Iar cerul peste vârful meu se-ndoaie
Şi svonuri tainice din infinit
O gură fac din fiecare foaie.

Şi-n freamătul de foi nelămurit,
Cu şoaptele veciei se-ntretaie
Suspinele pământului trudit.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucenicul

Tu, marele bijutier
Al diademelor cereşti
Tu, care veşnic şlefuieşti
În cosmicul atelier,

Primeşte-mă ca ucenic,
În nopţi de taină să mă-nveţi
Canonul sfintei frumuseţi
Să scot podoabe din nimic.

Şi-aşa trudind la cizelat,
Slăvitul meu stăpân şi domn,
În zori să picotez de somn
Cu praf de stele pe halat.

Tu, care dăscăleşti artişti
Şi-ţi iei la glorie părtaşi
Vizionarii uriaşi
În geniul cărora te mişti,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul pământului

Pământule rodnic, pământule sfânt,
Tu care-mi eşti leagăn, cămin şi mormânt,
Ridică spre focul aceleaşi stele
Credinţele tale, credinţele mele.

Evlavie ţie, pământule bun!
În sânul tău doarme trecutul străbun,
Păstrând pietre scumpe din vremile acele,
Comorile tale, comorile mele.

Învolbură-n mine viteze puteri!
Iar când voi fi vrednic ţărâna să-mi ceri,
Pe groapa-mi uitată să creşti viorele,
Iubirile tale, iubirile mele.

Din clocotul inimii strânse să-mi faci
Umbroase coroane de falnici copaci,
Prin mândrele vârfuri să urci către stele
Nădejdile tale, nădejdile mele.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vărul Dionis

Şi la cronică e scris
Că Romanii vechi avură
Vieţii straşnică măsură
Şi ştii, vere Dionis,
Că cetăţi cu tari duşmani
Se zdrobiră de virtutea
Cumpătaţilor Romani.

Şi mai scrie la istorii
De vitejii aciuiaţi
Pe sub poale de Carpaţi
Coperite cu podgorii,
Că la ei şi rob şi şef
Îmbătaţi de vin deavalma
O duceau tot într-un chef.

Tu, fiind o-mpletitură
Toarsă din Romani şi Daci,
Doi protivnici - îi împaci
Într-o singură făptură:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichifor Crainic din Darurile pământului
Adăugat de Constantin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmărginire

Şi de pe vârf de munte mă voi sui pe-un nor.
Zi grea, cutremurată va fi, o zi de-adio,
Când inima-mi, de tine, fâşii voi dezlipi-o,
Amară frumuseţe, pământ rătăcitor.

Voi sfărâma sub pleoape tot spaţiul din jur
Şi-mi voi culca suspinul pe norul meu: şalupă
Ritmată de arhangheli, la proră şi la pupă,
Cu aripile vâsle prin valul de azur.

Oceane din văzduhuri s-or lumina rotund
Prin stele-arhipeleaguri şalupa mea să treacă,
Iar tu, frumoasă lume, să-mi pari o piatră seacă
Scăpând rostogolită spre adâncuri fără fund.

Mă va-nvăli, spumoasă, pe creştete de hău
O pretutindenească vibrare de lumină
Şi m-oi topi în boare de muzică divină,
Despovărat de zgura părerilor de rău.

poezie clasică de Nichifor Crainic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea din amurg

Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei.
Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.

Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
Putin în fiecare, în toti am fost intreg.

De viforele vietii ei sunt acum deserti,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti.

Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
Când crugul alb al zilei pamantul incununa:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!