conforma

Numesc lumea, întrucât ar fi conformă tuturor legilor morale (cum de altfel ea poate fi, potrivit libertăţii fiinţelor raţionale, şi cum trebuie să fie, potrivit legilor necesare ale moralităţii), o lume morală. Ea este gândită numai ca lume inteligibilă, întrucât aici se face abstracţie de toate condiţiile (scopurile) şi chiar de toate obstacolele moralităţii (slăbiciune sau corupţie a naturii omeneşti).

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsătoria este conformă cu legea şi cu Sfintele Scripturi când nu patima este cea care trece înaintea legii, ci când ceea ce este necesar satisfacerii reciproce şi zămislirii copiilor fixează căsătoria în scopurile ei. Consimţământul la căsătorie va fi cu adevărat cinstit când, nevoile căsătoriei fiind cunoscute dinainte şi temelia fiind aşezată conform cu legile stabilite de Domnul, plăcerea împreunării sexuale, care face din cei doi un singur trup, va fi consecinţa nevoilor căsătoriei.

citat clasic din Sfântul Vasile cel Mare
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi faceţi ceva şi mai rău decât să condamnaţi, pur şi simplu căutaţi să vătămaţi ceea ce nu alegeţi. Încercaţi să-l distrugeţi. Dacă există o per­soană, un loc sau un lucru cu care nu sunteţi de acord, îl atacaţi. Dacă există o religie care nu este conformă cu a voastră, o consideraţi greşită. Dacă există un gând care-l contrazice pe al vostru, îl ridiculizaţi. Dacă există o idee diferită de a voastră, o respingeţi. Aici greşiţi voi, deoarece creaţi numai o jumătate dintr-un univers. Şi nu puteţi nici măcar să înţelegeţi jumătatea voastră, atunci când o res­pingeţi, din pornire, pe cealaltă.

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul I (1995)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este fericit când poate realiza ceea ce prin natura sa este destinat să realizeze, iar acest lucru înseamnă, dincolo de determinările exterioare, să-şi îndeplinească datoria prescrisă de imperativul raţiunii. Esenţa fericirii este determinată însă de natura actului specific omului în calitate de om, act de natură pur spirituală, constând în activitatea sufletului "conformă cu raţiunea sau nu lipsită de raţiune", îndeplinit la superlativ de omul desăvârşit din punct de vedere intelectual şi moral. Dacă contingenţa ţine de neputinţa formei de a domina materia, omului îi este dat, pentru a realiza în el însuşi perfecţiunea, să ordoneze lumea, nu să o nege în favoarea altei lumi.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevroza apare doar când există un conflict între dorinţele libidinale şi acea latură a psihicului uman pe care o numim "eu", expresia instinctelor de autoconservare a individului, eu care este totodată şi sediul idealurilor pe care acesta şi le-a propus. Un astfel de conflict patogen ia naştere doar când libidoul tinde să se angajeze pe căi şi spre scopuri pe care eul le-a depăşit şi repudiat de multă vreme şi care sunt deci interzise pentru viitor; libidoul manifestă asemenea tendinţe dacă îi este refuzată o satisfacţie conformă cu idealurile eului. În acest mod frustraţia, privaţiunea de o satisfacere reală devine condiţia principală, deşi nu singura, pentru delanşarea nevrozei.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia raţiunii pure practice, adică a libertăţii, şi această autonomie este însăşi condiţia formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia voliţiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiţie a posibilităţii acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependenţa de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinaţie, şi voinţa nu-şi dă ea însăşi legea, ci numai preceptul pentru supunerea raţională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conţine în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligaţie, ci este ea însăşi contrară principiului unei raţiuni pure practice, prin aceasta contrară deci şi simţământului moral, chiar dacă acţiunea care provine din el ar fi conformă legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!