Epigrame despre confesiune, pagina 2

Mă-ncearcă-o remuşcare grea
Când văd ce liniştită-s eu
În timp ce tu te zbaţi din greu
Să faci un iad din viaţa mea!

Iubita mea e-un dulce vis
Cu farmec pur, nepământesc,
Mă simt cu ea ca-n paradis...
Desigur, până mă trezesc!

Iubita mea ruptă din aştri
Mă face să mă simt bărbat
Şi are nişte ochi albastri,
Căci zilnic eu o bat.

Azi recunosc şi nu îmi e ruşine,
Că suntem robii-aceloraşi nevoi,
Deşi unii confraţi aud mai bine,
E dovedit: îi doare-n cot de noi.

- Fetiţa tatei, top model,
Îţi tot explic, dar în zadar:
Nu poţi să te măriţi defel,
Tu, ortodoxă, el măgar!

Eu, la femei gândesc şi-acum cu jind,
Prezent sunt printre junii curtezani,
Ca flacăra olimpică m-aprind...
Din patru-n patru ani!

Eu, care sunt o fire pătimaşă,
Pân-am ajuns să-mi cuceresc femeia,
Am cheltuit răbdare uriaşă,
Dar infinit mai multă după-aceea!

Când îţi spuneam că sunt fecioară,
În urmă cu un sfert de veac,
Îţi jur că nu te-am tras pe sfoară:
Mă refeream la... zodiac!

În visuri, câteodată, pana mea
Se schimbă într-o pasăre zglobie
Şi-ncearcă - temerară - a zbura.
Când nu visez, se-mpiedică şi scrie.

epigramă de Mircea Trifu din Epigrama (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit-o ca un zmeu
Ore-ntregi, gesturi precise."
"Ea ce-a spus?" întreb şi eu.
"Mai nimic, căci aţipise.

<< < Pagina 2 >

confesiune