Poezii despre claritate, pagina 2

Rugăciune către pădure
Pădurea mea, primeşte-mă la tine,
Ca pe-un sicriu ce vrea să intre iar
În fostul trunchi al fostului stejar,
În hohotul bolnavelor ruine.
Am plăgi pe trup ascunse, neascunse,
Se vede ca pe orice trunchi de lemn,
Cu claritate fiecare semn
Pe unde-au scos din mine nervi şi frunze.
[...] Citeşte tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Se scurge timpul meu
Se scurge timpul meu. Dar unde oare?!
Mai prind din zbor secunde care cad,
Dar timpul merge-n drumu-i de nomad,
Scurtându-mi viaţa fără remuşcare.
Ornice, clipe preţioase-mi scad.
Pe zimţi le smulg, din carnea ce mă doare
Şi mi le mistuie cu-nverşunare,
Apoi le-aruncă-n al uitării vad.
Mă saltă valul şi la ţărm mă scoate,
Izbindu-mă de malul vieţii sfânt,
Făcându-mă să văd cu claritate
În calea mea, neexplorat pământ.
Şi mă agăţ cu mâinile-ncleştate
De-un astăzi, care încă-mi dă avânt.
sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!


IPOSTAZĂ
Semeaţă de îţi ridici privirea ta severă
Căutând să-i dai nuanţe cât mai dure
Şi te preumbli cu gesturi prea mature
Nu vei putea vreodată să te simţi lejeră.
În faţa mea îţi impui o autoritate
Pe care cauţi să ţi-o accentuezi
Totuşi în puţine ipostaze te limitezi
Pierzându-te în întuneric, nu în seninătate.
De aceea nu vei rămâne în posteritate
Nici nu-ţi vei crea un nou tablou
Care să aibă o cât de mică claritate.
Eu ? Niciodată nu voi fi erou
De mică sau de mare popularitate
În suflet voi avea eternul nou.
15 octombrie 1965 Baia de Arieş
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cântecul destinului
În lumină înaltă umblaţi
Pe un dulce tărâm, fericite voi, Genii!
Strălucite, zeieşti adieri
Uşor vă ating,
Ca degetele femeii la harpă
Sfintele strune.
Fără ursită, precum adormitul
Copil, respiră Cereştii;
Cast ocrotit
Într-un mugur de rând
Înfloreşte de-a pururea
Spiritul lor,
Iar ochii, preafericiţii,
Privesc în tăcută
Pe veci claritate.
Ci nouă nu ni-e lăsată
În niciun loc alinarea,
Se petrec şi se surpă
[...] Citeşte tot
poezie celebră de Friedrich Holderlin, traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri albastre
doruri, speranţe, amintiri plăcute
fac din toamna mea magie de scris
înfloresc pe buze zâmbete tăcute
în braţele luminii mă simt în Paradis.
în oceanul de vise mă scufund adânc
trăiesc ca un miracol dragostea mea
din farmec în farmec fericită m-arunc
în drumul meu mă însoţeşte o stea.
reflectez în lumină la minunile vieţii
anotimpuri se succed cu claritate
smulg din rădăcina sufletului scaieţii
nutrind la armonia printre nestemate.
gânduri albastre de la marginea ceţii
se-avântă în spaţii spre eternitate.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sunt visul
Sunt visul adunat din claritate,
Săgeata luptătorului temut,
Scânteia radiind eternitate,
Sunt arşiţa din care vă sărut.
Sunt viscolul cu patimă adâncă
Spre care temerarii jinduiesc,
Chemarea pentru dragoste şi încă
Fiorul, fulgerând dumnezeiesc...
Sunt focul liniştit de zile calme,
Amiezile mi-s pline de poveşti,
Duc cerul împlinirilor în palme
Şi focul năzuinţei omeneşti...
Mă roade, însă, cruda laşitate,
Icoana măscăriciului sperjur
Prostia ignorând integritate
Şi sensul labirintului obscur...
poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpede
Să spun că pomul e albastru,
să spun că-i roşu şi nebun,
să spun că tot ce e sub astru
este de-un altfel şi oricum!
Să spun că nu mi-e rădăcina
înfiptă în acest pământ,
să spun că mamă îmi e luna...
să mă iertaţi, nu pot să spun!
Eu încă văd cu claritate,
eu încă văd aşa cum sunt,
văd pomul pom şi le văd toate
aşa cum sunt şi cum rămân!
Se pare că acum la modă
esenţa e în a truca,
se pare că acum e totul
transfigurat în altceva!
[...] Citeşte tot
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii albastre
aspiraţii se dilată pe sfera albastră
gânduri cristalizate le transpun poeme
zori prietenoşi pătrund pe fereastră
la radio se-anunţă minunată vreme.
mi-am aţintit privirea spre zbor
corpul vibrează ca struna de vioară
aş vrea să am şi eu aripi de condor
să plutesc pe ceruri din zori până-n seară.
mă bucur de avânturi de libertate
pot să-mi imaginez farmecul vieţii
sentimente se desfată în seninătate
cuprind şi noaptea albastre reflecţii.
anotimpuri mă seduc prin vastă claritate
poeţii visători ştiu să-mi ofere lecţii.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini...
Pătrund în noi atât de lin
Şi nasc speranţă şi alin.
Străbat şi căile lactee
Şi relatări din epopee.
Ne înfăşoară mai duios
Ca puful dintr-o pernă scos.
Dezleagă taine şi mistere
Căci au trecut prin Înviere.
Ne dau imbold spre infinit
Ne-au modelat când au venit.
Oricine uşa le-a deschis
Simte un dor de Paradis.
Mesajul lor atât de clar
Deschide ochii către har.
[...] Citeşte tot
poezie de George Cornici (14 februarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de mătase [Alas de seda]
Urmând mireasma unei odihne zâmbitoare,
un fluture în zboru-i trecea prin văi montane
şi aprindea în aer trasee diafane
cu safirii petale, subţiri şi schimbătoare.
Şi în a lui plutire pătrunsă de tăcere
el luminează grote, ca azurii paiete;
şi raze cad întruna pe câmpuri şi boschete,
iar soarele suspină în blânda adiere.
În foşnet de chincona şi zgomot de liane,
luceşte în frunzişuri pe dealuri şi tăpşane,
punând argint în codri pe florile frumoase;
şi mândru că luceşte cu-atâta claritate,
el trece pe deasupra cristalelor curate,
tăcut şi fără umbră, cu aripi de mătase.
poezie de José Eustasio Rivera, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
