citation sur le dialogue

Ciudată e suferinţa despărţirii! Numai cel ce a trecut prin ea o înţelege; chinul însingurării e cumplit! De vreme ce Creatorul a plăsmuit lumea, nu putea să şi vegheze asupra ei? O, stăpâne din Sur-Das, de ce mi-ai dat viaţă şi de ce mi-o distrugi acum?

Sur Das în Pastorale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc!...

Îmbătrânesc!...
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare,
Căci zi cu zi în ea zăresc
Un rid mai mult,
Un por mai mare,
Un păr mai sur,
Şi-un zâmbet trist,
Ironic,
Care
N-acceptă nici o resemnare...
Şi-mi pare rău că mai exist.
............

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

De urlă fiara în păduri,
Sau tună ca din mii de guri,
Sau cântă-o fată prin răsuri,
Orice ecou
Se-aude în văzduhul sur,
Îl işti din nou.

Asculţi furtuna şuierând
Şi tunetul, al mării cant,
Păstorii pe islaz strigând
Şi le vorbeşti.
Dar nu-ţi raspund… Poete,-oricând
Acesta eşti.

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgii

Zăceau priveliştele moarte
Sub cerul sur, în asfinţit,
Şi-abia mai auzeam departe
Un glas de crivăţ amorţit.

În mijlocul naturii mute
Eram eu singur călător:
Îmi aminteam de vremi trecute
Şi mă visam în viitor...

Iar din imperiul tăcerii
Se desprindeau fulgi mari de nea:
Cădeau încet, cădeau puzderii
În urma şi-naintea mea...

poezie celebră de Şt.O. Iosif din Poezii (1902)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgii

Zaceau privelistile moarte
Sub cerul sur, în asfintit,
Si-abia mai auzeam departe
Un glas de crivat amortit.
În mijlocul naturii mute,
Eram eu singur calator:
Îmi aminteam de vremi trecute
Si ma visam în viitor...
Iar din imperiul tacerii
Se desprindeau fulgi mari de nea:
Cadeau încet, cadeau puzderii
În urma si-naintea mea...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greu

E trist prin jur
Şi negru-i tot
Şi ploaia bate sur
Pe-al inimii clopot.

Greu se lasă norii
Şi incepe iar să plouă.
Ai trandafirilor spini
Mă sfâşie in două.

Şi sânge-i inăuntrul meu
Şi sânge-i şi afară.
Pustiu, pustiu sufletul meu,
Începe inima sa doară.

poezie de Cristina Vâlcu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

L est tare et c' est l' automne, anne

l est tard et c'est l'automne, anne

les soirées où tous les Dieux
vont se coucher
j'aimerais rester en moi
dans un monde à moi seul
devenir le Dieu de tous les amours
faire un échange d'illusions
et finalement te conquérir
sur un navire à la dérive

et pourtant...

il a assez plu
et l'horizon est encore loin
les souvenirs inhumés dans les rides je regarde
du printemps vers l'automne même en sachant
que le scénario que mes sentiments érigent
est un plagiat
je m'accroche à chaque instant

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Carte: Quand les ombres traversent la rude, ediţions Stellamaris, Brest/ France, (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mucegai

în colţurile obscure ale camerei
înfloreşte mucegaiul mov
etalându-şi moartea
visam cum cobor în golurile şoaptei
fără să mai port pe piele
istoria dezbrăcată
de veşmintele de hemoglobină

în lumina putredă
cuvintele şerpuiesc maladive
aproape ca-ntr-un ecou căptuşit la mijloc
şi-s gata să moară neliniştite
într-un poem muced
şi sur

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursus avea vreo cincizeci-şaizeci de ani şi părul sur. Homo avea părul negru şi era un lup lung de un metru şi jumătate, foarte puternic, cu privirea piezişă. Uneori, seara, din prietenie, Ursus îl lăsa să rătăcească liber prin preajma locuinţei lor; lupul nu-i înşela niciodată încrederea, iar în societate se purta cu discreţia unui căţeluş.

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea codrului

Am adus topoare să tăiem pădurea
mut bătrânul codru, mut şi vântul sur
sună-a gol pământul, cad copacii, dur
nu se mai toceşte de tăiat securea.

Noi tăiasem codrul încă din amurg
dimineaţa, însă, sub arginţi de rouă
ne privim, tăiate, mâinile-amândouă
şi din munte aşchii dureros se scurg.

poezie de Corneliu Vasile din revista "România literară" (14 decembrie 1972)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!