Poezii despre celebru, pagina 2

Mini-fabulă c-un leu...
S-a stins cumplitul răget al leului bătrân,
Dar linişte-n savană, cu toate astea nu-i:
Hienele, stârvarii ce-n urma sa rămân
Se bat, urlând isteric şi trag de leşul lui!
MORALA?
Se stinge-un om celebru şi pleacă dintre noi,
Iar rudele, copiii, mulţimi de succesori,
Pornesc în umbra legii un nemilos război,
Să-mpartă - după merit - râvnitele-i comori!
fabulă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele lui Venus
Zeiţa cea încântătoare,
Celebru munte-a posedat,
Bărbaţii l-au escaladat,
Urcând pe brânci şi cu ardoare
De-o vreme însă, cu oroare,
Constaţi cum într-un mod ciudat
Dorinţa s-a mai erodat,
De vină-i insul "homo", oare?
De vom intra în amănunte,
Găsim o urmă de temei:
Bărbaţii spre-a plăcerii punte
Prea siguri nu mai sunt pe ei,
De când la al lui Venus munte,
Mai fac excursii şi femei...
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

îi spui
lui sartre că eşti poet celebru
şi zâmbiţi amândoi cu braţele
pe plug numai necazuri
şi nevoi scoase din cuvinte
trageţi acum halbele cu bere
aproape de ochi e spuma
îi spui la ureche că eşti un poet
sentimental şi vrei să fie interzisă
vânătoarea de balene sau lame
tocite să fugă de poezie
ca de ciumă mi-a spus sartre
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nenorocul
Povara-i grea! N-o să-mi ajungă,
Sisif, nici chiar răbdarea ta!
Oricât de vrednic m-aş purta,
E Timpul scurt şi Arta lunga!
Lăsând orice mormânt celebru,
La fel c-un toboşar cernit,
Spre-un dosnic cimitir pornit,
Inima-mi bate-un marş funebru.
- Atâtea juvaeruri sunt
Uitate-n beznă şi-n pământ,
Dormind pe veci necercetate;
Atâtea flori dau în zadar
Parfumul lor subtil şi rar
În taină şi-n singurătate.
sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dulcamara
E bun de orice rău
Arcanul leacul meu,
Licoarea extrafină,
Ambrozia divină:
Lixirul eminent,
Lixir omnipotent!
Cum bei, îţi ia cu mâna,
Căci el este fântâna,
Sorgintea ş-a vieţei,
Sorgintea tinereţei.
Ş-apoi... ş-a frumuseţei...
Compratelo, compratelo,
Că, iată-mă, mă duc.
E bun de orice rău
Arcanul leacul meu:
Şi friguri,
Şi lângoare,
Şi tifos,
Şi holeră,
Şi oftică,
[...] Citeşte tot
poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caviarul Beluga "Almas" ("Diamant"), făcut din icre de morun albinotic din Marea Caspică, cel mai scump caviar şi cel mai scump aliment din lume
Pe gânduri cad, mai să mă "rump":
E caviarul cel mai scump
Şi cel mai scump dintre-alimente,
Deci nu e pentru-"orice" Terente.
Acest celebru caviar,
Din sturionul cel mai rar,
Ce are peste şaij' de ani,
E pentru regi şi cei cu bani.
E-n ambalaj făcut din aur,
Desigur, de un meşter faur,
Nu de-al de slabă calitate,
Ci douăşpatru de karate.
Un kil de caviar, stihari,
E treişcinci de mii dolari;
Trei kile costă în prezent,
Cât costă un apartament.
poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 februarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii mici pe fluviul vieţii
Pe ale vieţii 'nalte valuri
Cu norocul de la Dumnezeu,
Am plutit doar printre maluri
Şi am ajuns unde am vrut eu.
Spre un ultim port, acel funebru
Carena taie valurile lin,
Eu nu am vrut deloc să fiu celebru
Şi sufletul de dragoste mi-e plin.
Milenii de mi s-ar aşterne-n drum
Pe-a infinitului cărare
Nu voi simţi nicicând ce simt acum,
Când văd cum soarele apare.
În rai sau iad, unde-oi ajunge,
Ştiu că am sufletul integru
Şi are-n urmă cine-mi plânge
Şi o să-mi poarte doliul negru.
poezie de Teodor Odea (30 aprilie 2012)
Adăugat de Teodor Odea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea o personalitate
dublă în exuberanţa universului cu puteri
infime zămislit în mări albastre
unul era pictor, celălalt era poet
pictorul arunca pe masă manuscrisul
poetului în cel mai bun caz înălţând
nepăsător din umerii puternici
nu înţelegea speculaţiile de cuvinte
pictorul nu-l înţelegea pe poet, poetul
nu-l înţelegea pe pictor şi considera
pictura o artă întâmplătoare
şi puteai ajunge celebru după ce plecai
pe lumea cealaltă şi dacă treceai
prin ochii unui miliardar excentric
aceste nepotriviri vizibile trebuiau
să fie strânse într-o singură persoană
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pixul...
A răsărit din încercarea,
De-a depăşi un biet stilou.
Şi-a reuşit, precum visarea,
Să facă gândul, tot mai greu.
Era compus din pastă, mină..
Şi-un corp de plastic colorat.
Şi sta trufaş la inimă,
Doar într-o clemă agăţat.
Privea mereu la coli nescrise.
Doar, doar se-arată-n faţă vreuna.
Ca să le facă manuscrise
Şi s-obosească iarăşi mâna.
A luat tiraj la fabricare,
În ani de folosire ne-ncetat.
Şi-l mânuieşte orişicare,
Pe coli de scris, neapărat.
[...] Citeşte tot
poezie de Liviu Reti (29 martie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
Nu e frumos să fii celebru
- De parcă asta-ţi dă avânt!
Să strângi hârtii, să-ţi faci arhivă,
Să te tot bâţii pe-un cuvânt.
Creaţia-i o dăruire
Şi nu scandal şi împrumuturi
E ruşinos, o nulitate
Pe buzele oricui să fluturi.
Trăieşte fără impostură
Încât, când n-o să mai ai vreme,
Să te-ndrăgostească depărtarea
Şi viitorul să te cheme.
E bine să laşi spaţii albe,
Nu în hârtii, ci în destin,
Dar adnotând pe marginalii
De zile ce se duc şi vin.
[...] Citeşte tot
poezie clasică de Boris Pasternak din Lirice, traducere de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

