cadrul legal

Juno: Mă gândeam că aş putea să nasc acest copil şi să îl dau cuiva care chiar îl doreşte, ca de exemplu unei femei care are probleme cu ovarele sau unui cuplu simpatic de lesbiene.
Leah: Dar ce se va întâmpla când vei fi imensă şi sânii îţi vor exploda practic şi va trebui să spui tuturor ca eşti însărcinată?
Juno: Da, poate că voi fi canonizată pentru acest altruism.
Leah: Sau poate că nu le va păsa şi vor fi foarte supăraţi şi nu te vor lasă să îţi termini studiile sau să mergi la Cabo în vacanţa de primăvară.
Juno: Oricum trebuia sa merg cu Bleeker la Gettysburg.
Leah: Ai putea să te uiţi peste anunţurile pentru adopţii. Le văd mereu în revista PennySaver.
Juno: Au anunţuri pentru părinţi?
Leah: Da! "Caut cu disperare copil." Sunt chiar lângă terrieri, iguane şi echipamente second-hand pentru fitness şi lucruri de genul acesta. Este legal.

replici din filmul artistic Juno
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Recunosc, mi-e şi dor de ei, nu s-ar putea altfel...
Sonya: Păi, e timpul să te întorci la ei, să-ţi reiei locul care-ţi revine în cadrul echipajului, să începi să-ţi faci din nou datoria, să iei în serios rolul pe care-l ai, în calitate de comandant al misiunii; asta-i funcţia în care ai fost învestit, se pare, tot de directorul Institutului vostru.
Lucian: Funcţia?! Nu ştiu dacă dom' director m-ar fi învestit în această funcţie, dar sper că nu l-am dezamăgit niciodată; n-aş vrea... În plus, această funcţie a fost pentru mine întotdeauna ceva facultativ şi inutil. Datoria mea în cadrul misiunii e cu totul alta, iar eu cred că mi-o îndeplinesc destul de bine.
Sonya: Nu-i adevărat. În ultimul timp, nu ţi-ai onorat deloc îndatoririle, în nici un fel. Trebuie să pui totul la punct. Ai un rol foarte important, nu poţi nega acest lucru şi nu-ţi poţi abandona colegii; ei au nevoie de tine, îţi simt lipsa, toţi, nu doar Lia. Şi tu le simţi lor lipsa, să nu-mi spui că n-ar fi aşa. Trebuie să te întorci printre ei, n-ai încotro. De altfel, tu ştii foarte bine că de tine depinde, în mare măsură, reuşita acestei misiuni; nu te poţi separa total de ei, fiindcă astfel veţi da greş. Şi n-ai vrea să se întâmple una ca asta.
Lucian: Nu ştiu ce să cred. Poate ai dreptate. Mai greşesc şi eu uneori, nu pot fi perfect; sunt doar un om, nu altceva... Nu ştiu ce să spun. Trebuie să mă mai gândesc.
Sonya: Tocmai asta e problema. Nu mai ai timp să te gândeşti; ai stat destul singur, separat. Nu mai poţi întârzia, nu mai poţi sta retras, deoparte. Colegii tăi au nevoie de tine în mijlocul lor acum, nu altădată! Trebuie să te aduni, să-ţi revii!
Lucian: Poate... Am să încerc.
Sonya: Nu încerca deloc! Fă-o! Acum, când e nevoie de tine! Nu mai târziu!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Păi, şefu', presupunând că Lia ar fi rămas pe Terra când am fi plecat noi în misiune, tu ce-ai fi făcut?
Lucian: Lasă presupunerile, Nis! Pentru că, în cazul tău, nu-i deloc o simplă presupunere, este un fapt real. Pentru că tu ai plecat, iar ea a rămas acolo; nu poţi nega acest lucru.
Nistor: Ştiu... Şi totuşi, ce-ai fi făcut în acest caz?
Lucian: În primul rând, Nis, Lia nu-mi era deloc prietenă atunci, iar ca o altă mare diferenţă, ea avea 20 de ani, nu 16! E adevărat că şi atunci eram îndrăgostit de ea, dar în nici un caz nu i-aş fi cerut să mă aştepte timp de 13 ani. Nici ea nu mi-ar fi promis aşa ceva, deşi, practic, în cazul ei, n-ar fi fost ceva imposibil, sau greu de realizat. Însă nu se pune problema; Lia e aici, în timp ce prietena ta nu este aici, ea a rămas pe Terra. Dacă era cu noi, altfel se prezenta situaţia. De ce n-ai spus înainte de plecare că ai o prietenă? Poate rezolvam într-un fel şi o luam şi pe ea cu noi. În loc de şapte, am fi fost opt, nu era ceva imposibil. De ce-ai tăcut?
Nistor: Crezi că se putea, şefu'?
Lucian: Bineînţeles. La nevoie, se putea rezolva într-un fel situaţia.
Nistor: Nu cred, şefu'. Adela nu numai că era minoră la data lansării sau că nu lucra în cadrul Institutului nostru, ea nici măcar nu învăţa acolo. Şi nu erau acceptaţi ca membrii ai echipajului minori din afara Institutului. Nici măcar minori din cadrul Institutului.
Lucian: Totuşi, în asemenea cazuri de excepţie, poate s-ar fi ajuns la un compromis, în final. Asta pentru că tu erai unul dintre membrii de bază ai echipajului şi nu se dorea pierderea sau înlocuirea ta. Sau, altfel spus, organizatorii misiunii noastre nu doreau ca tu să renunţi la această misiune şi să te retragi definitiv din echipaj. Deci, practic, ca membru de bază al echipajului, ai fi putut ridica pretenţii, iar cei ce se ocupau de organizarea misiunii, printre care se număra, evident şi dom' director, aveau datoria de a-ţi îndeplini aceste pretenţii.
Nistor: Serios, şefu'?! Nu ştiam...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Medicul echipajului, domnişoara doctor Stela Anca Stejăran. Desigur, în cazul dumneavoastră, domnişoară, totul este foarte clar; toată lumea ştie ce înseamnă a fi medicul echipajului şi ce presupune acest lucru. Din momentul în care aţi reuşit să deveniţi membru al echipajului, ne-am interesat mai mult de dumneavoastră, v-am urmărit cu atenţie activitatea desfăşurată în ultimii ani în cadrul Institutului şi am căzut de acord asupra faptului că sunteţi potrivită pentru această funcţie. Vă daţi seama că viaţa şi sănătatea colegilor vor fi în mâinile dumneavoastră, ei vor depinde de dumneavoastră, dar toţi avem convingerea că vă veţi descurca. Ce aveţi însă de spus, domnişoară? Consideraţi obligatorie necesitatea a cel puţin unui ajutor specializat, fie doar chiar şi un robot, un altul decât cei doi destinaţi misiunii?
Stela: Nu, domnule director, mă voi descurca, pentru că, de fapt, nici nu sunt singură, ci cu colegii mei. Oricând va fi nevoie, ei mă vor ajuta, iar dacă nu se pricep, vor învăţa, se vor deprinde.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Claire Cleary: Aşadar, totul se rezumă la bani?
John Beckwith: Nu, se rezumă la a investi în companii care sunt uşor de susţinut din punct de vedere etic şi moral.
Sack Lodge: Ca de exemplu? Dă-mi un exemplu!
John Beckwith: Ca de exemplu? Ei bine, ca cea pe care o avem noi, în cadrul căreia ne ocupăm cu toarcerea lânei pentru ca oamenii nevoiaşi să aibă ce tricota. Şi apoi ei trasformă lâna în haine, pe care la rândul lor le tricotează, aaa... şi fac cămaşi şi pantaloni pentru ca alţi oameni nevoiaşi să le vândă. Este o afacere foarte bună.
Jeremy Grey (abia găsindu-şi cuvintele pentru că Gloria îl atinge cu mâna pe sub masă): Oameni... Oameni care ajută alţi oameni.
Claire Cleary: Este... Este admirabil!
John Beckwith: Mulţumesc. Nu mă considera un sfânt. Scoatem, totuşi, un mic profit. La urma urmei, cineva trebuie să plătească pentru... ăăă... (Îi face semne lui Jeremy.) Dansurile în poala tipului de aici.
Jeremy Grey (râde cu plăcere): Oh, ha ha ha, glumeşte. Mă simt atât de bine când glumeşte.

replici din filmul artistic Spărgătorii de nunţi
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valeria: Lia, scumpo, deschide-mi, te rog... Nu vrei să vorbim puţin?
Lia: Lasă-mă, mamă; te rog, vreau să fiu singură...
Valeria: Nu se poate, ştii bine; consideră-mă prietena ta cea mai bună şi spune-mi ce ai pe suflet. Dacă vrei, poţi închide din nou...
Lia: Nu-i nevoie.
Valeria: Ce-i cu tine, copilă? Ai plâns, nu-i aşa?
Lia: Nu, deloc.
Valeria: Sigur; mi s-a părut mie... Ce s-a întâmplat totuşi? De ce eşti tristă? De ce nu vrei să-mi spui?
Lia: N-am nimic, mamă.
Valeria: Cu cine ai venit? Am auzit o maşină; parcă a directorului. Era el, nu-i aşa? Băiatul acela, comandantul vostru, tânăr şi frumos; Lucian Enka... Îl iubeşti, prostuţo!
Lia: Nu-i adevărat.
Valeria: Atunci de ce suferi? Să nu-mi spui că nu din cauza lui!
Lia: Păi... Tocmai am depus o reclamaţie împotriva lui la Comisia Disciplinară a Institutului. De luni se va deschide o anchetă, în cadrul căreia, cazul lui va fi intens cercetat, pentru a se lua o decizie în ceea ce-l priveşte, în principal în legătură cu cariera lui în astronautică; aceasta s-ar putea încheia în curând, definitiv, înainte de a fi început...
Valeria: Cum?! De ce-ai făcut una ca asta, scumpo? E totuşi un băiat foarte drăguţ; mi-a lăsat o impresie bună.
Lia: Te rog, mamă, nu-mi mai reproşa şi nu mă întreba nimic. Mai bine lasă-mă singură acum...
Valeria: Cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Gardă de corp personală?! Dom' director, mi se pare o exagerare.
Traian: Deloc, Luci. Crede-mă, în perioada următoare, veţi avea nevoie chiar şi de aşa ceva. Desigur, cheltuielile vor fi asigurate de Institut, nu veţi scoate bani din buzunarul vostru.
Lucian: Nu despre plata body-guarzilor e vorba, dom' director.
Mihai: Eu în mod sigur n-am nevoie de gardă personală de corp.
Traian: Îmi dau seama că te-ai descurca şi singur cu protecţia, tinere, sau că i-ai putea "aranja" rapid pe body-guarzii repartizaţi ţie, dar nu cred că-ţi poţi permite un asemenea comportament. Trebuie să te conformezi situaţiei existente şi să accepţi ajutorul persoanelor autorizate legal să se ocupe de protecţia unor cetăţeni, altfel ne vom confrunta cu alt gen de neplăceri. Închipuie-ţi că ziariştii, reporterii şi alţi reprezentanţi ai mass-mediei de abia aşteaptă subiecte de genul "şeful securităţii misiunii s-a luat la bătaie cu X sau Y" sau altceva asemănător şi nu ne putem expune atenţiei lor prin astfel de manifestări.
Mihai: Domnule director, vă rog... Nici nu mi-aş fi permis să mă comport astfel; e împotriva a tot ceea ce am învăţat. Nu sunt un bă-tăuş de rând, nici măcar unul profesionist. Cum vă puteţi închipui una ca asta?
Traian: Bine, tinere. Scuză-mă, te rog; n-am vrut să te jignesc! De altfel, nu mi-am închipuit deloc aşa ceva, pentru că dacă aş fi gândit astfel, m-aş fi împotrivit categoric numirii tale în această funcţie, ba chiar prezenţei tale în echipaj; dar nu este cazul. Ştiu că eşti foarte civilizat şi corect.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: O iubeşti, nu-i aşa?
Lucian: Poftim?! Dom' director, eu... N-am spus aşa ceva.
Traian: Nici nu-i nevoie; ce crezi, că eu sunt prost şi nu-mi pot da seama?
Lucian: Dumneavoastră, nu! Dar... Poate că e şi din cauza dumneavoastră; mă refer la reclamaţie... Prea spuneţi peste tot că sunt preferatul dumneavoastră; s-ar fi putut s-o deranjeze şi asta. Zilele trecute mi-a reproşat că aţi avut mare grijă să-mi acordaţi mie, fiind preferatul dumneavoastră, o funcţie importantă în cadrul misiunii, de mare răspundere; s-ar putea să fi avut dreptate.
Traian: Cum?! Aşa ţi-a zis domnişoara?! Şi tu preferi să mă acuzi pe mine şi s-o aperi pe ea; s-o crezi pe ea?! Ţi-am mai zis, destul de clar, de la bun început, că n-am avut nici un amestec; nu pot să cred că încă mai ai îndoieli în privinţa asta! Ce vrei, cumva să-ţi dau vreun document scris, cu martori şi semnături?! Sau ce?
Lucian: Nu, dom' director, dar...
Traian: Luci, te rog, nu mă supăra! Ştii ce?! Hai chiar acum la această domnişoară acasă, amândoi, împreună, să ne lămurim odată, să ne spună ce vrea de fapt să obţină. Poate doar aşa ar mai exista o şansă pentru tine, doar aşa te-aş putea ajuta, doar aşa ai putea fi salvat; încă nu s-a ajuns foarte departe, nu s-au făcut demersurile necesare, ancheta n-a fost demarată, iar dat fiind că la mijloc mai sunt şi zilele astea două, sâmbătă şi duminică, deci, totul va porni în forţă de abia luni... Hai!
Lucian: Nu!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Haideţi să luăm unele măsuri şi în legătură cu protecţia voastră şi a familiilor voastre, pentru a evita confruntarea cu situaţii similare cu cele din această dimineaţă. În acest scop, Poliţia, Jandarmeria şi Corpul Gardienilor Publici, ne asigură de tot sprijinul dumnealor.
Diana: Chiar credeţi că ar fi necesare asemenea măsuri?
Traian: Da, pentru că ceea ce aţi văzut în această dimineaţă a fost doar începutul, iar până pe 27 iunie mai e destul; nu ştiu cum altfel am putea rezolva acest aspect, al siguranţei dumneavoastră.
Diana: Totuşi, am impresia că se exagerează; nu cred că e nevoie să se recurgă la asemenea forme de menţinere a ordinii. Recunosc, în această dimineaţă, pentru a nu întârzia, Luci a fost nevoit să nu se îmbrace în uniformă, dar iată, suntem toţi aici, atât noi, cât şi copiii noştri.
Traian: Stimată doamnă, credeţi că au fost suficiente măsurile de precauţie luate de dumneavoastră în această dimineaţă? De ce credeţi că s-a întârziat ora începerii acestei şedinţe? Tocmai pentru că Luci, fiul dumneavoastră, a nimerit în mijlocul unei îngrămădeli de oameni chiar aici, în faţa Institutului, în această dimineaţă. Ah, nu cunoşteaţi acest amănunt? Iată, ştiţi acum! De abia am reuşit să-l scoatem pe tânărul comandant din mijlocul acelei mulţimi, de abia pe la ora 10.00 – 10.15 şi n-am să vă întreb la ce oră a plecat fiul dumneavoastră de acasă; ştiu foarte bine că lui nu-i plac întârzierile şi că, de obicei, e foarte punctual. De asemenea, n-am să vă întreb cum arăta în momentul plecării de acasă şi sper să n-aveţi curiozitatea de a afla cum arăta în momentul în care l-am scos din mijlocul mulţimii. Nu vă speriaţi, băiatul n-a păţit nimic, ceea ce nu s-ar putea spune şi despre hainele în care era îmbrăcat; noroc că nu era în uniformă! Iar colegii lui ştiu cum arăta, doar l-au văzut când a intrat în navă. Şi tocmai pentru a evita repetarea unor asemenea evenimente neplăcute, ar fi cazul să luăm măsurile de protecţie cuvenite, cu sprijinul celor care ne pot asigura legal securitatea, cărora le mulţumim pentru colaborare.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lască Ştiuio: Lasă puţin paharul din mână şi haide să facem un exerciţiu de gândire!
Septimiu Birlic (trânteşte paharul pe masă şi scoate un sunet specific celor care vor să comunice indirect că băutura este de calitate superioară şi suficient de rece): Despre ce este vorba?
Lască Ştiuio: Uite, îi vezi pe cei doi de la bar?
Septimiu Birlic: Te referi la barman şi la chelneriţă?
Lască Ştiuio (ştergându-şi fruntea de sudoare cu un şervet): Da. Oricum, ei sunt singurii de la bar, însă nu contează identitatea propriu-zisă a subiecţilor, puteau fi alţii în aceeaşi formulă, cadrul contextual ne interesează mai mult.
Septimiu Birlic: În fine...
Lască Ştiuio: Aşadar, ce crezi că ar deveni acele persoane dacă le-ar creşte aripi peste noapte?
Septimiu Birlic (stătea cu privirea aţintită spre uşa de la intrare): Da, înţeleg ce zici, dar vezi tu, întrebarea trebuie reformulată. Iată la ce mă gândesc: bunăoară, spune-mi negreşit... vezi tabloul acela ilustrând două păsări -lucrare neinspirată, în opinia mea- deasupra uşii de la intrare, pe bucata de perete ce desparte partea superioară a uşii de tavan?
Lască Ştiuio: Da!
Septimiu Birlic (luându-l pe Lască de după gât şi arătând cu degetul): Uită-te cu atenţie la ele, analizează-le contururile, penajul, formele capetelor, gândeşte-te la ideea de pasăre, nu aşa cum apar pe perete, îngheţate, artificiale, prinse în plasa artei-kitsch, ţesută de om, ci imaginează-ţi-le pe membrana boltită şi albastră cum se pierd în turma de nori cumulus.
Lască Ştiuio:...
Septimiu Birlic: Şi spune-mi apoi, dacă ai vreo idee, ce crezi că ar deveni acele două păsări dacă le-ar creşte, peste noapte, două membre superioare în loc de aripi?
Lască Ştiuio (după un scurt moment de tăcere): Animale de povară?
Septimiu Birlic: Neîndoios!

replici, scenariu de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!