blestema

Nu am, moarte, cu tine nimic

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

poezie celebră de Grigore Vieru din Literatura şi Arta (12 septembrie 1995)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga lui Ştefan cel Mare către urmaşi ("Fraţilor, rămâneţi fraţi!")

Fraţilor, rămâneţi fraţi.
Într-o ţară, într-u nume,
Că suntem puţini pe lume,
Asta vă doresc anume.
Fraţilor, rămâneţi fraţi.

Fraţilor, nu vă-mvrăjbiţi!
Că se bucură străinii,
Îşi arată colţii câinii,
Se visează-n tron asinii!
Fraţilor, nu vă-mvrăjbiţi!

Fraţilor, nu vă trădaţi.
Că trădarea naşte ură,
Pune lacăte la gură
Şi ne strâmbă la făptură.
Fraţilor, nu vă trădaţi.

Fraţilor, nu vă trădaţi!
Ridicaţi iubirea-n steme,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Romanciuc (18 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Căci blestemată sunt de când eu te-am văzut.
Căci rouă cad peste-a toamei funingine
Şi mi se preling uşor pe trup
De parc- aş plânge.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când alţii plâng în locul meu
Şi trag cu greu pe trup a vieţii cruce
Şi-n ochii lor văd remuşcări
Şi-o dragoste amară, tristă.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când nimeni nu mai ştie de ce plânge
Şi-n faţa lui Christos îşi duc rând pe rând
cu greu pe trup a vieţii cruce.
Şi El îndurerat de dragostea amară, tristă,
Îşi blestemă pe cruce zilele
Şi rouă îi preling uşor pe trup

[...] Citeşte tot

poezie de Otilia Leopold
Adăugat de Otilia Leopold
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmana fată de împărat, când se văzu singură cuc, unde începu a plânge şi a se boci, de ţi se rupea inima. Blestema cu foc şi pară pe afurisita de ghicitoare. Dară toate în zadar. Dacă văzu că n-o scoate la căpătâi cu tânguirea, se sculă şi plecă încotro va duce-o mila Domnului şi dorul bărbatului. Ajungând într-o cetate, porunci de-i făcu trei perechi de opinci de fier şi un toiag de oţel, se găti de drum şi se porni în călătorie, spre a-şi găsi bărbatul. Se duse, se duse, peste nouă mări, peste nouă ţări, trecu prin nişte păduri mari cu buştenii ca butia, se poticnea lovindu-se de copacii cei răsturnaţi şi, de câte ori cădea, de atâtea ori se şi scula; ramurile copacilor o izbeau peste faţă, crângurile îi zgâriase mâinile, şi ea tot înainta, mergea, şi îndărăt nu se uita. Când, obosită de drum şi de sarcină, abătută de mâhnire şi cu nădejdea în inimă, ajunse la o căsuţă. Pasămite acolo şedea sânta Lună. Bătu la portiţă, se rugă să o lase înăuntru să se odihnească niţel, mai cu seamă că îi şi abătuse să facă. Muma sântei Lune avu milă de dânsa şi de suferinţele sale; o priimi dară înăuntru şi o îngriji.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul sfântului

"Fetele au îndrăgit balaurul"
(Motiv de poveste)

Pe cal turnat în oţele
Sfântul Gheorghe caută semne
de drum - şi în vânt
se oglindeşte pe rând
în ape sfinte şi rele.

Când numai umbră,
când numai om,
binecuvântă pânea pe câmpuri,
binecuvântă vinul pe dealuri,
loveşte pinteni de pom.

Mai tare strânge frâul de fier.
Fâlfâie peste şapte hotare
sălbaticul cer.
Subt planete galbene şi fără de lege
se opreşte şi nu înţelege:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea şi somnul

Dorm oraşele lumii... satele lumii dorm...
Dorm
cu nările-n somn dilatate
de-nnebunitoarea duhoare-a cadavrelor,
cu coastele frânte de bombardamente,
cu chipul sfâşiat de reflectoare...

Se-ntorc gemând în somn
şi căutând un adăpost mai bun
decât sub casca infernală-a cerului
se-ntorc gemând şi dorm
înnăbuşindu-se
cu capetele-n grote de beton,
asupra cărora se prăbuşesc,
ca pe capacele
a mii şi mii de mari sicrie-ncălecate
munţi grohăind.

Au mai rămas pe străzi
doar felinarele,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca o beţie

Trăiesc între aplauze şi fluierături,
Muzică, spital, Internet, tăceri asurzitoare,
O adevărată beţie care se va încheia dincolo.
Sfâşiat pe dinăuntru, eram lipsit de orice perspectivă
De orice fericire, precum Soren K., un fel de K. al lui Kafka,
Ce ştiu falsul graur, falsa dominicană, cuiva îi creşte chelia,
Îi moare sufletul într-un trup încă sănătos.
Banale fete dominicane ce fac zurba ştiu ele ceva?
Beţie a puterii de furnică.
Ideile – singura bucurie. Să trăieşti vieţile
Câtor mai mulţi contemporani.
Şi totuşi – dement. Parcă vagoanele au luat-o razna.
Soartya mea este doar de a spune adevărul.
Cui prodest, cui bono?
Să pierd încrederea în voi?
Treptat meseria de scriitor devine submediocră.
Normalitate, numele tău este nebunie.
Câtă putere zace într-un om?
Poate că Duhul s-a instalat în tine?
Va mai veni o zi, dar înaintea ei va fi o noapte.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către guvernul României

Ce sorcovă şi târguri ai în steag
Şi ce poşircă îţi bălteşte-n sânge,
Guvern al inaniţiei, beteag,
De nu auzi Ardealul care plânge?

Tu nu-nţelegi coşmarul vieţii lor
Că sunt abuzuri cu nemiluita
Şi că n-au cui să-i ceară ajutor
Românii din Covasna şi Harghita?

De propria ta ţară te fereşti
Şi imposibil s-o conduci îţi este,
Că ai ajuns să fii, la Bucureşti,
Guvernul unei alte Budapeste.

La noi acasă, alţii sunt stăpâni,
Baţi temenele la Înalta Poartă,
... Persecutaţi, doar fiindcă sunt români,
Românii din Ardeal nu te mai iartă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (1997)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ducele: De moarte fii sigur; aşa îţi vor fi mai dulci
Şi viaţa şi moartea. Tu spune vieţii:
Dacă te pierd, eu pierd un lucru pe care
Doar nebunii şi l-ar dori: o respirare eşti,
Supus puterilor stelare pe care le-nduri
În orice loc al hălăduirii tale
Oră de oră: eşti măscăriciul morţii;
Îţi dai şi sufletul fugind de moarte
Dar mereu către ea alergi. Nobil nu eşti,
Când bunurile vieţii tale în lume
Se hrănesc din josnicie. Nu eşti viteaz,
Când ţi-e frică de furca moale, fragedă
A unui biet vierme. Somnul e odihnitor,
Şi-l cauţi de-atâtea ori; dar te sperie
Moartea care este acelaşi lucru.
Nu eşti tu însuţi; mii de boabe ale ţărânii
Te-au alcătuit. Fericit nu eşti; tânjind
După ceea ce nu ai, tu mereu dai uitării
Cele ce ai. Statornic nu eşti;
Starea ta se schimbă curios după lună,

[...] Citeşte tot

replici celebre din piesa de teatru Măsură pentru măsură, scenariu de William Shakespeare, traducere de I. Ieronim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea furtunii

Suntem la o MIE de mile de ţărm, aşa socot,
Bălăngănindu-ne pe marea-înfuriată,-n clocot;
Ne-aruncă, fulgi de zăpadă, viforul zălud
De pe-un talaz pe altul, spre nord, spre sud:

Catargele se-ndoaie, trestii firave-n vânt,
Velele par bălării culcate la pământ,
Odgoanele trainice şi lanţurile de-oţel,
Carena, care râdea de ţărână-n chip şi fel,
Se-opintesc trosnind, iar inimile de piatră-încetişor
Se leapădă de toată tăria şi mândria lor.

Jos, sus pe culme! Jos, sus pe culme!
Din golul valurilor, pe coamele în spume,
În mijloc vânăt de tempestă furioasă,
Furtunarul îşi află pacea şi îşi face casă –

O casă-n caruselul şi-n vortexul mişcării
Pentru cel care departe-n largul mării,
Sfidând viforniţa, printre gheţari viaţa-şi petrece

[...] Citeşte tot

poezie de Bryan Waller Procter,1787-1874, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!