apucat

Pacientul: Domnule doctor, sunt deprimat.
Psihoterapeutul: Deprimat?
Pacientul: Da, domnule... Cu preţurile astea... cu viaţa asta... m-a apucat depresia.
Psihoterapeutul: Depresia psihică... Mda, înţeleg. Şi cum se manifestă?
Pacientul: Domnule, în primul rând am senzaţia de ameţeală continuă... e drept că nici n-am mâncat de trei zile...
Psihoterapeutul: Altceva?
Pacientul: Îmi vine să plâng tot timpul... tot timpul... iar în faţa ochilor...
Psihoterapeutul: Ce se-ntâmplă în faţa ochilor?
Pacientul: Văd ceva mic şi negru...
Psihoterapeutul: Ceva mic şi negru?
Pacientul: Da, mic şi negru, negru...
Psihoterapeutul: Vai, domnule... cum puteţi spune că suferiţi de depresie? Mic şi negru aţi zis? Dar asta înseamnă, domnule, că dumneata vezi în viitor... Cum pot eu trata de depresie psihică un om care are viitorul în faţă?!...

replici din Unda veselă, spectacolul "Sfârşitul lui Robinson Crusoe" de Corneliu Sofronie (1995)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sullivan Groff (când Căpitanul Roy Till îl interoghează în legătură cu sera care era pe numele lui): Compania mea a cumpărat-o şi apoi i-am dat-o Celiei.
Căpitanul Roy Till: De ce i-ai da acestei Celia o casă, domnule Groff?
Sullivan Groff: Pentru că era amanta mea. Şi era bine. Şi ea era în proces de divorţ şi voia o casă. Dar nu puteam să o trec pe numele ei pentru că divorţul nu se finalizase încă. Puterea pasiunii te împinge să faci chestii nebuneşti. Căpitan Till, aşa-i?
Căpitanul Roy Till: Bine, deci i-ai cumpărat o casă şi presupun că i-o şi trăgeai în casa asta, pe care a căpătat-o prin puterile magice ale păsăricii ei. Nu ai observat multele plante de marijuana care creşteau în camera de zi?
Sullivan Groff: Păi, ne-am despărţit acum vreo câteva săptămâni, deci cred că s-a apucat să le cultive după asta. Ştii, e amuzant. N-aş fi zis niciodată că e dealer de droguri. Este o femeie foarte complicată.
Căpitanul Roy Till: La naiba, Groff, dacă te las să îmi bagi un deget în fund, îmi iei şi mie un Porsche?

replici din filmul serial Weeds
Adăugat de Mircea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson (în scrisoarea lui pentru Gretchen): Dragă Gretchen, mi-a plăcut să vobesc cu tine astăzi în camera ta. Încearcă să nu ai emoţii în legătură cu începerea liceului. Ştiu că o să întâlneşti oameni care să te înţeleagă. E ceva ce nu am apucat să-ţi spun. Este cineva cu adevărat special în viaţa mea la care mă gândesc mereu. Nu seamănă cu nicio fată pe care am întâlnit-o până acum. Este inteligentă şi amuzantă şi frumoasă şi simplul fapt că face parte din viaţa mea mă nelinişteşte şi nu mă lasă să dorm noaptea. Şi când mă gândesc la o persoană căreia aş putea să-i vorbesc despre asta, care va înţelege, singura care îmi vine în minte eşti tu. Şi asta e o problemă pentru că tu eşti cea pentru care nutresc aceste sentimente. Mă gândesc mereu la tine, la orice lucru mărunt pe care îl faci. Abtibildul cu Elvis Costello de pe caietul tău cu spirală, modul în care ţi-a crescut bretonul timp de şase luni până când luni ai reuşit să-l prinzi pe tot în coadă. Astăzi, când mi-ai spus să rămân şi să vorbim după ce a plecat Pacey, mi-a trecut prin cap că e posibil ca şi tu să te gândeşti la mine. Dacă aş încerca să spun asta altcuiva, ar spune că nu va exista niciodată un noi, că vieţile noastre sunt mult prea diferite, că nu vom fi niciodată potriviţi unul pentru celălalt. Dar noi ne înţelegem unul pe altul şi ne pasă şi cred că aşa va fi şi peste ani. Cel mai bun prieten al tău pentru totdeauna, Dawson.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: De fapt, ştiam ce faci în acest moment şi că mai ai puţin de vopsit aici, de aceea mi-am permis să te deranjez.
Lucian: Aha, pricep... Deci, m-ai urmărit, chiar dacă nu în direct; ai continuat însă să mă urmăreşti.
Sonya: Aşa e, recunosc. Nu te văzusem de mult timp şi doream să ştiu ce faci, lucru pe care-l puteam afla cu uşurinţă.
Lucian: Pricep. Nu te condamn deloc. Dacă ai posibilitatea să afli orice, de ce nu? Poate că şi eu aş fi procedat la fel, în locul tău. Dar dacă tot ai venit până aici, hai să intrăm în navă, n-are rost să stăm afară. Termin mai târziu de vopsit nava, am destul timp.
Sonya: De ce nu-i laşi pe roboţi să se ocupe de treaba asta?
Lucian: Să las roboţii?! Nu; prefer să termin eu, de moment ce eu m-am apucat de revopsit, eu voi vopsi toată nava cu albastru, deci, eu o voi termina.
Sonya: Bine, n-ai decât; fie cum vrei...
Lucian: Deocamdată... Hai să intrăm în navă.
Sonya: Mai bine nu. Sincer, aş prefera să mergem prin oraşul artificial, să discutăm, să ne plimbăm, ca să scap de costumul ăsta incomod; mă simt mult mai bine fără el, dar aici sau în nava ta, nu pot renunţa la el.
Lucian: Vom merge şi prin oraş, însă înainte de asta, tot va trebui să intrăm în navă, măcar pentru puţin timp, atâta cât să mă curăţ şi să mă schimb în uniformă. Doar ce ai spus că aşa, albastru cum sunt acum, i-aş putea speria pe toţi locuitorii planetei. N-aş vrea să se întâmple una ca asta.
Sonya: Ai dreptate. Bine, în cazul ăsta, să intrăm în nava ta.
Lucian: După tine, domnişoară.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu trebuie să te simţi jignit! De fapt, ai dreptate! Am exagerat. Îmi pare rău, nu ştiu ce m-a apucat. Uneori spun chestii pe care n-ar trebui să le rostesc.
Lucian: Îţi pare rău?! Zău că nu ştiu ce să mai cred.
Lia: Totuşi, Luci, despre tine n-am de spus decât două cuvinte, care te definesc şi te caracterizează, ca persoană: Don Juan! Asta spune totul, nu?!
Lucian: Asta?! Cum?! Grozav! Încă... Tot asta-i impresia ta despre mine? Atât ai înţeles? Doar atât sunt eu? Don Juan? Asta reprezint? Şi nimic altceva? Nu ţi-am dovedit nimic în toţi aceşti ani? Absolut nimic?
Lia: Nu ştiu ce-ai vrea să-mi dovedeşti, dar din comportamentul tău actual, doar asta reiese acum, nu altceva!
Lucian: Acum?! Comportamentul actual? Deci, în continuare am un comportament necorespunzător, după părerea ta, mai ales faţă de domnişoare. Ştiu, n-am uitat; sunt indisciplinat. Şi restul anilor nu contează?! Îi consideri cumva inexistenţi?
Lia: Nu înţeleg, la ce te referi!?
Lucian: Păi, am fost mereu doar un Don Juan şi-n toţi aceşti ani, cât am călătorit cu "Pacifis"?! Şase, cel puţin?!
Lia: Nu. N-ai fi avut cum!
Lucian: N-aş fi avut?! Pe naiba, n-aş fi avut cum! Aş... Nu contează; mă enervez degeaba. Mă întreb, ce-ai scris oare despre mine în raportul tău; probabil e un dezastru total! Dacă domnii din Comisia Disciplinară nu m-au sancţionat deloc înainte de plecarea în misiune, când ai depus acea reclamaţie, foarte probabil că mă vor sancţiona sever la întoarcere, după ce le vei prezenta acel raport al tău.
Lia: Aşa crezi?
Lucian: Uff... Repet: Nu contează! N-am nimic de pierdut!
Lia: Oare?!
Lucian: Ce vrei să spui?
Lia: Îţi dai seama, sper, că n-am de gând să-ţi dezvălui.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Lia, te rog, vino aici!
Lia: Da?!
Stela: Se pare că ai deja un pacient care ţine de competenţa ta, de specialitatea ta. Instabil psihic... Eu n-am ce face pentru el! Ocupă-te tu de el, te rog, în calitate de psihiatru, nu de psiholog, sau consilier al misiunii! E al tău acum!
Lia: Stela, te rog, nu exagera! Nu-i cazul...
Stela: Eu exagerez?! Eu?! Uită-te la el! Uită-te bine! Aşa e, cum îţi spun, fără nici o exagerare! Instabil psihic! Nimic altceva!
Lucian: Îmi pare rău. N-am vrut... Nu ştiu ce m-a apucat. Nu doream altceva decât să dorm liniştit vreo câteva ore şi nu reuşeam acest lucru fără ajutorul acestor pastiluţe. Sincer, nu sunt instabil psihic... Nu încă... Sper...
Stela: Ah, nu reuşeai să dormi fără pastiluţe... Şi ai îndrăznit să le iei de unul singur, cu voia ta, fără permisiunea sau recomandarea mea măcar. Desigur, doar tu eşti marele comandant, n-ai nevoie de permisiune, din partea nimănui! Nici din a mea, normal! Ce nevoie ai avea tu, marele comandant, de părerea medicului?
Lucian: Nu, nu din cauza asta...
Stela: Nu te aştepta la înţelegere din partea mea! Prostule! Ştii ce sunt astea?! Ştii oare?! Parcă ţi-am spus...
Lucian: Păi... Somnifere?!
Stela: Hmm... Somnifere, zici?! Voi ştiţi ce sunt astea?! Ştie vreunul dintre voi? Nu, desigur, nu ştiţi... Dar am să vă spun eu, ca să ştiţi de acum încolo! Aceste pastile, cât sunt de micuţe, sunt într-adevăr somnifere, dar unele foarte puternice, eficiente şi foarte periculoase! Nu pot fi consumate ca nişte bombonele, cum face Nis cu dulciurile sale, pentru că, din nefericire, pot fi fatale!
Lucian: Pentru mine, n-au fost. De fapt, n-au fost deloc, nici măcar eficiente, pentru că n-am putut dormi, n-am avut un somn liniştit. Ce vă uitaţi aşa la mine?! Doream doar să dorm, atâta tot!
Stela: Bietul de tine... Doar să dormi?! Atâta tot?! Şi ai reuşit foarte bine acest lucru! Prostule! Scuză-mă că-ţi spun aşa, dar în aceste momente, asta eşti! Un prost! Un prost mare de tot! N-am văzut altul mai mare ca tine! Prost, cu literă mare, cât Nis de mare şi alta nu!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!