Poezii despre adult, pagina 2
Pentru cine?
pentru cine se merită să te schimbi?
să coși noi trăsături pe trupul încins
trecut prin schimbări
ce nu l-ar fi stins
pentru cine se merită să te schimbi?
când schimbarea-i doar un moft copilăros
de care se bucură
și-un adult capricios.
poezie de Justin Dumitru din Miraj nocturn (noiembrie 2011)
Adăugat de Armonic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Bocet de adult II
Casa nu mai are sobă
Nici hainele garderobă.
Fluturi explodați în sos
Mi-au întors viața pe dos.
Căci nimic nu mă consolă:
Geaba melci umpluți la rolă,
Geaba îngeri ce-mi perfir
Rouă ca pe-un chilipir,
Geaba chiar femeia goală
Și-n gură cu o portocală;
La treizeici și cinci de ani
Stau și plâng printre motani.
poezie de Emil Brumaru din Commedia dell'Arte (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Abis II
Visa. Totul era vâscos.
Lucrurile se amestecau în timp și-mprejur.
Cleioase, apele somnului.
Era și nu era el.
Ceasornicarii munților de cârpe împietriseră.
Era și nu era acasă. Se vedea și copil și adult.
Împietriseră.
O altă casă începea din aceiași pereți.
În același timp. Bărbați mulți
cântau într-o limbă a lor
amestecată cu spectre de vânt, șuierături de vâslă și de argint...
Gesturi. Sânge. Vorbe.
poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adelei
Ai o vârstă minunată,
De noroc ți-e guvernată,
"La mulți ani" îți doresc odată,
În maturitate fiind intrată.
Ai o vârstă deosebită,
De fericire ți-e împodobită,
"La mulți ani" îți doresc îndoit,
Ție, ce deții un suflet deosebit.
Ai o vârstă chiar selectă,
O viață îți doresc, perfectă,
"La mulți ani" îți doresc întreit,
Ție, ce un adult ai devenit!
poezie de Sebastian Butu (23 martie 2019)
Adăugat de Sebastian Butu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
sufocat de cordon
puiul de om zâmbea
ca un adult
n-a obținut scor agpar
la naștere
preoții timpului
nu i-au dat nicio șansă
de-a fi
copilul sărac
al unei lumi sărăcite
de marile virtuți
el
singur a rupt cu dinții
giulgiul
a sângerat pe cruce
pentru ei
[...] Citește tot
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi de copii
Lacrimi curg mai des de la copii,
Iubirea timpurie e tot cea mai frumoasă,
Să nu spui că-nțelegi decat atunci cand știi,
Să fii un bun adult și bun copil să fii.
Un sfat pentru părinți ce e de ascultat,
Dreptatea nu-i a voastră ci e a cui s-a dat.
Iubirea-i frăgezită de vârstă și de gânduri,
Și-orice copil încearcă s-o treacă cat mai bine,
Eu unul am trecut-o și-am tipărit-o-n rânduri,
Și ei au depășit-o așa cum au putut,
Un lucru să ții minte,
Ei nu pot fi ca tine.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rănile trecutului...
Port în spate
două răni
nevinovate
provocate
de cărat...
Separat,
pe omoplați
răni, scuzați
de-ndrăgostit
și de cât mult
m-am iubit
ca adult...
provocate de-o femeie
melopee
ce se-agață,
te răsfață,
te provoacă
-spune ea, cică
în joacă-
până când
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Gurău din Cochetând cu muzele (septembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul e trecut, nu-i loc de regrete
Totul e trecut, nu-i loc de regrete,
Am fost si copil, adolescent, adult,
Lumea asta falsă, îți spun azi, poete:
Uneori îmi pare a fi mult prea mult.
Le-am trăit pe toate, mereu un rebel,
În viața asta puține-mi sunt secrete,
Nu mai am de gând să fac vreun apel,
Totul e trecut, nu-i loc de regrete.
poezie de Alex Dospian (februarie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Bocet de adult
Mă culc noaptea-n pături grele,
Mă scol ziua tot sub ele,
Vai de cafelele mele!
Că am devenit lucid
De zăresc omul prin zid
Și-n ceasul de masă vid.
Și am început s-aud
Fluturii mari cum asud
De spaimă-n aerul crud.
Și-n nară-mi vine-un miros
De suflet întors pe dos
În mujdei și cu mult sos.
În schimb piatra-i fără must,
Roua-i zaț, crinul prea-ngust
Și ce gust are alt gust.
[...] Citește tot
poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Francis Turner
În copilărie nu am putut să alerg sau să mă joc.
Adult, nu puteam să beau din pahar, ci doar să sorb
Și asta fiindcă scarlatina îmi atacase inima.
Totuși zac aici în țărână
Alinat de un secret pe care numai Mary îl cunoaște:
S-a întâmplat în grădina cu salcâmi,
Cu arbori de catalpa și iasomie mirosind dulce
Acolo, în acea după amiază de Iunie,
Când Mary era lângă mine,
Cu sufletul la gură, am sărutat-o
Deodată, acesta și-a luat zborul.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!