a fi religios

Dezamăgiri

(Dedicat scriitorului francez André Malreaux (1901-1976) care a zis: "Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc.")

Tot secolul acesta este-o pilulă-amară:
Dorinţe, vii instincte, ameninţări de groază,
Tehnologii complexe, menite, bunăoară,
Să ne unească - însă mai rău ne-ndepărtează...

Visăm doar preamărire, doar bogăţii, putere;
Doar vârful piramidei - ca indivizi, ca ţară -.
Dorim mari satisfacţii, mari funcţii şi avere,
Distracţii nesfârşite, viaţă de vis, uşoară...

Şi vrem toate acestea nu mâine, ci acuma!
Pe cei fără putinţă care ne stau în cale,
Fiindcă sunt slabi, i-mpingem, le luăm din viaţă spuma
Sau... de nu-i dăm deoparte, ni-i facem slugi vasale...

Cei ce nu pot să lupte, că-s veşnic ne-mpăcaţi,
Îşi ameţesc tot visul în mod virtual şi-amarnic,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia

Religia este o cale mincinoasă,
Ce te îndepărtează de sfânta casă!
Ea îţi promite multe haruri,
Dar te taxează pentru orice daruri!

Eu am ales să merg pe calea mea,
Indiferent pe ce drum merge lumea!
Prin credinţă calea mi-e bătătorită,
Deci nu are cum să fie o cale rătăcită!

Că sunt preoţi, rabini sau pastori,
Niciunul dintre ei nu te poate mântui!
Ei fac din religie afacere, sunt mari negustori,
Şi fiecare membru religios ce cotizează, îi va plăti!

De ce să te spovedeşti unui om, unui preot?
Când marele nostru creator, ştie absolut tot!
De ce să-l căutăm pe Dumnezeu într-o clădire?
Când El se găseşte în fiecare lucru ce inspiră fericire!

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Kerekes (8 martie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora suferinţei

Negru urmează în tomnatica grădină pasul
Strălucirii lunii,
Pe îngheţate ziduri imensa noapte curge.
Oh, spinoasa suferinţei oră.

În amurgita încăpere pâlpâie argintiu al singuraticului candelabru,
Murind, căci el gândeşte întuneric,
Pietrificatul capul lui se-nclină spre trecut.

Beat de vin şi de nocturnele cadenţe.
Mereu urmează urechea
Blândele sunete ale mierlei în tufiş de alun.

Ore-ntunecate de rozarii. Cine eşti tu
Flaut singuratic,
Frunţi înfrigurate peste-ntunecate timpuri aplecate.

Comentarii

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa stă mereu sub semnul primăverii

Viaţa este plină de o splendoare divină
Dar noi nu suntem conştienţi de asta.
Suntem atât de adânc adormiţi
Încât nu încetăm să îi neglijăm frumuseţea.
Este viaţa cea mai apropiată de perfecţiune,
Cea mai frumoasă, cea mai magnifică.
Nu poate fi îmbunătăţită în vreun fel.
Noi suntem însă adormiţi
Şi de aceea nu putem avea nici o conexiune cu ea.
Este ca şi cum ar fi primăvară
Iar pomii înfloresc
Şi păsările cântă
Iar vântul dansează printre ramurile copacilor
Şi tu eşti adormit.
Nu ai cum să simţi razele soarelui ce vin spre tine
Printre copaci
Şi imaginile frumoase
Create de ele în jurul tău.
Nu ai cum să vezi florile, culorile lor.
Nu ai cum să zăreşti dansul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârşit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopţii" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supravieţuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranţă o clasificare diferită, şi anume aforismul. Un aforism cu afirmaţii destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiţi cu "entuziasm", îmbogăţire spirituală care îi însoţeşte la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârşit entuziasm/Până la moarte", un conţinut religios care aşază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus şi un vers ambiguu citit ca - "în sfârşit entuziasm" - restricţie, în măsura în care se aminteşte că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuşi, s-ar putea numi şi contrariul, şi anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziţia către o formă de existenţă post-existenţială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" şi sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, şi anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziţie, totuşi, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotaţie pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă şi existenţa monahală se suprapun în imaginea unei existenţe împlinite.
Ca poezie, textul câştigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conţinutului aforistic.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsată singură

iubirea o să ţipe
cu patima păsării uitate în cretacic
neavuţii pui se vor pierde din realitate
în afara destinului ignorând consecinţele lipsei zborului

starea va întâlni cuvântul despuiat
va dispune de el... unica fiind prin împrejurimile cunoscute
se va scrie codul genetic, zestrea omului cufundat în amnezie şi frică

cu gest de copil iubirea sau pasărea... o să spargă mai-multe-uşi-către-mamă din nou ignorând
mutaţiile inexorabile ale speciei... răsturnarea perversă a raporturilor ancestrale

anxietăţile nu vor permite parcurgerea fazelor necesare
până la copac... până la înger... până la noi
dezlipiţi... cu simulacre de ochi mimând viaţă vom contrazice
ziua facerii omului... inevitabila întâmplare a căderii-în-paradis

vom păstra din încăperile sufletului pivniţa
şopârlele mov/ sângele îngheţat al dispreţuitorilor de metafore
în loc de fiinţă, alienare va rosti pământul din dreapta!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Şi frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arţar
Lângă secară călăreţi pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea şi cerbii păşesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristeţea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marţial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naştere "disponibilităţii generale de război" şi a participat la incantaţiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societăţii, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu îşi clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observaţie arată că el a respectat contextul textelor şi că a ţinut cont şi de "valoarea de piaţă" a textelor sale - după cum reiese din corespondenţa sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecţie de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală şi în mod clar legătură cu tactul marţial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călăreţului", care formulează conţinutul imaginii mai generale şi se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" şi "maro".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seară a mea inimă

Seara se-aude al liliecilor ţipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arţarul roşu foşneşte.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile şi tulburelul.

Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.

Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(şi neliniştită este inima noastră pînă nu se odihneşte în tine – trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor ţipăt" şi in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic şi religios, sunt mai mult asociate cu seducţia şi suferinţa psihică. Astfel, al treilea călăreţ apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înţelesuri de devalorizare de seducţie.
Corespondând celui de-a treilea vers "arţarul roşu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziţie foarte scurtă, ea pare destul de ameninţătoare. Această interpretare este susţinută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" şi acolo se desfată cu vin şi nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru şi adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos şi nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiţie religioasă se anunţă deîndată cu pretenţiile ei, dar ea poate şi promite.
Beţivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe faţă. Dimineaţă în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite şi clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creştin, vitalitatea şi beţia pot rămâne, de asemenea, ca şi "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuşi apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înţeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, ţigările rafinate, temperamentul dionisiac şi drumul greoi, dimineaţa neruşinată, capul plin de durere!"

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

Dedicat lui Karl Kraus

E o lumină pe care vântul a stins-o.
E o carafă păgână pe care după amiaza o părăseşte un beţiv.
E o podgorie arsă şi neagră cu găuri plină de păianjeni.
E o încăpere pe care cu lapte au văruit-o.
Nebunul a murit. E o insulă în Caraibe
Spre a primi Zeul-Soare. Se bat tobele.
Bărbaţii pornesc un dans războinic.
Femeile îşi leagănă şoldurile prin liane şi flori de foc
Când marea cântă. O, paradisul nostru pierdut.

Nimfele au părăsit pădurile aurii.
Pe străin îl înmormântează. Atunci se ridică o ploaie de lumini.
Amiaza adoarme pe asfaltul încins.
Într-o curte sunt fetiţe cu rochiţe jalnic de jerpelite!
Sunt camere pline de acorduri şi sonate.
Sunt umbre ce-n faţa unei oglinzi se-mbrăţişează.
La geamul spitalului se încălzesc reconvalescenţii.
Pe canal un vapor cu aburi duce sângeroase molime în sus.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L serveşte zilnic cu credinţă.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de şapte ori cu graţioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătuşnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsuceşte-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-şi datoria şi primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că aşa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din faţă, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, îşi extinde trupul cu labele întinse-n faţă.
În al patrulea, îşi ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, îşi curăţă blăniţa.
În al şaselea, se rostogoleşte pe mochetă.
În al şaptelea, se puriceşte pentru a se asigura

[...] Citeşte tot

poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!