Lance

Poftim un caz

Sunt oameni care au acumulat la întâmplare
mine de pix epiderme infinit de subţiri vârfuri de lance
eu nu, gândul singur colecţionat în taină, asta doar
mă atrage

dar iată un iepure, nimic nu i-a prevăzut
apariţia, unde sunt legile naturii,, principiile
ferme, maestrul de ceremonii?

ei bine, nu, cerul, animalul singuratic şi glontele
nu respectă nimic, poftim un caz:
vulturul s-a retras şoarecele s-a înmulţit sângele s-a
subţiat locul s-a pângărit soarele n-a ţâşnit şi
mica gură universală ne molfăie râzând

poezie de Matei Vişniec din Oraşul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi spadă

... nu există trecut, nu există trecut
doar memorie crudă
doar un spaţiu prezent în bucăţi desfăcut
de prezenţa mea nudă

nu există trecut, nu există trecut
doar un soi de samară
ce cândva am găsit, ce cândva am pierdut
cu tristeţe amară

nu există trecut, nu există trecut
numai clipe reale
ce mereu lapidar sunt plătite tribut
la nimicuri banale

nu există trecut, nu există trecut
doar abrupta cascadă
cea din care-am ieşit, cea în care căzut
mulţi ar vrea să mă vadă

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea ce-i? Ce-i setea ei opacă?

Anteu jurase tatălui, la moarte,
Un templu să-i înalţe doar din ţeste.
Cosea drumeţii după plan şi peste.
Heracle-i dete,-n fine,-aceeaşi soarte.

Călăul Stalin. Ţara în arest e
Şi floarea ei — distrusă ca la carte.
Dar când să-i facă soarta şi lui parte,
Îl arse cum arzi visele funeste.

Puterea ce-i? Ce-i setea ei opacă?
Fireşte curge timpul: noapte, zi.
Izvorul vieţii, limpede, nu seacă.

Ci-n dorne tulburi este bine-a şti
Că, cine scoate sabia din teacă,
La fel şi el, de lance va pieri.

sonet de Nicolae Mătcaş din De-a alba-neagra (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

visul

mi-e jilavă fruntea, prea uscată pleoapa
pieptul scânteind, dar de gheaţă talpa
mâna amorţită, cuib uitat de stele
limba ţine-n frâuri vânturi vineţi, grele

ochiul în adâncuri, făină şi comoară
burta lăstăreşte viţă neagră, amară
gleznele-ndoite lumânări trunchiate
vrerile şi glasuri toate-ngenunchiate

sori palizi, dâre moi aştern în cale
dincolo de cerul veşmântat de zale
cu o lance din lumină albă sidefie
în slavă trecea Domnul prin împărăţie

mă amestec urmei sângerii, ţărânii
căreia-i eram fiii şi-ntru tot stăpânii
până suflul nou se-nalţă şi va recompune
perspectiva vieţii altei lumi mai bune

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcind pe mal de ape

Peste zările senine liniştea-i atotstăpână,
Rătăcind pe mal de ape mi-ascult gândul în tăcere,
Într-o unduire lină valurile se îngână,
Vântul intră-n păpurişuri, mişcă-n dulce adiere.

Trece-o turmă de mioare, se îndreaptă către stână,
Doru-n vale se prăvale în doină de mângâiere,
Peste zările senine liniştea-i atotstăpână,
Rătăcind pe mal de ape mi-ascult gândul în tăcere.

Sălcii împletesc şuviţe, tremură în mlădiere,
Lance urcă spre văzduh cumpăna de la fântână,
Nor răzleţ cu chip de înger în azur de ceruri piere,
Floarea cea nemuritoare, dragoste, credinţă-mi cere,
Peste zările senine liniştea-i atotstăpână.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia

Sunt filozofi ce munţii-au măsurat
Şi-au sondat mări şi regi şi-mpărăţii,
Au mers şi-n cer, fântâni au căutat,
Dar două lucruri vaste ar mai fi
Acum neapărat de cercetat;
Dar câţi o fac? – Iubire şi Păcat.

Să meargă cel ce-i păcătos, oftând,
Pe Muntele Măslinilor îndat'
Să vadă-un om căznit, în păr având
Şi pe tot trupul sânge închegat.
Păcatu-i acel viciu zdrobitor,
Care prin vene-i iute curgător.

Iar cei ce de Iubire n-au habar,
Să-i guste mustul ce pe cruce-a curs
De-o lance scos; şi-apoi să spună clar
Dacă aşa un gust i-a mai sedus.
Iubirea e în sucul cel divin,
La Domnu-i sânge; pentru mine-i vin.

poezie de George Herbert, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adie vantul

Adie vântul printre ramuri şi ca o lance se zdrobeşte
De mugurii de soc albaştri care de dor s-au gârbovit,
Doar lujerii subţiri de aur îi dau putere şi el creşte,
Ca un balaur prins de vise ce pare iar c-a-ntinerit.

Adie vântul printre sălcii şi se sfărâmă regretând
Că n-a iubit şi n-a fost vesel ca o vapaie trecătoare,
Şi n-a fost trist şi nici durerea sa plângând
N-a cunoscut privind spre cer sau nici privind măcar spre mare.

S-a prins de poala lunii lucii când a văzut astăzi iubirea
Şi n-a putut să mai şoptească blânde cuvinte răsfirate,
Ca o mireasmă-şi duce dorul dar el mai simte azi privirea
Unei cadîne alintate care-l saluta de departe...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare

un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
şi doar o lance boantă
apoi
ca şi când aş putea picta timpul
între două inimi şi un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă aşez o mare la poalele munţilor
în faţa oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munţi nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până şi minunile ştiu asta

doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puţin calificate
ca şi cuvintele acestea aşa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maitreyi

Frumoasă din vise, ce sorţ dete-mi-se, o, Maitreyi!...
O lance de gând mă străpunge cu lama-i la osu-mi:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.
Te-am vrut Galatee, nu doară femeie, o, Maitreyi,
Dar gândul fatal mi-a tot rosu-mi-a creierul, rosu-mi:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.
Cum nu ţi-am dat, însă, suflare nestinsă, o, Maitreyi,
Azi numai în vis îţi sorb dulcele chipu-ţi, frumosu-mi:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.
Frumoasă din vise, vezi pletele-mi ninse, o, Maitreyi,
Îndură-te, dar, şi-mi alină-acest dat dolorosum:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb pe hârtie

Întind o mână plină de speranţă, către tine,
Cu un picior de plumb, alerg desculţ,
Printr-un deşert de sentimente gol!
Înot prin seva vieţii mele triste,
Legate de un biet copac al frumuseţii,
Închinate unei biete pânze de păianjen.
Doar gândul către tine e un fluture
Ce zboară printr-o dorinţă albă spre
ŢInta unei săgeţi plecată dintr-un arc
Al încordării, unei coarde de vioară
Ce fluiera cu zumzet de pian...
Un vârf de lance îmi străpunge imaginaţia bolnavă
De frigul primăverii calde din suflet de bărbat,
Dornic de viaţă, etern
Blestemat de o femeie.
Cu un strigăt de speranţă, cerşind iubirea,
Fiind în război, eu şi tu,
Sau poate amandoi cu viaţa.
Dar acum ştiu
Că amândoi luptăm pe acelaşi front, fără speranţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!