+sete +de +luminĂŁ

Mihnea şi Baba (dupe o tradiţie)

I

Când lampa se stinge la negrul mormânt
Atinsă de aripi, suflată de vânt;
Când buha se plânge prin triste suspine;
Când răii fac planuri cum au a reţine
În barbare lanţuri popolul gemând;
Când demoni şi spaime pe munţi se adună
De urlă la stele, la nori şi la lună,
Într-una din peşteri, în munte râpos,
Un om oarecare intră curagios.

II

În peşterea Carpaţilor
O oară şi mai bine
Vezi templul pacinaţilor
Ce cade în ruine.

Aci se fac misterele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi
din lumina aceea-nsetată adânc de
vieaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-n întuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul.
"Să fie lumină!"
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri
de-avânturi, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci-cine ştie?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştergarul în care mi-am uitat copilăria

locul din care nu fug niciodată -
copilăria

m-am născut în ziua în care albul din cireşi plesnea de culoare
cerul lăcrima pe la margini
mama se pregătea să învelească sarmale în foi de varză acră
(ultima fiertură dinainte de paşte)
câteva gânduri mocneau printre cuvinte...

calul vecinului era dus la plug între hatul lui Mitru din deal
oricum nu avea cine să-l înhame la căruţă
tata plecase la muncă
îl năcăjea plecarea la patru fix dimineaţa pe jos cinci kilometri
uita de mama şi de burta ei ţuguiată ca o pâine
scoasă din cuptorul de după casă făcut de străbunicul
înainte de război...

aşa m-a născut mama neajutorată
fără doctor într-un ştergar alb

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din carte:exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de decembrie

Pustie şi albă e camera moartă
Şi focul sub vatră se stinge scrumit
Poetul, alături, trăsnit stă de soartă,
Cu nici o scânteie în ochiu-adormit
Iar geniu-i mare e-aproape un mit
Şi nici o scânteie în ochiu-adormit.

Pustie şi albă e-ntinsa câmpie
Sub viscolu-albastru ea geme cumplit
Sălbatică fiară, răstriştea-l sfâşie,
Şi luna-l priveşte cu ochi-oţelit
E-n negura nopţii un alb monolit
Şi luna-l priveşte cu ochi oţelit.

Nămeţii de umbră în juru-i s-adună
Făptura de humă de mult a pierit
Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună
Chiar alba odaie în noapte-a murit
Făptura de humă de mult a pierit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ca un zbor de pasăre marină

tu n-ai mai fost cu mine de foarte multă vreme
de când nu mă aşteaptă talazuri de atlaz
sunt ţintuit pe maluri
şi însemnat de soartă
cu vina care-mi curge stingheră pe obraz

o lacrimă de lună ce stăruie
pătrunde
în plusul de lumină şi-n luciul din oglinzi
m-au sfârtecat neliniştiti
m-au spulberat săruturi
atât cât amintirea te lasă s-o cuprinzi

plecat din tinereţea eternei năzuinţe
şi-mpins de bănuiala ce stăruie în noi
un zăbovit
o clipă
o sete solitară
întoarce
câteodată

[...] Citeşte tot

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Îndrăgit ca o mireasă, duşmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ţi-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al ţării noastre, pătimaş cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.

Pe sălbatica ta faţă cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmaşă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ţi să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ţi-o închina.

Dunărenele întinderi, cu fântâni ţipând a sete,
Adunau ursuz sămânţa şi iubirea de ţăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Şi ciulini de-a dura-n zarea veştedului bărăgan.

Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied şi-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la şold.
Rupte-s blestemele astăzi şi-i cu noi pământul darnic
Şi de-aceea-i mângâi ţărna, prins de-un aprig, viu imbold.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea Şeherazadei

În mări de nord; în hale lungi şi sure
M-am coborât şi am ciocnit cu zeii,
Atârnând arfa-n vecinica pădure.

M-am îndulcit cu, patima femeii,
În stele i-am topit aurul din plete,
În poale-am scuturat piatra cameii,

Din ochi i-am sărutat priviri şirete,
De-umeri-i rezemat am râs cu dânsa
Şi-am potolit din gură-i lunga sete

De-amor. Apoi m-am dus - ea plâns-a,
Mi-a deschis marea porţile-i albastre
Şi Nordul frig durere-mi caldă stins-a

M-am dus spre sud - und-insule ca glastre
Gigantici se ridic din sfânta mare,
C-oştiri de flori, semănături de astre.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu întotdeauna teama de întuneric înseamnă sete de lumină.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIV

Nici pasul vorba şi nici vorba pasul
nu ni-l slăbea; vorbind, mergeam grăbiţi
aşa ca-mpins de vânturi bune vasul.

Iar morţii-n jur, din nou părând muriţi,
văzându-mă că-s viu, trăgeau mirare
de mine-acum prin ochii lor scobiţi.

Iar eu, urmând pornita cuvântare:
— "Din cauza celuilalt e mersul lui
mai lin de cum i-ar fi de-altfel, îmi pare.

Dar unde-o fi Picarda ştii să-mi spui?
şi-n câtă gloată-n juru-ne s-adună
vrun vrednic de văzut nici unul nu-i?"

— "O, sora mea, frumoasă ea şi bună,
nu ştiu ce-a fost mai mult; se veseleşte
în nalt Olimp purtând a ei cunună!"

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nădejdea

Tu, duhul meu, credinţă vie,
Îmbărbătează-te-n răbdare:
Din ceruri totdeauna ţie
Ţi-au fost lumină şi-alinare.

Din mâna morţii a Cui mână
M-a mântuit, mi-a dat viaţă
Şi inima, de ură plină
Mi-a liniştit-o cu blândeţă?

A cui putere mă-nfrăţeşte
În chinuri şi în patimi grele,
Şi cine pacea îmi păzeşte
Şi curăţia minţii mele?

Din tinereţe cine-mi vede
Durerea mea în piept cuprinsă,
Şi cine arzătoarea sete
Îmi stinge de păcat aprinsă?

[...] Citeşte tot

poezie de Konstantin Batiuşkov (decembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!