+oamenii +te +lasa

Visele

Dar nici cu ochelarii pe nas
Nu mai văd visele şi e grav.
Ca să ştiu unde-am rămas,
Şterg globii ochilor c-un postav.

O hemoragie de-ncurcături
Şi pe plan internaţional.
Oamenii, tot mai impuri,
Se lasă duşi, duşi de val.

Ah, cum mă ustură de la ficaţi,
Ah, cum mă doare
Această tristă alunecare!
Această atmosferă de eşuare,
Această lume de nevropaţi!

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind un popor blând şi paşnic, românii peste tot se stabilesc ferm şi atât de bine îşi răspândeşte naţionalitatea, că oamenii din alte popoare, conlocuitoare cu acesta, treptat se românizează. Aşa au românizat mulţi sârbi, bulgari, unguri. Această capacitate extraordinară de a româniza oameni din popoare total diferite se explică prin faptul că românii nu pot şi nici nu vor să înveţe o limbă străină. Dacă nu este absolut necesar, românii nu vor depune niciun mic efort să vorbească ceva cu vecinii. Ei îi lasă pe aceştia să încerce să le vorbească. Vecinii într-adevăr cedează, învaţă limba română şi vorbesc cu veniţii. Încetul cu încetul, această limbă devine una comună acolo unde mai înainte nu se auzea deloc. Românizarea oamenilor din alte popoare e promovată şi de femeia română, care este luată în căsătorie, pentru frumuseţea ei, de vecinii slavi şi maghiari.

Feofil Puţâkovici în Românii. Lectură pentru popor (1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte

Tu n-ai văzut Creaţia, draga mea,
iar eu nu pot să ţi-o arăt,, orişicât aş vrea!

Se apropie Sărbătorile şi eu nu ştiu de ce lumea stă la rând,
de ce oamenii se ascund prin biserici,
pe lângă sfinţi pe care nu i-au văzut niciodată,
pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.

E... Azi, mai e puţin până la ZIUA cea mare,
vecinii îmi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.

Doamne, sunt orb, de nu te văd?
Unde eşti?

De printre umbre Păcatul mă trage de mână,
îs singur cu mine-n momentul răzleţ,
aş vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,
Dumnezeu nu mă lasă şi-mi spun că sunt bun?

Vreau să mai cred în cuvinte şi-n şoapte!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Romeo Roşiianu din Flori(i)le poeziei (antologie Ioan Romeo Roşiianu), Editura eCreator, Baia Mare (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în ţara lui "n-ai cu cine", iar asta e mai mult decât de-ajuns pentru a nu putea fi mai presus de această vorbă.
Bineînţeles, toate acestea în cazul în care îţi doreşti să fii mai presus.
În schimb, aici, pentru a fi mai presus, trebuie să nu îţi doreşti acest lucru, ci, din contră, să fii dispus să tragi pe oricine în jos. Astfel arată "oamenii mari" pe la noi pe aici. Ori ajungi ca "ăla", pentru a putea să îţi meargă bine, ori tânjeşti după respectul de sine al celor civilizaţi de prin ţări civilizate şi ajungi să te stingi în mizerie în propria ta ţară, agăţat fiind de acest vis.
Nu-i de mirare că, cei cu cea din urmă gândire şi cele din urmă principii, au ajuns să părăsească ţara. Şi, adevărul, acesta este: trebuie să fii prea idiot să sfârşeşti într-un asemenea coşmar, agăţat fiind de un asemenea vis, care, până la urmă, nu are ca esenţă decât normalitatea.
Într-un final, aici vor rămâne doar "şobolanii" şi cei care, neavând alte variante, vor avea ca unică scurtătură, în ceea ce priveşte sfârşitul suferinţelor, a se lăsa pradă "şobolanilor".

Andrei Ş.L. Evelin în Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne grăbim

Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede,
rămân după ei pantofii şi un telefon surd
doar ce e neînsemnat trece lent ca un melc,
ceea ce contează trece cât ai clipi din ochi,
apoi se lasă o linişte obişnuită, cu totul de neîndurat,
precum candoarea cea mai firească născută din disperare
când ne gândim la cineva după ce am rămas fără el.
Nu fi sigur că ai timp pentru că siguranţa este nesigură,
ne ia sensibilitatea aşa cum fiecare fericire
vine alături de tristeţe şi veselie,
precum două patimi totuşi mai slabe decât una,
atât de repede pleacă oamenii precum amuţeşte sturzul în iulie,
precum zgomotul neîndemânatic sau reverenţa seacă;
pentru a vedea cu adevărat, trebuie să închidem ochii,
deşi cel mai mare risc este să te naşti, nu să mori
iubim mereu prea puţin şi mereu prea târziu
Nu scrie despre asta prea des, scrie doar o dată pentru totdeauna
şi vei fi precum un delfin, blând şi puternic
Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede
şi cei ce nu pleacă nu se întorc mereu

[...] Citeşte tot

poezie de Jan Twardowski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora a treia am avut geografia. Şi eu care credeam că geografia e cine ştie ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte uşor! Geografia este ştiinţa despre pământul pe care trăim noi, despre munţi, mări şi oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept şi întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu aşa ceva, dar am crezut că e cine ştie ce poveste sau născocire. Acum însă se ştie sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, şi că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii şi animalele şi tot ce se află pe pământ, şi iată de ce vietăţile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai că ei nu bagă de seamă asta şi-şi închipuie că merg aşa cum trebuie; pentru că, nu-i aşa, dacă lasă capul în jos şi se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalţă capul, văd cerul. De aceea li se pare că şi ei merg cum trebuie.

Nicolai Nosov în Vitea Maleev la şcoală şi acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două soiuri de oameni

Astăzi există două soiuri de oameni pe pământ,
Nu mai multe, jur asta pe tot ce am mai sfânt.

Nu doar păcătosul şi sfântul, pentru că, ascultaţi ce spun,
Cel bun e jumătate rău, iar cel rău e jumătate bun.

Nu doar săracul şi bogatul, iar pentru a aprecia averea unui om
Trebuie să-i cunoşti trupul şi mintea, şi sănătatea amintitului binom.

Nu doar cel smerit şi cel mândru – pe-al vieţii subţire fir
Cine se umflă-n pene nu-i decât umbra clipei, un trecător delir.

Nu doar cel fericit şi cel mâhnit, pentru că zborul anilor întins
Aduce fiecăruia partea lui de zâmbete şi partea lui de plâns.

Nu! Cele două soiuri de oameni, sunt – dacă nu mă crezi, verifică -
Oamenii care se sprijină şi oamenii care ridică.

Oriunde vei merge pe cele şapte continente – după unii, şase,
Vei afla că omenirea-i împărţită în doar aceste două clase.

[...] Citeşte tot

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ajunse şi găsi pe toţi ai lor adunaţi la tatăl său, începu să le povestească şiretenia celor ce i se întâmplase. Când ajunse să le spuie că a zis broaştei: "Tu să fii logodnica mea", toţi se umflară de râs deodată şi începu a-l cam lua peste picior cu vorbe în doi peri şi cu glume nesărate. Vru el să le spuie cine a fost broasca, dară nu-i deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură, şi-l cam dedeau în tărbăceală cu graiuri care mai de care păcălitoare. Daca văzu, tăcu din gură şi înghiţi ruşinea ce-i făcură fraţii înaintea tatălui său. Se gândi el: "Acum o mie de vorbe un ban nu face. Lasă, îşi zise el, să vedem că cine râde mai la urmă, râde mai cu folos". A doua zi fiecare flăcău zbură la logodnica sa. Iară împăratul puse de împodobi palatul şi cetatea cât se putu mai frumos, ca să-şi priimească nurorile. Oamenii umblau cete, cete prin cetate, ca în zi de sărbătoare, ostaşii se gătiră ca de alai, până şi copiii se veseleau de veselia împăratului. Veniră unul după altul feciorii cei mai mari ai împăratului cu logodnicele lor. Ce e drept, şi ele erau frumoase, hainele pare că le erau turnate pe dânsele. Fiecare îşi adusese zestre însemnată: robi, cai, căruţe ferecate; şi le priimise împăratul cum se cuvine împăraţilor şi fiilor de împăraţi.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia seară dacă se adunară şi se puseră la rugă, se rugară, se rugară, până ce către miezul nopţii o dată începu a se cutremura biserica şi se auziră nişte pocnete şi tunete, bubuituri şi duduituri îngrozitoare, ca de tunet. Căzură şi de astă dată în genunchi, se rugară şi de astă dată cu toată credinţa în Dumnezeu. Însă, ce să vedeţi d-voastră? tocmai în toiul rugăciunei, unde se coborî un călugăr din turnul bisericii, apucă pe băiatul unchiaşului de subţiori, îl răpeşte din mijlocul lor şi se înalţă cu dânsul în sus. N-apucară oamenii să bage bine de seamă, şi pieriră din ochii lor ca o nălucă. Ba că o fi rămas prin turn, ba că o fi pe după biserică, ba că o fi pe colo, ba pe dincolo. Aşi! El s-a dus cu călugărul ce-l răpise, şi dus a fost. Toţi rămaseră ca căzuţi din cer de spaimă, dar unchiaşul şi baba, mai cu asupra. După ce se mai astâmpărară din spaimă, şi după ce biserica se linişti, oamenii ieşiră şi se duse fiecare într-ale sale. Fiul unchiaşului, deşi răpit de călugăr, dară cartea din mână n-o lăsa. Citea mereu şi în gura mare; iară când fu de ajunse pe la mijlocul cărţii, călugărul nu-l mai putea ţine. Vru să-i smucească cartea din mână; dară băiatul o ţinea vârtos. Luptându-se cu băiatul prin văzduh ca să-i ia cartea, călugărul îl scăpă, şi fiul unchiaşului căzu într-o prăpastie adâncă.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Volumul: Temniţa de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!