+moarte +nu +are

VI

Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.
Soarta a făcut să se întâlnească.
Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."
Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."
"Printre aceste gratii unde aş avea loc să-mi întind aripile?" spuse pasărea liberă.
"Vai! strigă prizoniera. Nu ştiu unde m-aş putea aşeza pe bolta cerească."

"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."
"Rămâi lângă mine! Te voi învăţa o muzică savantă."
Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu! Cântecele nu se pot învăţa niciodată."
Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."

Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.
Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorinţa de a se cunoaşte.
Ele bat din aripi şi cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea!"
Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de uşa închisă a coliviei tale."
"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase şi moarte."

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913), traducere de George Popa
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leul tânăr pe cel bătrân va învinge
În câmp războinic într-un ciudat duel;
În colivia de aur ochii îi vor crăpa
Două clase una, apoi să moară, moarte cruntă.

catren de Nostradamus din Les Prophéties, XXXV, Centurie I (1555)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acolo unde mintea nu e încolţită de frică şi poţi să-ţi ţii capul sus,
Acolo unde cunoaşterea e liberă pentru toţi,
Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereţii înguşti ai caselor,
Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,
Acolo unde străduinţa neobosită îşi întinde braţele spre perfecţiune,
Acolo unde izvorul clar al raţiunii nu şi-a pierdut calea în nisipul mohorât al deşertului obişnuinţelor moarte,
Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăşi în tot mai larga gândire şi acţiune,
Acolo în Raiul libertăţii, o, Tată, acolo să se trezească ţara mea!

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, da, te ştiu eu

Ceea ce-mi dărui cu mâinile-ţi primesc
Nimic mai mult, iubito, nu-ţi cerşesc!
Da, da, te ştiu eu, cerşetor umil ce-mi eşti,
Tot cerul inimii tu mi-l cerşeşti!

Dacă-mi vei da o floare rătăcită, una,
În inimă o voi păstra pe totdeauna!
Dar dacă spini cu ea ţi-oi da?
Voi sângera şi voi răbda!
Da, da, te ştiu eu, cerşetor umil ce-mi eşti,
Tot cerul inimii tu mi-l cerşeşti!

O dată, doar o dată ochii iubitori
Să-i nalţi în ochii mei, să mă-nfiori,
Şi viaţa mi s-ar face dulce foarte
Şi dincolo de moarte!
Dar dacă ghimpi vor creşte din priviri prelungi?
Îi voi susţine, pieptul să-mi străpungi!
Da, da, te ştiu eu cerşetor umil ce-mi eşti,
Tot cerul inimii tu mi-l cerşeşti!

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

XII

Dacă din dorinţa de a face ceva, vrei să umpli ulciorul tău, vino – vino la lacul meu.
Apa va cuprinde cu putere picioarele tale şi-ţi va susura taina ei.
Umbra ploii ce vine, se-ntinde peste dune, nori negri întunecoşi se odihnesc pe coroana albastră a arborilor, întocmai ca smocul de păr, pe sprâncenele tale.
Cunosc prea bine mersul paşilor tăi.
Sunetul lor face să zvâcnească neîncetat inima mea.

De trebuie să umpli ulciorul tău, vino – vino la lacul meu.
Dacă trântită în voie – vrei să laşi să lunece pe-ntinsul apei ulciorul tau – vino, vino la lacul meu.
Iarba câmpiei e înverzită şi în depărtare florile sălbatice se ridică cu miile.
Gândurile tale – vor părăsi adăpostul ochilor tăi – ca şi păsările cuibul lor.
Vălul tău se va nărui la picioarele fiinţei tale.
De n-ai nimic de făcut – vino – vino la lacul meu.

Dacă cu ochii plini de somn – vrei să te cufunzi în apă limpede, vino – vino la lacul meu.
Lasă-ţi pe mal mantia ta albastră, căci o apă mai albastră te va învălui.
Valurile s-or înmuia să-ţi mângâie gâtul tău catifelat şi să-ţi şoptească mii de taine.
De vrei să te cufunzi în el, vino – vino la lacul meu.

Dacă nebună, alergi spre viaţa morţii – vino – vino la lacul meu.
E rece şi nemăsurat de adânc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Silvian Lorin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Microscopică

Când pleca odată la război un om,
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
- Du-te la bătaie, pentru ţară mori,
Şi-ţi va da nevasta un copil din flori.
Omul,
Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,
Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte şi executat.

Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel

Naivul plug odată (probabil, ofensat)
La un duel de moarte pe tun l-a provocat.
Dar adversarul ţanţoş răcni cavalereşte:
"Mişelule-n genunche!" Şi-n frunte l-a scuipat...
Şi pe teren, naivul a fost silit fireşte
Mult umilite scuze să ceară de la tun.

Morala
Doamne! Fereşte
Pe mojicul prost de boier nebun!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajută-mă, o, moarte, să adorm

Ajută-mă, o, moarte, să adorm
În tihnă şi în pace,
Îngăduie truditului meu suflet
cu lipsa-i de vină să se împace.
Bateţi, voi, clopote în dungă;
Jalea-acestei morţi inimi să străpungă;
Lugubra veste peste tot ajungă;
Moartea-i deja aici,
Leac de vindecare nu există.

Cum să exprim asemenea durere?
Atât de vie, de profundă,
Încât n-aş suferi puterile divine
Să-mi prelungească viaţa c-o secundă.
Bateţi, o, clopote în dungă;
Jalea-acestei morţi inimi să străpungă;
Lugubra veste peste tot ajungă;
Moartea-i deja aici,
Leac de vindecare nu există.

[...] Citeşte tot

poezie atribuită lui Anne Boleyn, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea-i moarte

Poeziile despre moarte
sunt pure autoamăgiri –
moartea-i moarte.

poezie de Tokō, 1710–1795, călugăr zen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 4

De ce-ai cărat, risipitoare undă,
O moştenire-a frumuseţii-n spate?
Când a naturii lege se afundă
În inimi dezgolite şi curate:
De ce-abuzezi, zgârcenie nebună,
De bogaţia ce n-ai dat-o încă?
De ce, zaraf netrebnic, cânţi în strună
Esenţelor ce-n moarte se aruncă?
Purta-vei singur sufletul şi fala
Şi-ţi vei minţi încântătorul sine:
Atunci când firea-ţi va chema răceala
Cum vei răspunde... dur sau cu ruşine?
Cu tine, frumuseţea-ţi, îngropată
Să fie-ar trebui ca niciodată.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!