+luna +trista

Fata tristă

Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Că de-atâta vreme cos
Singură-n odaie.

Şi doar mâna mea, cu greu,
Flori de fir împarte.
Flori aleg, — dar gândul meu,
Gândul mi-e departe!

Uneori, când ţin la piept
Strânsă cusătura,
Închid ochii şi-l aştept
Să-mi sărute gura.

Iar când umbra serii vine
Dorul creşte-n mine
Şi tristeţea mă doboară
Grea, ca o povară...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot visezi iubire

Ce falsă prezenţă eşti fostă iubire,
Ce-ai putut deveni peste noapte,
Prin cuvânt te-ai descris cuminte din fire,
Să-ţi explic ce prezinţi tu prin fapte?

Mi-ai zis în trecut că-s cel vinovat,
Copil imatur, profitor, om de gheaţă,
Eu am fost doar cinstit, însă nu te-am lăsat,
Iar zidul tăcerii tu l-ai pus în faţă.

Închipuita fată cumva a dispărut?
Sunt încă doar eu, nu-i nimeni, nici tu,
Acum revin la tine, tu cam ce-ai mai făcut?
"Te voi iubi neîncetat!" era? Sau poate nu...

Să fie un an, de când ne-am despărţit?
Deşi n-am mai vorbit, eu tot te mai iubeam,
Tu m-ai oftat o lună, brusc te-ai îndrăgostit,
Te-aş fi felicitat dar sincer sufeream...

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici aici, nici mai departe

Magnolia s-a dezbrăcat de frunzele inerte,
Martie fulguie flori pe crengile-i alerte.
Trişti luceferi de muguri agătaţi
Îmi biciuiesc obraji de lacrimi inundaţi.

Nu e nici urmă de a ta fiinţă,
Să-mi treacă pe la poartă împinsă de dorinţă.
Păşesc singură fără o cărare,
Îmi plânge urma de însingurare.

Ne bate-n geam parfum de primăvară,
Călăuzind singurătăţi pe sunet de vioară.
Timpul în loc nu se gândeşte să rămână,
Nu ne aşteaptă şi nu ni se închină.

A fost prea scurtă întâlnirea noastră
Uitată zace pe-a timpului fereastră,
Închisă-n amintiri cu fruntea aprinde-o stea
Mă-ntrebă taciturnă: ce s-a întâmplat cu ea?

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Oprita din volumul -Enigmele sufletului (2012)
Adăugat de Gian Luigi Giampieri Roma
Comentează! | Votează! | Copiază!

La crucea mamei

(Unui chip de înger al copilăriei)

Pe sub salcâmi scăldaţi de gerul iernii moarte,
Gonită-n roata vieţii de-un martie vântos,
Răsare caldă luna, dar e aşa departe
De strada prea murdară şi de noroiul gros.

Cu raze dulci şi blânde atinge astrul nopţii
Chiar şi răcoarea morţii din vechiul cimitir,
Iar crucile dorm triste, pleşuve-n calea sorţii,
Cuprinse de-al uitării neîndoielnic fir.

Pe lângă stâlpul vechi al porţii putrezite,
Răzbate un copil în cimitirul rece,
Vârtos mai e noroiul potecii adormite,
Dar caldă este urma ce printre cruci îi trece.

Cămaşa-i ruptă-n poale şi agăţată-n spate,
Şi-i suflă prin ea vântul tăios de primăvară,
Picioarele-i sunt reci, şi goale, descălţate,

[...] Citeşte tot

poezie de Laurenţiu Nelu Rădoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cincinat lui Nigrim (1)

De ce e tristă luna, oare,
În noaptea asta? Da, ghicim,
A ascultat la şezătoare,
O epigramă... de Nigrim!

epigramă de George Topîrceanu din Parodii originale
Adăugat de N Gârleanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horia

Să priveasc-Ardealul lunei i-e ruşine
Că-a robit copii-i pe sub mâni streine.

Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceaţă,
Îşi ascunde tristă galbena ei faţă.

Horia pe-un munte falnic stă călare:
O coroană sură munţilor se pare,
Iar Carpaţii ţepeni îngropaţi în nori
Îşi vuiau prin tunet gândurile lor.

- Eu am, zise-un tunet, suflet mare, greu,
Dar mai mare suflet bate-n pieptul său

Fruntea-mi este albă ca de ani o mie,
Dară a lui nume mai mult o să ţie.

- Nalţi suntem noi munţii, zise-un vechi Carpat,
Dar el e mai mare, că ni-i împărat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De când mă simt tot mai bogat, de tine,
Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna,
Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine.

M-aş jelui în fel de fel de jalbe
În care nici n-aş spune cum te cheamă,
Pătrate negre şi pătrate albe
Îmi covârşesc grădina şi mi-e teamă.

Şi, uite, n-are cine să ne-ajute,
Abia-şi mai ţine lumea ale sale
Şi-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.

Prin gări descreierate - accidente,
Mărfare triste vin, în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca să te-apropii şi ca să te sperii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori pentru domniţă

Flori pentru domniţă

La castelul dintre brazi, cel ce-i construit pe stâncă,
Pe sub cerul înstelat, luna-l luminează încă.
De-l priveşti din depărtare totul pare amorţit,
O bucată de poveste, numai bună de citit,
Dar dacă urmezi cărarea care duce la castel
Ai s-auzi, de te apropii, cum cântă un menestrel.
Şi acum, ca altă dată, a venit din depărtare
S-o încânte pe domniţă fiindcă azi e sărbătoare,
Mai ales că-i singurică şi pentru că e ziua sa
Ce dar poate să îi facă? El, nimic, doar i-o cânta...
Până s-o trezi domniţa şi-o ieşi iar la fereastră,
Menestrelu-şi aminteşte cum plângea domniţa noastră,
Fiindcă ani şi ani la rând zmeul cel cu vocea groasă
Îi furase tinereţea şi-o ţinea închisă-n casă.
Şi nu doar închisă-n casă, c-o-ncuiase în iatac
Şi pentru a fi mai sigur, aruncase cheia-n lac!
Astfel, anii au trecut, dar privind pe o fereastră
Ea vorbea numai cu vântul şi cu luna..., doamna noastră...

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (24 aprilie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul lunei. La Tismana

Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază
A iubitei mele frunte cu vii umbre colora,
O priveleşte c-aceea ochii-mi n-au putut să vază,
Lun-aşa încântătoare n-am avut a ammira.

Şi întâi, ca o steluţă, ca făclie depărtată,
Ce drumeţul o aprinde în pustiuri rătăcind,
În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată,
Pântre frunzele clătite, am zărit-o licurind.

Apoi tainecile-i raze dând pieziş pe o zidire,
Ce pe muche se râdică, locaş trist, nelocuit.
Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire,
Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit.

Apoi, glob rubinos, nopţei dând mişcare şi viaţă,
Se-nălţă şi, dimprejuru-i dese umbre depărtând,
P-ale ştejarilor vârfuri, piramide de verdeaţă,
Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihnea şi Baba (dupe o tradiţie)

I

Când lampa se stinge la negrul mormânt
Atinsă de aripi, suflată de vânt;
Când buha se plânge prin triste suspine;
Când răii fac planuri cum au a reţine
În barbare lanţuri popolul gemând;
Când demoni şi spaime pe munţi se adună
De urlă la stele, la nori şi la lună,
Într-una din peşteri, în munte râpos,
Un om oarecare intră curagios.

II

În peşterea Carpaţilor
O oară şi mai bine
Vezi templul pacinaţilor
Ce cade în ruine.

Aci se fac misterele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!