Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

+dragoste +sarut

Poezii despre dragoste sarut, pagina 2

Charlotte Bronte

* * *

Adevărata dragoste simțită
în miezul inimii aprins
mi-a potopit ființa pustiită
cu-al vieții cald torent nestins.

Când o vedeam, speranța-mi renăștea;
plecarea ei-amarnic chin;
cu fiecare pas ce-i zăbovea
mă sfâșia un greu suspin.

Visam o fericire necuprinsă-
precum iubesc, să fiu iubit;
și-am stăruit - nădejdea-mi neînvinsă-
ca orb, sărman fericit.

Dar între noi, genunea neumblată
se întindea-amenințător,
ca volbura de valuri, înspumată,
în verdele ocean amețitor,

[...] Citește tot

cântec, versuri de din romanul Jane Eyre (16 octombrie 1847)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Wuthering Heights" de Charlotte Bronte este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -35.00- 9.99 lei.

Jur

Ai dat iubirii un nou început,
Atunci când eu voiam s-o-nchei,
În jur miros de flori de tei,
Și dragoste în ochii mei,
Ești chiar cum nu am mai văzut...

Și poate tu nu m-ai crezut,
Când ți-am șoptit că te iubesc,
Mi-ajunge doar să te privesc,
Cu un sărut mă multumesc,
Chiar am găsit ce am cerut...

Vreau să te chem, simt că sunt mut,
Tu stai în flori, mă chemi acolo,
Picioarele mi-au împietrit,
Te-ndepărtezi de mine Lolo,
De ți-am greșit, jur că n-am vrut!

poezie de
Adăugat de Vlad BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Ești iubirea mea

Ești iubirea mea de-o vară,
Furișată-ntr-un sărut,
Ce-nspre coapse-ncet coboară
Și-n parfum de așternut.

Eu... cu mintea mea nebună
Mi-te am... și mi-te duc
Pe un colț uitat de lună,
Unde... visele-mi usuc.

Ești iubirea mea de taină,
Dezgolită de cuvinte,
Prinsă la rever de haină,
Mătăsoasă și cuminte.

Eu... te despletesc de gânduri
Și-n odihna nopții... blândă,
Pun speranțele în rânduri,
Când luceferi stau la pândă.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mamă, înger de lumină

Când m-ai adus luminii, măicuța mea iubită
Din trupul tău durut, necopt încă de viață,
M-ai învelit în roua de floare îmbobocită
Ce caută-n zăpezi fărâme de speranță.

Și m-ai primit la tine ca pe o primăvară
Venită prea devreme, dar totuși mult dorită,
Erai copil ce poartă prin vremuri o povară
Din dragoste curată... cu viață-împărtășită.

Ca pe un fulg de nea mă legănai ușor
Și îți părea că ții în brațe universul,
În cântecul iubirii de somn izvorâtor
Eu cred măicuța mea c-ai presărat și versul.

În nopțile în care de boală mă vegheai,
Erai un rug aprins, un viu liturghier,
Din sufletul mâhnit tu mirul picurai
Și îmi spălai obrajii în lacrimă de înger.

[...] Citește tot

poezie de (16 ianuarie 2014)
Adăugat de angelinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mariana Eftimie Kabbout

Se face frig, iubitul meu...

Se face frig, iubitul meu... îmi bate-n geam o iarnă,
Copacii goi sunt astă zi triști... și-ncepe-ncet să cearnă
Mi-e dor de brațul tău cel cald să-mi mai aline dorul
Culcându-mi capul pe-al tău piept să retrăim amorul

E mult de-atunci... eram copii și am crezut în tine
Nici tu nu-nțelegeai ce spui... Era așa de bine!
În două vise ce aveam se împletea iubirea
Dar peste ani s-a așternut tăcută, amintirea.

Mi-e dor iubite de-un sărut!... Ce drept eu am a spune?
Doar o străină am rămas pierdută-n marea lume...
Îl rog pe bunul Dumnezeu să-mi spună dacă poate
Măcar dacă ești fericit... și-apoi merg mai departe...

Rămâi mereu al meu iubit și voi păstra în minte
O dragoste fără păcat cu două jurăminte:
Tu ai promis c-ai să revii într-un târziu de iarnă,
Eu n-am promis, dar te-am iubit și-ncepe-ncet să cearnă...
Se face frig, iubitul meu, adorm în gând cu tine,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Mariana Eftimie KabboutSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Târziu

Târziu de zi,
Târziu de an,
În care toate cad în van,
Târziu de dragoste,
Târziu,
Doar în culori cărămiziu,
Târziu de fericiri trecute
Puse-n romanțe pe tăcute,
Târziu de ochi frumoși
Târziu,
Când nu mai pot,
Când nu mai viu,
Târziu de un sărut furat,
Târziu,
Că nu te-am ascultat,
Târziu
Când ai plecat pe veci
Și eu credeam că nu mai pleci,
Târziu am naufragiat,
Într-un banal de plagiat,

[...] Citește tot

poezie de (29 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ion Păun

Sunt visul

Sunt visul adunat din claritate,
Săgeata luptătorului temut,
Scânteia radiind eternitate,
Sunt arșița din care vă sărut.

Sunt viscolul cu patimă adâncă
Spre care temerarii jinduiesc,
Chemarea pentru dragoste și încă
Fiorul, fulgerând dumnezeiesc...

Sunt focul liniștit de zile calme,
Amiezile mi-s pline de povești,
Duc cerul împlinirilor în palme
Și focul năzuinței omenești...

Mă roade, însă, cruda lașitate,
Icoana măscăriciului sperjur
Prostia ignorând integritate
Și sensul labirintului obscur...

poezie de din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin PăunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Magia iubirii de Sfântul Valentin

MAGIA IUBIRII DE SFÂNTUL VALENTIN

Nicicând nu e mai potrivit
Ca-n zi de Sfântul Valentin
Să-ncredințezi celui dorit,
Iubirea-n viață și-n destin.

Noroc deplin de ți-e sortit
Să întâlnești ca dar divin,
Se află-n chip neprihănit,
Cu zâmbetul de farmec plin.

Când ești bărbat cuceritor,
În dar iubitei să-i dai flori
Și un sărut surprinzător,
Trezind ai dragostei fiori!

Și să-i șoptești cu glas vibrând:
"Aș vrea prin sacru legământ
Să fim în suflet și în gând,

[...] Citește tot

poezie de (15 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce-și dorește o femeie?

Ce-și dorește o femeie
Ceas de ceas și zi de zi?
Îți spun eu acum, bărbate,
Dar atent te rog să fii!

Vrea mereu să se trezească
Mângâiată de-un sărut
Dăruit de cel pe care
L-a primit în așternut.

Vrea să fie alintată,
Protejată și iubită,
Vrea să fie, câteodată,
Nu surprinsă, ci... uimită

Uimită c-o vorbă dulce,
Uimită cu-n gest frumos,
Gest făcut de cel pe care
Îl iubește – al ei soț.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Proza. Opere complete vol 3" de Angela Marinescu este disponibilă pentru comandă online la 31.50 lei.

Suită de haiku-uri pe motiv de dragoste

Revărsat de nai
În aer parfum de mai
Avânt peste plai.

Ninsoare de flori
Pe boltă arc de culori
În suflet fiori.

Salcâm în floare
Din vâlcele cântare
Mireasmă tare.

Sunet de bucium
În zare plută de fum
Peste crâng zbucium.

Rouă de iubit
Strălucitor mărgărit
Lumină pe schit.

[...] Citește tot

poezie de (9 aprilie 2017)
Adăugat de Vlad ChirinciucSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 11 comentarii până acum.
Participă la discuție!

<< < Pagina 2 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook