Serioase/triste despre doar te iubesc, pagina 2
Dragostea
Cu ea și mâine-oi hoinări sub soare,
Vom fi noi doi, zburdalnici ori cuminți...
Dar mă mai mulțumesc și astăzi oare
Doar sărutări și-mbrățișări fierbinți?
Ades, în loc să cugete, ea râde,
Săruturile-năbușesc idei,
Totuși iubesc, încă iubesc frenetic,
Făptura ei și mersul lin al ei.
De mâine, răsuci-voi tot ce-a fost -
Iubirea va lua drum nou, ori piere.
Sunt sigur, ea mă va privi ciudat
Și lăcrăma-va, poate, în tăcere.
Îi va fi grea. Și mie-mi va fi greu.
Voi îndura, gândind ce-o să urmeze.
Când urci pe munte, truda ți-o înfrângi
Visând la piscuri, nalte metereze.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În suflet
Inima mea este de piatră,
Eu tot încerc dar un perete
Îmi stă în cale, și-mi arată,
Că n-am ochi pentru alte fete.
O fi trecut prea multă vreme,
Ori nu mai știu să mai iubesc,
Ori n-are cine să mă cheme,
Și nu pot drumul să-l găsesc.
Nu știu să -ngădui altui suflet
Să-mi stea alături, nu mai cred,
Nu știu a pierde doar femeia,
Eu și încrederea mi-o pierd.
Ce suflet trist am uneori,
Asociind iubirii Luna,
Femei in seri vor fi, da-n zori
Iubim cu-adevărat doar una...
[...] Citește tot
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Evaporări pluviale
Iubesc pe fiecare picătură a ploii ce-i cernută...
Poate a atins deja fostă iubită.
E-n parte o fărâmă de parfum evaporat,
Sau ruj din buze, ce s-a spart din sărutat.
Mă încânt de stropii ploii, fără vreo cadență,
Doar purtători de amintiri de pași, o esență
Spărgând oglinda de o gaură-n asfalt...
Ce m-a stropit cândva, în 'mbrățișări în asalt.
Mă ung cu picurii leșii, de ploi în peripluri,
Ce-au fost o cremă trupului în nisipuri,
Adânc rămas tipar, dar șters de val batant...
Ce-mi umple gol în inima-mi, cu loc vacant.
Mă spală picătura în lacrimă vărsată
De despărțiri, nevrut de plâns că era fată
Și mă las gol, să mă ud tot șiroaie
De aburinde dragi, ce tot ating... a ploaie.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un moment
De ceva vreme am tăcut,
Nu ți-am mai spus tot ce gândesc,
Posibil să fi început
Încet, încet să te iubesc.
Și cum să fac să-ți fiu amic?
Când simt că vreau să-ți fiu bărbat,
Oare -aș putea să îți explic
c-așa ceva s-a întâmplat?
Scenarii să îmi fac, greșesc,
Tu nu mi-ai dat nicicând motive,
Nu mi-am propus să te iubesc,
Dar curge lent prin portative...
O melodie sub hipnoză,
Și-un suflet stând sub un steag alb,
Îngheață clipa, e o poză,
Și-s eu cu tine-n cerul dalb.
[...] Citește tot
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar poeții
Acum când vreau să te uimesc
Prin vorbe nerostite de niciunul,
Mă sperie poeții ce au fost,
Că te legau în tei sau te dorea vreunul.
Tu erai văzută ca o floare,
Cea mai frumoasă floare,
Doar Universul te iubea
Iar un Luceafăr trist, te adora.
Erai măceș,
Cădeai pe stele
Ba chiar mureai la unu' în brațe
Un alt poet te învia.
Eu cum să lupt cu toată cartea
Că ești frumoasă și aștepți
Să-ți spun măcar o strofă
Originală, s-o accepți.
M-am dus la țărm să-ntreb și marea
Ce vânt te-aduce și de unde
Am stat o zi să îmi răspundă
Dar luna m-a gonit acasă.
[...] Citește tot
poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (3 martie 2018)
Adăugat de milidumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeii
Femeie! Trebuia să știu, din viață,
Că te iubește cinʼ te vede-n față;
Tot viața să mă-nvețe trebuia
Că-i vorbă-n vânt făgăduiala ta;
În fața farmecelor tale pus,
Știu însă doar că te iubesc nespus.
Memorie, ești binecuvântată
Când cu Nădejdea te arăți de-odată,
Dar blestemată ești de-ndrăgostiți
Când de Nădejdea lor sunt părăsiți.
Femeie, frumusețe-nșelătoare,
Ce grabnic tinerii îți dau crezare!
Ce tare bate inima lor, când
Văd prima oară ochii tăi arzând
-Albaștri, negri sau ca de alună,
Din care lunecă vreo rază bună!
Ce repede se-ncred ei în cuvântul
Dat lor, și îți ascultă jurământul,
Nădăjduind că veșnic ți-l vei ține,
Când tu te schimbi chiar într-o zi, vezi bine!
[...] Citește tot
poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Platitudini dintr-un ghid de supraviețuire pentru barmani
Îmi pot rezuma viața într-o sută de cuvinte sau mai puține...
Nu-mi place ketchupul pe crenvurști... doar muștar și ceapă,
iar asta-i valabil și pentru sandvișuri...
Neforțat de împrejurări, nu beau niciodată bere fără alcool...
Detest cafeaua... amestecată cu whisky are gust de bălegar...
Îmi place whiskyul... tequila... burbonul... ROMUL...
Îmi place votca de cartofi... și sucul de afine...
Nu beau niciodată scotch... miroase-a moarte...
M-au declarat mort într-o dimineață după ce băusem așa ceva...
De asemenea cele mai multe femei detestă scotch-ul...
Iubesc femeile... scunde și grase... înalte și slabe... nu contează...
Dar cel mai mult îmi iubesc soția...
Dacă n-aș fi spus asta...
Viața mea ar fi fost rezumată în zece cuvinte sau chiar mai puține...
poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa ar trebui să fie
Întins în pat cu ochii în tavan,
Încerc să sa dau un sens acestei nebunii,
Pretind că-s fericit, dar sunt de porțelan,
De lacrimi mă simt beat, iar tu nu vezi, nu știi.
Mă ia gândul de tine, mă ia dorul de noi,
Și mă gândesc că poate am procedat greșit,
Puteam să vin acolo, măcar luptam în doi,
Aici mă lupt, dar singur, și-ți jur c-am obosit...
Urăsc că nu te am, sunt un copil naiv,
Așa de cald mi-era, acum simt că îngheț,
Eram odată doi, pluteam pe portativ,
Aș vrea să mai vorbim...
Doar știi că-s vorbăreț.
Cred încă-n noi și simt că nu s-a încheiat,
De -ai căuta ai ști ce mult te te prețuiesc,
Acum când visul nostru se-așteaptă vindecat,
E timpul să -mi vorbești, e timpul să-ți vorbesc...
[...] Citește tot
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrân
Prea târziu te-am întâlnit în viață
Ca să pot să stau de veghe până-n zori
Brațele pe sânii tăi mi-ngheață
Ars prea mult ca să nu mă omori.
Totul e așa cum se cuvine
Numai eu n-am nici un rost pe-aici
Chiar atunci când simți că-ți este bine
Înlăuntrul clipei noastre mici.
Pofta mea te ține-n ea întreagă
De lumina ta marcat rămân
Doar un fel de-avertisment mă leagă
De obsesia că sunt bătrân.
Sunt bătrân și te iubesc, pierduto
Și mă tem de stilul tău perdant
Calendarul ziua ți-a făcut-o
Din aceste clipe de neant.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și te sărut
Și te sărut... și te doresc,
În flăcări ard și pătimesc
Cuprins de dor, până târziu,
Iubindu-te, cum doar eu știu.
Și te sărut pe ochi... pe sâni,
Gândesc la ei de săptămâni,
Iar de te văd... mă fâstâcesc,
Însă... tu știi... că te iubesc.
Și te sărut... cu lăcomie,
Așa cum nimeni nu mai știe
Pe umeri goi... și pe picior,
Înspre al trupului izvor.
Și te sărut... pe buze dulci,
Răsad al marilor porunci
Ce se lipesc... și mă cuprind
Când între perne te întind.
[...] Citește tot
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!