+despre +un +nou +inceput

Aşa s-a tocmit cu moartea, chiar în prag de amiază nimeni nu i-a ghicit traseul, Klara dansa între viaţă şi moarte pe un stâlp de telegraf

Pe la zece plus sfertul academic
pe când soarele tolerase în preajmă
câţiva nori zmeurici şi jucăuşi
s-a desprins de sin
ca o capsulă autocomandată
fără să-i pese de comenzile destinului
/ mai întâi şi-a verificat nervii
trecându-i prin beregata dracului său păzitor
şi prin vastitatea întunericului
ca printr-un borcan cu marmeladă
l-a chircit pe caldarâm
ca pe un pui de bogdaproste
/ prin urechi, prin ochi, prin colţul gurii
a început să i se prelingă sufletul
negru ca smoala încinsă
era mare desfătare în jur
organele intraseră într-un joc de pantomimă
acompaniate fiind de-un râsu-plânsu
şi câteva gânduri
uitate la presat printre vaite

[...] Citeşte tot

poezie de Lucian Alecsa din Ţinutul Klarei (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenianul: Se pare, de la început, că a face legi despre materii ca acestea, pe care avem de gând să le facem, este o ruşine pentru un stat care am zis că va fi bine constituit şi în stare să cultive virtutea, mulţumită unei bune organizări.

Platon în Legile, Cartea a IX-a (1995)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre palazzo-uri, tocmai ele sunt cele care reflectă lipsa de personalitate a ideii, întreaga esenţă negativă a perioadei petersburgheze, de la început şi până la sfârşit. În acest sens, nu mai există un oraş care să-i semene; din punct de vedere arhitectonic, Petersburgul este reflectarea tuturor arhitecturilor lumii, a tuturor perioadelor şi modelor; totul a fost împrumutat treptat şi toate împrumuturile au fost deformate într-o manieră specifică. În aceste clădiri, poţi citi ca într-o carte toate fluctuaţiile de idei mari şi mici, care, sistematic sau subit, au venit la noi din Europa, învingându-ne şi subjugându-ne treptat.

Dostoievski în Jurnal de scriitor (1873)
Adăugat de Iorgu Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îndrăznit să fiu copil o clipă

Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuinţa viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzaţie dureroasă?
Urcă şi coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferinţa acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficienţa ca pe un sentiment al sfârşirii lor, o agonie ultradimensională şi epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut lumea aşa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărşită – copilăria ca un privilegiu al vieţii, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viaţa cosmică de dinainte şi un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără raţiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aştept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni şi am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbşirea lor între frământări şi obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificaţia timpului şi mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinaţie albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi n-am mai simţit pământul sub picioare: eram melancolie, speranţă, zbor, nevinovăţie, transparenţă, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-şi fantezia într-o inocenţă totală, ce fericit poate fi îngerul în conştiinţa lui: aşa simte şi el zborul dincolo de orice imaginaţie odată cu copilul – când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aş fi ştiut toate astea dacă n-aş fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt –moneda convertibilă a oricărui vis.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Mia Vasilian dă noilor sale cunoştinţe informaţii despre persoana sa c-un aer de tinereţe naivă. Acum douăzeci şi trei de ani, când a adus-o barza în casa părinţilor domniei sale, i s-a pus numele Maria, închipuiţi-vă! Cele două soţii de funcţionari, proaspăt transferaţi în târgul nostru de guvernul conservator, o ascultau cu interes, făcând însă în sine rezerve personale asupra anilor. Numele li se părea convenabil. Un nume destul de frumos, nu-i aşa? Cum a început însă a îngâna cele dintâi cuvinte, dumneaei şi l-a schimbat singură. C-o voce muzicală, ţuguindu-şi buzişoarele, răspundea totdeauna: Pe mine mă cheamă Mia! Şi Mia i-a rămas numele. Cineva făcea, atunci, observaţia că asta dovedeşte la copilă "simţul muzicii".

Mihail Sadoveanu în Dumbrava minunată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub uşă

Ziua de azi
Mi-a fost vârâtă, ca de obicei,
Pe sub uşă.

Mi-am aşezat pe nas ochelarii
Şi-am început
S-o citesc.

Nimic deosebit,
După câte văd.
Cică pe la prânz o să fiu cam trist,
Nu se specifică motivul,
Şi-o să continui să iubesc lumina
De unde-am rămas ieri.

Pagina exterioară informează
Despre tratativele mele cu apa, cu munţii, cu aerul,
În legătură cu pretenţia lor absurdă
De-a-mi intra în sânge, şi-n creier.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul

Într-o zi Ochiul a spus, "Văd dincolo de-aceste văi un munte
învăluit de-o ceaţă albăstruie. Nu-i aşa că-i frumos?"

Urechea a ascultat câteva clipa cu atenţie – şi-a spus,
"Unde-i acel munte? Eu nu-l aud."

La rândul ei Mâna a luat cuvântul şi-a spus,
"Încerc în zadar să-l simt sau să-l ating, nu-i niciun munte."

Iar Nasul, "Nu există niciun munte, nu-i simt mirosul."

Atunci Ochiul şi-a văzut de drum, iar ceilalţi
au început să-şi dea cu părerea despre ciudata iluzie a Ochiului:
"Ochiul are probleme, ceva nu-i în regulă cu el."

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul Dan despre viaţă

Nu gândi în exces,
visează la lumina zilei;
astfel vei deveni mai inteligent.
Einstein este dovada.

Nu fi exagerat de umil şi de respectuos,
ai putea sugera că te simţi atât de măreţ şi de deosebit
încât este necesar să te porţi în felul acesta.

Nu fi prea înţelept,
asta deranjează pe mulţi;
mai degrabă faci un pas înapoi –
astfel vei părea mai deştept decât eşti.

Nu căuta să arăţi prea bine,
oamenii vor crede
că eşti bun doar pentru aşa ceva.

Fă-ţi un prieten
sau doi;

[...] Citeşte tot

poezie de Lonie Hicks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este un simbol al eternităţii. Ea ne smulge întru totul simţul timpului, ne distruge toate amintirile despre un început şi toate temerile despre un sfârşit.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăteasa tăcu, iar feţii începură să cânte povestea vieţii lor. "A fost un împărat..." începură feţii; de sub împărăteasă căzu a treia perină. Când feţii povestiră despre pornirea feciorului de împărat la bătaie, de sub împărăteasă căzură trei perini deodată. Când feţii sfârşiră cântecul, sub împărăteasă nu mai era nici o perină, iar când ei luară căciulile din cap şi-şi arătară părul de aur şi stelele în frunte, oaspeţii, curtenii şi împăratul îşi acoperiră ochii, ca nu cumva să piardă lumina de atâta strălucire. Şi s-a făcut apoi precum de la început a fost să fie. Lăptiţa fu pusă în cap de masă lângă soţul ei; fata vitregei rămase cea mai rea slujnică la curtea Lăptiţei, iar pe vitrega cea cu gând rău o legară de coada unei iepe nebune şi înconjurară ţara de şapte ori cu ea, încât lumea să ştie şi să nu mai uite că cine începe cu rău, cu rău sfârşeşte.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!