+charles +baudelaire

O fantomă - I. Tenebrele

În văgăuna tristă şi urâtă
În care Dumnezeu m-a surghiunit,
Şi unde nici o rază n-a zâmbit
Iar noaptea mi-este gazdă mohorâtă,

Par un zugrav de soartă osândit
Perdeaua beznei s-o picteze, oarbă;
Un bucătar funebru, pus să fiarbă
Şi să-şi mănânce inima, silit.

Din când în când, luceşte, creşte, -apare
O stafie cu trupul minunat,
Cu dulce, -orientală legănare;

Şi când întregul trup s-a-nfăţişat,
Îmi recunosc vedenia divină:
E, neagră, EA, cea plină de lumină.

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigraf pentru o carte condamnată

Cititor bun, cu fire bucolică,
Sobru, naiv, cu pornire umană,
Dă deoparte cartea saturniană,
Orgiastică şi melancolică.

Dacă nu ai învăţat retorică
De la Satan, decan cu prihană,
Arunc-o! căci vei citi de pomană,
Sau mă vei crede poate isterică.

Dar dacă, fără să te laşi fermecat,
Ochiul tău ştie să plonjeze-n abis,
Citeşte-mă şi iubeşte-mă curat;

Suflet iscoditor ce suferi deschis
Şi caută raiul pe care-l avem,
Să mă căinezi, ca să nu te blestem!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea unui păgân

Nu-ţi domoli văpăile roşcate,
Ci sufletul mi-l încălzeşte, divă,
Călău de inimi, dulce voluptate!
Eu te implor acum, fii milostivă!

Zeiţă ce-n văzduh eşti răspândită
Şi foc ce arde-n noi, de bună seamă,
Ascultă a mea inimă mâhnită
Ce îţi dedică-un cântec de aramă.

O, voluptate, fii a mea crăiasă!
Ia-ţi chip de zănă cu o mască-aleasă
Făcută din velur, carne şi piele,

Sau varsă-mi somnul tău cu ore grele
În vinul mistic şi lipsit de formă,
O, voluptate, sprintenă fantomă!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - III. Chipul din ramă

Aşa cum rama-mbracă un tablou,
Dând preţ sporit desăvârşitei arte,
Şi cum de restul lumii îl desparte,
Învăluindu-l într-un farmec nou,

Tot ce-o-nconjoară: giuvaieruri rare,
Metaluri scumpe, mobila-ncrustată,
Nu-ntunecă făptura-i minunată,
Ci ea, ca-n cadră, mai frumoasă-apare!

Şi cum îi place-adesea să se mintă
Că toate-n jurul ei o îndrăgesc,
Şi-afundă-n perne trupul tineresc,

Mătasea fină s-o dezmnierde goală...
Şi-n sprinten salt sau lunecând domoală,
Ca o maimuţă mică - se alintă.

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea îndrăgostiţilor

Paturile noastre fi-vor parfumate,
Şi-adânci divane sugerând morminte,
Flori pe etajere murmurând, ciudate,
Despre alte ceruri tainice cuvinte.

Ultimă caldură risipind, curate
Inimile noastre, două făclii sfinte,
Împărţi-vor dubla lor paliditate
Sufletelor noastre năzuind fierbinte.

Fi-va roş amurgul în misterele-albastre,
Nalta fulgerare, unică spre astre
Expirarea noastră plină de-amintiri;

Mai apoi un înger va deschide uşa,
Vrând să reînvie fostele iubiri,
Din oglinzi tăcerea şi din noi cenuşa.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Bertei

Nu luaţi în seamă ochii mult lăudaţi, faimoşi,
Voi, ochi ai dragei mele, prin care-o adiere
Mai lină ca-nserarea se tulbură şi piere!
Vărsaţi asupră-mi noaptea vrăjită, ochi frumoşi!

Ochi ai copilei mele, voi adorate-arcane,
Cu magicele peşteri v-asemui într-adins
Unde comori de nimeni ştiute joacă stins,
De umbre-acoperite,-n letargice mormane!

Adânci şi mari sunt ochii copilei şi ascund,
Ca tine, Noapte-ntinsă, lungi scăpărări de foc
Cu Dorul şi Credinţa-mpletite la un loc,
Ce, pătimaş ori candid, scânteie în străfund.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţile lunii [Tristesses de la lune]

E seară şi luna visează în tihnă
Precum o frumoasă pe perne întinsă,
Ce mângăie tandru, în clipe de-odihnă,
A sânilor formă cu mâna-i distinsă.

Pe dosul cascadei de fină mătase
Murind, în leşinuri adânci, funerare,
Îşi plimbă privirea pe vise lăptoase
Ce urcă-n azur ca o gingaşă floare.

Şi când pe Pământ, în langoarea-i nespusă,
Ea lasă să-i cadă o lacrimă-ascunsă,
Un pios de poet, fără somn şi rebel,

Prinde lacrima-n palmă, cu chipul ei pal,
Irizată ca bobul de piatră de-opal
Şi de soare-o ascunde în suflet la el.

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel

Doi luptători se reped şi armele lor
Sclipesc şi aruncă în aer cu sânge.
Şi jocul acesta şi fierul sonor
Sunt ca o iubire de tânăr ce plânge.

Spadele-s frânte! Anii de june-au trecut,
Draga mea! Însă dinţi şi cu unghii de-oţel
Răzbuna-vor şi spadă şi pumnal prefăcut.
– O, inimi mâhnite de-amorul rebel!

În râpa în care sunt râşi şi pantere
Eroii, luptându-se, s-au rostogolit,
Ca flori pe ciulini pielea stă la vedere.

– Acest hău este iadul de cei doi locuit!
Hai, cruntă-Amazoană, să ne dăm de-a dura,
Ca veşnic în suflet să ardă doar ura!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori spirituale

Când la destrăbălaţi vin zorii albi şi vineţi,
Intrând în armonie cu-arzândul Ideal,
Având şi mijlocirea unui mister fatal,
Un înger se trezeşte în jalnicii procleţi.

Al cerurilor sfinte îndepărtat azur
De omul prăvălit, dar care mai visează,
Se cască, se deschide, cu hău-n rezonanţă.
Astfel, dragă Zeiţă, spirit lucid şi pur,

Pe resturi fumegânde de josnice orgii
Imaginea ta scumpă, trandafirie, clară,
Prin ochii mei măriţi fără-ncetare zboară.

Dar soarele-adumbreşte lumina de făclii;
Mereu învingătoare, fantoma ta mi-apare,
Spirit strălucitor, ca sempiternul soare.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ceaşcă, în închisoare, lui Eugene Delacroix

Întemniţat poetul, bolnav şi chinuit,
Călcând pe manuscrise cu pas împleticit,
Măsoară c-o privire aprinsă de teroare
A ameţelii scară şi sufletul îl doare.
Îmbătătoare rasuri, vuind în puşcărie,
Prea-stranii şi absurde l'-invită la trezire;
În preajma-i Îndoiala şi Frica strălucesc
Ridicol, prea hidoase, cu mersul nefiresc.
Un geniu sub tăcerea cu ziduri ticăloase,
Şi ţipete-n adâncuri, şi spectre fioroase
Învolburate-n roiuri, auzu-i ameţindu-l,
Biet visător, oroarea îi locuieşte gândul;
Iată-ţi emblema, Suflet, cu visurile-n ceţi:
Realul te-năbuşă cu groaznicii pereţi!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!