+arta +de +a +tr�i

Diluare sentimentală

Ţin în mână imaginea ta zgâriată
ca pupitrele vechi de la şcoală
adun de pe jos amintirile parcurse
îmi diluez adrenalina în remarci spirituale
stăpânesc arta de a vorbi singur
cuvintele ies
în căutarea de mame adoptive
cu sânii mari să le alăpteze
cad pe foaia mototolită
inducând efect de metadonă
ca sexul pe mormintele
porţelanurilor desperecheate în urma
reţetelor greşit prescrise în iubire

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vogă

Dorinţele în şi pentru sine
Devin idei multiplicate
Dintr-un infinit mental
Uneori din stări stridente
Alteori din fermentaţie
Începând cu alfabetul
De la originirelative
Prin etape premonitorii
Fiecare in acord idilic
Cu starea de rumoare
Evident mai în taină
Decât practica curentă
Dependenţa de artă
Poate derivând din har
Ca mod stringent de viaţă
Se pretează involuntar
Între alfa şi omega
Numai şi numai la cei aleşi.

poezie de David Boia (14 iulie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta poeziei

Haide şi nu te mai uita,
nu te mai uita decât când cade,
când cade îngerul, atâta.
Haide, nu te mai uita tu în jos!
Uită-te la el, uită-te la el,
îngerul căzând, iar nu la balta de sânge
cea de la sfârşitul zborului.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 53

Oare din ce substanţă eşti făcut,
Că mii şi mii de umbre te slujesc?
Căci multe forme goale s-au născut
Ce cu esenţa ta se-nsufleţesc.
Adonis e un fals necuviincios,
Tu eşti originalul imitat,
Elena-n artă are-un chip frumos,
Iar tu veşmânt grecesc, proaspăt pictat.
Şi primăvara, toamna, care vin
Prima e umbra-n care eşti prezent
Şi-a doua e belşugul tău deplin,
Că tu exişti în forme permanent.

Şi-n tot ce e frumos te regăseşti
Că-n inimă statornic te vădeşti.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 68

Obrazul lui e harta vremii-n care
Splendoarea vieţuia în mod firesc
Însă acum, vopsele înşelătoare
Să împodobească chipuri îndrăznesc.
Şi-s profanate vechile morminte,
Iar părul blond degrabă e tăiat
Pe un alt cap să stea, ca înainte
Şi-altcineva să fie încântat.
Dar chipul lui din alte vremuri vine
N-are podoabe, e adevărat
Nu-şi face vară din verzi crengi străine,
Mândreţea lui pe morţi nu i-a prădat.

Natura îl păstrează ca o hartă
Că e frumos, nu e o falsă Artă.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 78

Pentru că des ca Muză te-am chemat
Şi-a ta splendoare-n vers m-a sprijinit
Alte condeie locul mi-au luat
Şi-al lor poem tu l-ai oblăduit.
Cu ochii-l pui să cânte pe cel mut,
Pe ignorant în zbor l-ai ridicat
Celui şcolit tu aripi i-ai făcut
Şi celor nobili şarmul le-ai dublat.
Dar să fii mândru de al meu condei,
Căci tot ce scriu, din tine e născut
Altor poeţi le dai numai idei
Şi cu-al tău farmec versul le-ai umplut.

Dar tu eşti arta mea şi-al meu garant
Că mă faci cult, deşi sunt ignorant.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armă

Conceptul derivă retoric
Din sintagme coercitive
A fost pe vremuri elogiat,
A existat şi-n epoca de piatră
Dar probabil cu mult înainte
În vremuri imemoriale,
Se ţinea în teacă sau tolbă,
Era făcută cu artă de sorginte
Acum a degenerat în permis
Plus o puşcă cu lunetă
Pentru anumiţi vânători,
Deunăzi pornea atacuri feroce
Urmând itinerarul cătări
După o ultimă secvenţă,
Mă tem să nu degenereze
În şiraguri de agresiuni,
Să nu ne mai fie malefică
Să nu ne ucidă fauna şi fiinţa.

poezie de David Boia (5 decembrie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 24

Eu cu privirea-n pictor transformată
În inimă ţi-am zugrăvit splendoarea
Şi trupul e o ramă minunată,
Iar perspectiva-i creşte mult valoarea.
Căci doar un pictor poate cu-a sa mână
Al tău chip drag în artă să-l imite
Ce-n sânul meu, ca-ntr-un studiou atârnă,
Iar ochii tăi sunt geamuri lustruite.
Şi ochii ne-au slujit cum se cuvine
C-ai mei te-au desenat şi-ai tăi devin
Ferestre care dau în piept la mine,
Prin care soarele ţi-admiră chipul fin.

Dar aceşti ochi abili pe care îi descriu
Pictează doar ce văd, dar inima n-o ştiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă poetică

Ploaia şi
deodată stelele
s-au revărsat în afara cerului,
peste lume.
Unele s-au aşezat
aici în marginea albă a paginii
şi aşteaptă să se nască poemul
în camera tăcută cu pian,
sau pe strada îngustă a vechiului oraş.
Adun câteva sentimente,
le aşez pe hârtie,
modelând cu grijă literele, cuvintele.
Îmi scot din piept inima
şi le încălzesc la flacăra ei.
Întinde mâna,
poţi să o atingi, să o săruţi...
Ai grijă să o aşezi la loc.
Din ea ies visele mele
ca nişte păsări
care fac autostopul

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărturarii de la nu la da

Dante Petrarca, Toma d-Aquino Roger Bacon

Galileo Rabelais Montaigne Descartes Racine

Pascal Leibniz Kepler Huyghens Newton

Voltaire Buffon Montesquieu Goethe

Rousseau Maistre Chateaubriand Lamartine

Michelet Mommsen Treitschke Ostwald

Brunetiere Barres Lemaître Peguy

Maurras d-Annunzio Kipling şi ceilalţi

cărturari

re-numiţi şi ne-numiţi

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (15 martie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!