Poezii despre adrian erbiceanu, pagina 2
Mă-ncearcă uite-așa
Mă-ncearcă, uite-așa, un dor de ducă
prin albele zăpezi ce mă-nconjor,
s-alerg prin ele unică nălucă,
o spumă pe-un tangaj zămislitor.
Mă cere, uite-așa, o alternanță
minuterie pusă pe-un cârlig
o voce gravitând în rezonanță
când fără voie mă surprind că strig.
Mă poartă, uite-așa, o unduire
de aripi... presimțindu-le că-mi cresc
simptom acut de gravă cumpănire
între ce vreau și ce am să găsesc.
Mă prinde, uite-așa, "un nu știu cine",
și-"un nu știu ce" m-atrage spre-nserat,
dar glasul tău zvonește viu în mine
și iar mă-ntorc la poarta ta... și bat...
poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirile
Iubirile vin,
Iubirile pier...
Cui să le dau,
Cui să le cer?
Doruri ascunse,
Patimă crudă -
Cine să vadă,
Cine s-audă?
Vise cărunte,
Nadă prin nadă -
Cine s-audă,
Cine să vadă?
Mantii de ape,
Lujeri de foc -
Râd... de durere,
Plâng... de noroc.
poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!
Izbăvire
Murim cu fiecare clipă
Din ziua-n care ne-am născut:
Ca dar gratificat, în pripă,
Pe un altar necunoscut.
Vibrăm, ca prinși de boli celeste,
Din creștet până la călcâi.
Și nu-nțelegem cât e peste
Zădărnicia cea dintâi.
Predestinați, purtăm mesaje
Închise într-un cod uman,
Edificând eșafodaje
Pe dangătul cotidian.
Și toate cu meșteșugire
De ornic vechi, nelegitim,
Ce bate clipa-n izbăvire.
Și izbăvirea-n țintirim.
poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre silabe
Sub pleoapa serii îmi adun cuvântul
Să am cu cine înnădi taifas
Când, pârjolit, îmi freamătă pământul
Să nu mă lase-a ști cât a rămas.
Din ușă-n ușă bat, printre destine,
Să-mi fac un drum, o Carte a citi...
Pe partea asta, știu!... Acolo, cine-i
Străluminând a margine de zi?...
Complice-mi sunt, cât mă îndeamnă șoapta
Descătușată, darnic, dintre foi.
Spre stânga m-oglindesc -mă văd din dreapta-
Și nu-nțeleg de când ajuns-am: Noi!
Silabele se-anină de cuvinte,
Ca strugurii de vrejul lor amar,
Prin Toamna ce se cerne înainte...
Cât, zici, c-a mai rămas din Călindar?
poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ritm
Inima mă-ndeamnă: Spune-i!,
N-o lăsa, crepusculară,
Val spumat pe creasta dunei
Răzlețire solitară,
Umbră trasă prin lumină,
Cupă încă nebăută,
Pată fără vreo pricină,
Piatră arsă, iarbă mută...
Gândul, pod între zăvoare,
- Vâlvătaie pârguită -
Nu-și găsește dezlegare.
Agonie și... Ispită!
Dănțuie pe vârful strunei
Strigătul, cerșind răsplată;
Inima mă-ndeamnă: Spune-i!
Gândul tace: Niciodată!
poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca lacătul
Ca lacătul ce nu se mai descuie
când ai nevoie și-l înfrunți febril,
în brațe te strângeam ca pe-o statuie
care ardea în simțul meu tactil.
Atâtea ți-aș fi spus, dar ce cuvinte
puteam găsi nevrând să mă divulg
iscam tornade-n juru-mi, să ții minte,
din mreaja îndoielii să te smulg.
Și timpurile, ca-ntr-o odisee,
mi-au fluturat prin păr, m-au fulguit iar tu-mi ești vis întăinuit sub cheie.
Cum să te pierd acum când te-am găsit?!
poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!
La poarta inserarii
Din adâncimi - pe ape dispersate
Ce-și cată vad să-ncalce alt hotar -
Călăuzit de simțul meu primar,
Sui treptele de vis îmburnițate.
La poarta înserării gândul bate.
Incertitudini -trepte de altar-
Grăbite se preling pe minutar:
Nimicnicie și... eternitate!
Așa adun, corvoadă la corvoadă,
Inscripții - tăinuind aspru consemn -
Vizibile, când n-aș vrea să se vadă.
Nu-i frică să mă-mpingă, nici îndemn;
Doar ghemul care singur se deznoadă,
Să-mi lase mie, și pe toate, semn!
poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste de iarnă
Cine a spus că cerul e posac?
Un fulg, acolo, ce e, te-nfioară?
Nu-i spune lui povești că ești sărac,
Că lemne n-ai, doar nu-i întâia oară.
Și ce-i mai sănătos ca statu-n ger?
Te naști din nou, nimic nu te mai doare;
E zidul spart? Te poți uita la cer!
Ferice fii, nu poate fiecare!...
Bătea la uși Crăciunul timpuriu
(În sănii cu bărboși purceși din mituri,)
Dar n-ajungea în visul lor târziu -
Sărmanelor "fetițe cu chibrituri"...
În zgomot sec se deschideau obloane;
Țâșneau în stradă mii de licurici...
- "Ce faci, mon cher?... Ai să răcești cucoane!"
- "E-atât de cald că mă sufoc aici..."
În tremur scurt o ultimă suflare
Pierea sub ceru-nzăpezit de nori:
[...] Citește tot
poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai cu mine...
hai cu mine
dincolo de starea-n care
păsări ciripi-(ri)-toare
plâng ca niște
orfeline
lasă-ți dorul
să turbeze
în uitarea fracturată
că de-atâta
dor de fată
nu mai știi
de ești cu mine
sau c-o ceapă
degerată
îți convine,
nu-ți convine,
hai
ku
mine.
poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca salcia
Prin sălcii vântul se frământă,
La nesfârșit fixându-și straiul,
Ca fata, ce de mijloc frântă,
Iși bate rufele cu maiul.
Deposedat, se-mpleticește
In propria-i intimitate,
Ca fata ce, livid, roșește,
C-o prinzi cu poale suflecate.
Ca salcia ce nu mai scapă
De vânt, prin vânturi despletită
E fata, pân la brâu în apă,
Ce te atrage în ispită.
poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!