Serioase/triste despre Privind soarele ïżœn fata, pagina 2
Domnița Voichița
"Atunci voios și aprig ea
războiul în fruntea oștii sale a trecut."
Pușkin: Poltava
Cu adormitele lui valuri
se mișcă Sociul între maluri
Și pe deasupra lui ușor,
abia se simte-o dulce boare
de vânt, ce-n drum spre-o altă zare
pe mai departe pleacă-n zbor.
Ici-colo, salcia pletoasă,
pe maluri, tânăra-i tulpină
spre fața râului și-o-nclină
Vorbind cu unda somnoroasă.
Și Sociu-n matca lui bătrână
c-un murmur șoapta i-o îngână.
Prin pânza apei străvezie
arar un peștișor tresare
Și iar în adâncimi dispare
ca o săgeată argintie;
[...] Citește tot
poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luceafărul
A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărătești,
O prea frumoasă fată.
Și era una la părinți
Și mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinți
Și luna între stele.
Din umbra falnicelor bolți
Ea pasul și-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colț
Luceafărul așteaptă.
Privea în zare cum pe mări
Răsare și străluce,
Pe mișcătoarele cărări
Corăbii negre duce.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu din Poesii (aprilie 1833)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Scrisoarea III
Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă,
La pământ dormea ținându-și căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară
Și s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumusețe,
Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer și pe toate din natură
Și prin mândra fermecare sun-o muzică de șoapte,
Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte...
Ea, șezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
- Las' să leg a mea viață de a ta... În brațu-mi vino,
Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieții mele.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Dan, capitan de plai
Frunză verde de mălai;
Cine merge sus la rai?
Merge Dan, șoiman de plai,
C-a ucis el mulți dușmani,
Un vizir și patru hani.
Frunză verde lemn de brad,
Cine merge jos în iad?
Merg tătarii lui Murad,
C-au ucis în zi de mai
Pe Dan, căpitan de plai!
(Fragm. de cântec poporal)
I
Bătrânul Dan trăiește ca șoimul singuratic
În peștera de stâncă, pe-un munte păduratic,
Privind cu veselie cum soarele răsare,
Dând viață luminoasă cu-o caldă sărutare,
Privind cu jale lungă cum soarele apune...
Așa și el apus-a din zile mari și bune!
[...] Citește tot
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cele șapte bătălii de pe Golgota
Să cânte strunele-ncordate!
Fanfarele să sune greu!
Din piepturile-nflăcărate
a fiilor lui Dumnezeu.
Să crească imnuri ne-ntrerupte,
o slavă fără de hotar
a celor șapte grele lupte
ce-au frânt Infernul pe Clavar!
I. Lanțurile
Era o zi scăldată-n soare.
Pe deal, prin pietre și butuci,
între ostași cu coif și zale,
treceau trei oameni sub trei cruci.
Trei osândiți, spre trei morminte.
Dar fiecare c-un destin.
Și sângele curgea fierbinte,
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada Bătrânului Marinar
DESPRE CUM:
- Trei tineri merg la o nuntă, iar unul dintre ei este oprit în drum
de un marinar bătrân și convins de acesta să-i asculte strania
poveste a vieții lui de navigator.
- O corabie, după traversarea ecuatorului, undeva în partea australă a
Oceanului Atlantic, a fost purtată de furtuni spre o regiune subantarctică.
- Marinarul îi mărturisește tânărului nuntaș cum un albatros apărea
zilnic de undeva din pustietățile marine și ateriza pe corabie pentru
hrană și odihnă. Temându-se că albatrosul ar putea fi purtătorul posibil ghinion,
marinarul, sfidând atât legile frăției pe mare, cât și pe cele ale ospeției, îl ucide.
- Continuându-și periplul, nava ajunge în zona tropicală a Oceanului
Pacific de Sud.
- Tânărul află lucrurile neobișnuite care s-au întâmplat de-a lungul
acelei perioade și despre cum soarta l-a readus pe bătrânul marinar
[...] Citește tot
poezie de Samuel Taylor Coleridge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nihil Sine Deo
Vin pe furiș în primăvara vieții tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare și splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăție...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deție.
Dumnezeul iubirii veșnice este lumina conștiinței noastre,
Să Îl conștientizați trebuie să vă uitați în sufletele voastre.
Visele albastre și senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.
Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopțile albastre,
Pe toata lumea aș vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.
Femeia-i dulce de-ți vine să-i dai Luna,
S-o cucerești e imperativ să îi arați și să-i explici natura și scriptura.
Frenetic zboară fluturi colorați și albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o șteargă.
[...] Citește tot
poezie de Cînepă Ștefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ștefan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bogata de Jos - mireasmă ardelenă
- poem din Ardeal -
m-am născut în Bogata de jos
un sat ca floarea din Ardeal
c-un chip plăcut așa frumos
ca un ficior gingaș pe-un cal
un sat frumos Dintre Hotare
și până sus la Fântânele
să-ți tai prin el când vrei cărare
ca-n zbor de scumpe rândunele
ca ploaia care în șiringi
din Lorniț parcă se abate
de vârful lui să te atingi
cu zâmbete nenunărate
aici pe-o aripă de vis
eu mi-am trăit copilăria
la miei și oi când tata m-a trimis
[...] Citește tot
poezie de Ioan Daniel Bălan (25 noiembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopții întunerec - înstelatul rege maur -
Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.
Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos.
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio... lumina a zeilor
Nu am multe sa iti cer
Insa multe am sa-ti spun
Si vei zice ca disper
Sau vei zice ca-s nebun.
Stau cu ochii in trecut
Si te mai privesc un pic
Nu stiu ce s-a petrecut
Te-am iubit sa stii de mic.
Multi ani port in amintire
Despre tine chip in vant
De-mi porti ura sau iubire
de ma vrei pe-acest pamant.
Multe ganduri insirate
Printre nopti in poezii
C-am crezut ca poate, poate
De iubirea-mi ai sa stii.
[...] Citește tot
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!