zi+la+zi+si+sacu-i+plin

Pui de pom şi pui de om

Un sâmbure de pom
Prinde viaţă din pământ.
Din pântece, pui de om
Către viaţă-şi ia avânt
Când puiul de pom prinde rădăcini,
Puiul de om se joacă prin vecini.
Când puiul de pom, drept se înalţă,
Puiul de om se-alintă şi se răsfaţă.
Când puiul de pom prinde să rodească,
Puiul de om începe să iubească.
Când puiul de pom rodeşte din plin,
Puiul de om îşi făureşte destin.
Când puiul de pom nu mai este pui,
Puiul de om îşi construieşte rostul lui.
Când fostul pui de pom nu mai rodeşte,
Atunci, puiul de om, îmbătrâneşte.
Când timpul pentru fiecare a trecut,
Pomul este vreascuri, iar omul... a tăcut.

poezie de Dumitru Delcă (22 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dovleacul şi spanacul

Într-o bună dimineaţă-
Pe taraba de la piaţă-
Capsomanul de dovleac
S-a luat de-un biet spanac:
-Ce ştii tu? Eşti o verdeaţă
Fără mare importanţă
În a omului viaţă,
Cu alte cuvinte- fleac!
De-asta ţi-au şi zis spanac.
-Sunt spanac, dar văzut bine,
Că sunt plin de vitamine,
Pe când tu, oricum o-ntorci,
Ajungi hrană pentru porci
Dacă nu... chiar şi mai rău,
Cap la orice tăntălău.
Cu-asta, ce mai tura-vura
I-a închis spanacul gura.

MORALA:

[...] Citeşte tot

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

An de an, de Halloween,
Chiar în faţa casei pun
Un dovleac baban şi plin,
Ce-l pictez, cât sunt de bun,

Într-un drac hidos, vădit,
Ca atunci când seara vin
Puradei cu "trick or treat",
Să se sperie puţin,

Şi ca-n orice an, mereu,
Chiar şi ăi mai măricei,
Cum zăresc dovleacul meu,
Zău că... fac pipi pe ei!

Numai că pe strada mea
Stă şi John, din Roşiori,
Care, cu Lenuţa sa,
Are patru drăcuşori...

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea mult râvnită a fost menită să-şi afle adăpostul într-o zonă ferită şi ascunsă de orice privire aflată la pândă. Şi locul acela este greu de dovedit, dacă stăpâna absolută nu-şi dă acordul. Ea este pitită strategic, sub un munte solid, nu prea înalt şi rotunjit, care înfrumuseţează alcătuirea spiţei femeieşti, căruia oamenii i-au conferit numele lui Venus, zeiţa dragostei, nume plin de promisiuni, armonie şi bucurii nemaiîntâlnite, munte acoperit de o pădure scurtă şi deasă, ca o pavăză împotriva celor care ar încerca s-o cucerească.

Virgil Răzeşu în Mic tratat de deflorare (2009)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răceala

Streaşinile nărilor cu zgomot
Curg precum al ochilor şuvoi
Se înfundă
Se desfundă
Sângele îmi bate-n tâmplă
Capul tot mi-l simt butoi.
Ca burduful plin cu zeamă
Tot sistemul se destramă
Vlaga cură…
Pe podele paşii lasă urme grele
De noroi.
Tâmpla simte că-i atinsă
Ea rotunda
Din afară
Dinăuntru
Ochiul stâng curge pe stradă
Şanţ cu pradă pentru voi.

Prin grătare de canale
Soarele cu raze rupte

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera dezordonată

Oricui aparţine-această cameră, ar trebui să-i fie ruşine!
Lenjeria intimă-atârnă-aiurea pe veioză,
Pelerina de ploaie-i trântită pe scaunul încărcat de rufe,
Scaunul e mucegăit şi plin de noroi.
Puloverul zace pe covor.
Fesul şi unul dintre ski-uri sunt aruncate sub televizor,
Pantalonii-s agăţaţi neglijent de uşă,
Iar vesta-i căzută pe hol.
O şopârlă, cu numele Ed, doarme în patul lui,
Şi pereţii sunt impregnaţi de mirosul şosetelor.
Oricui aparţine-această cameră, ar trebui să-i fie ruşine!
Donald sau Robert, sau Willie, sau –
Hopa!? Zici că-i a mea? Of, Doamne,
Mi se părea mie cunoscută de undeva!

poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Sunt sătulă de acele seringilor,
Sunt sătulă de cearceafurile din cauciuc şi de tuburi.
Sunt sătulă de feţe pe care nu le cunosc –
şi cred că de-aici şi acum începe moartea.
Moartea începe ca un vis
plin de obiecte şi de râsul surorii mele.
Eram tinere şi ne plimbam,
şi culegem mure
de-a lungul drumului către Damariscotta.
O, Susan, a ţipat ea,
ţi-ai pătat bluza cea nouă.
Gust dulce –
am gura plină cu mure
şi zeama albastră şi dulce se prelinge
tot drumul spre Damariscotta.
Ce faci? Lasă-mă în pace!
Nu vezi că visez?
În vis nu ai niciodată opzeci de ani.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizia lui Ulisse

Marele om a întors spatele insulei.
Aşa că el nu va muri în paradis,
nici nu va mai auzi
printre măslini, lângă lacuri limpezi,
sub chiparoşi, lăutele raiului.
Timpul începe acum, când aude iarăşi
acel puls narativ al mării,
în zorii zilei când curenţii sunt mult mai intenşi.
Ceea ce ne-a adus aici,
ne va conduce spre alte zări; nava noastră
se leagănă în apa portului plin de culoare.
Vraja s-a sfârşit.
Înapoiază-i viaţa,
mare-întinsă care-l poţi călăuzi doar către depărtări.

poezie de Louise Gluck, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nasul lui Moş Crăciun

Crăciunul nu-i o amintire
dovadă este iată Moşul
pe-afară ninge în neştire
şi plin de stele pare coşul

Dovadă totuşi este Moşul
Crăciunul nu-i o sărbătoare
a treia oară va cânta cocoşul
să-l auzim pe cine doare

Crăciunul nu-i o sărbătoare
pe-afară ninge în neştire
zăpada ce mânca-va oare
Crăciunul nu-i o amintire

Dovada este totuşi Moşul
şi nasul tău copile roşu

poezie de Costel Zăgan (18 decembrie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mama nu mai putea de obosită şi se lăsa câte oleacă ziua, să se odihnească, noi, băieţii, tocmai atunci ridicam casa în slăvi. Când venea tata noaptea de la pădure din Dumesnicu, îngheţat de frig şi plin de promoroacă, noi îl spăriam sărindu-i în spate pe întunerec. Şi el, cât era de ostenit, ne prindea câte pe unul, ca la "baba-oarba", ne ridica în grindă, zicând: "'tâta mare!" şi ne săruta mereu pe fiecare. Iar după ce se aprindea opaiţul, şi tata se punea să mănânce, noi scoteam mâţele de prin ocniţe şi cotruţă şi le flocăiam şi le şmotream dinaintea lui, de le mergea colbul; şi nu puteau scăpa bietele mâţe din mâinile noastre până ce nu ne zgâriau şi ne stupeau ca pe noi.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!