Serioase/triste despre parintii care m-au infiat, pagina 19
Mi-ai ucis copiii și ți-am ucis părinții
Tudor Arghezi în Poezia jale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copil fără copilărie
- Prunc fără copilărie,
Spune tu, ce îți dorești?
Bomboane, o jucărie?
Lângă alți copii să crești?
Să te joci și să te bucuri?
Să faci năzbâtii ca ei?
Prostioare, giumbușlucuri?
Privirea-ți spune că vrei...
Spune tu, cine te pune,
Să munceșți ca un adult?
Cine-ți sunt părinți pe lume?
Tare-aș vrea să îi ascult.
Purtarea lor n-are scuză!
Te revolți, chiar de ești orb,
Iar petele de pe bluză,
Arată că le ești rob.
[...] Citește tot
poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viață"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul ar putea da naștere la copii educați dacă părinții înșiși ar fi educați.
citat celebru din Goethe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crăciunul este perioada în care copii îi spun lui Moș Crăciun ce-și doresc, iar părinții plătesc pentru asta. Deficitul apare atunci când adulții cer guvernului ce-și doresc, iar copii lor plătesc pentru asta.
citat din Richard Lamm
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada bețivilor
M-au îmbătat bețivii, m-au îmbătat și pace!
Și n-am doar ce le face!
Și mă trezesc buimac, privind cum alții beu.
Ah! Numai ei să beie? De ce? Să beu și eu!
Mai trag o sârbă bună, mai beu și mă trezesc
Că singurel vorbesc:
,, O, soartă schimbătoare, ce râzi de omenire!
Nebun cel ce se-ncrede în tine peste fire,
Nebun cel ce bea apă, când vinu-i așa bun
Nebun e cel ce doarme, de mii de ori nebun.
Ah! Beat îs, Doamne sfinte! Voiesc să mă mai dreg
Și iau o cană plină, vorbesc și nu-nțeleg.
În jurul meu cu silă privirea mi-o cobor,
Sărmane autor!
Când zorii albi de ziuă odaia luminează,
De-abia câțiva-n picioare mai sunt și meditează.
Tablou-i tare jalnic, odaia e murdară,
Podeaua ințesată de hârburi de pahară,
Și toate sunt stricate, stricați cu toții sunt,
Căci n-a mai fost orgie mai mare pe pământ!"
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihail Sadoveanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
J. Milton Miles
De fiecare dată când batea numai clopotul bisericii Presbiteriene
Știam că este clopotul presbiterian.
Dar când sunetul său venea amestecat
Cu sunetul bisericii metodiste, creștine,
Baptiste și congreționale,
Nu mai puteam să-l disting,
Nici pe celelate unele de altele sau pe oricare dintre ele.
Din multele voci care m-au chemat în viață,
Nu te mira că n-aș putea să-ți lămuresc
Adevărul de minciună
Nici măcar, la sfârșit, vocea
Pe care ar fi trebuit să o cunosc.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaful reformei
Că am murit, știți bine,
Însă regret nespus,
Că n-am luat cu mine
Pei cei ce m-au propus!
epitaf epigramatic de Gheorghe Bălăceanu din Umor pe strada lui Păstorel (2010)
Adăugat de Gheorghe Bălăceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Categoric este dificil de dat o definiție a ceea ce, convențional, este numit "caracter"; totuși poate fi remarcat faptul că acesta din urmă poate fi atribuit eului în mod univoc și am putut cunoaște câțiva dintre factorii care îl determină: în primul rând transformarea vechii instanțe părintești în supra-eu, fapt care este de departe cel mai important și cel mai decisiv dintre toate, mai târziu identificarea cu părinții sau cu alte persoane influente, apoi încă alte identificări care sunt reziduurile relațiilor obiectuale abandonate. La toate acestea se adaugă formațiile reacționale care își joacă întotdeauna rolul în formarea caracterului și pe care eul le acumulează prin mijloace mai normale, mai întâi în refulările sale și mai apoi când el respinge impulsiunile instinctuale indezirabile.
Sigmund Freud în Angoasa și viața instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împărăteasa băgă de seamă întristarea lui, și ca unul ce-i era drag foarte, nu voia, vezi, să-l vadă nici o clipă de ochi măcar fără chef. Prinse a-l întreba. Iară dacă îi spuse, ea îl îndemnă să se ducă să-și aducă părinții, și să trăiască cu toții la un loc ca în sânul mă-sii. Făt-Frumos asta și voia. Și totuși nu se îndura să-și lase soția singură. Știa el, biet, ce va să zică singurătatea. Dară întețindu-l și încingându-l dorul de părinți, hotărî să se ducă. Înainte însă de a pleca, împărăteasa, soția lui, îi dete un inel, ce zicea că îl are de la moși, de la strămoși, și îi spuse că are puterea, când îl scoate din deget, se uită la dânsul și dorește, să se facă un palat cum seamăn pe lume să nu aibă. Îi dete și pe vizitiul curții, om vechi, credincios și iute la slujbă, care să nu se dezlipească de stăpânul său, nici cât ai da în amnar. Așa căpuit și pregătit de drum, plecă spre satul unde trăiau părinții lui, după ce-și luă ziua bună de la împărăteasa, de la boieri și de la ostași. Drumul îi era să treacă pe la împărăția lui Sefer împărat, pe la țara zânelor și Dumnezeu mai știe pe unde.
Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Defăimătorilor mei
Gândul mi l-au deformat
Și apoi m-au defăimat,
Dar e clar că-s dintre cei
Ce s-au defăimat pe ei.
epigramă de Goethe din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ștefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!