omenesc, prea omenesc

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântă eşti natură...

Sfântă eşti natură, în cartea vieţii mele,
Ca o icoană veche, ca luna între stele.
Ca doina cusută pe ia ţărănească,
Ca dragostea sfinţită în casa părintească.
Ca bucuria vieţii în suflet omenesc,
Ca razele de soare pe trupul pământesc.
Ca ploaia cea măruntă ce cade peste toate,
Ca holdele bogate şi coapte peste noapte.
Ca armonia vieţii pe strune de vioară.
Ca valsul primăverii pe coarde de chitară.
Ca dansul feciorelnic între ferestre mute,
Ca gândul înţelept cu fapte mult mai multe.
Ca părul cel mângâie cu dragoste zefirul.
Ca tinereţea în sân cu trandafirul.
Ca hărnicia zilei de toate aducătoare,
Ca înserarea nopţii ce îmbie la visare.
Ca gerul iernii ce râde pe ţurturii de gheaţă,
Ca soarele zâmbind în prag de dimineaţă.
Ca sfânta rugă în pragul adormirii,
Ca o recunoştinţă pe marea mulţumirii.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (24 noiembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile icoanei

LACRIMILE ICOANEI

Pe al creştinătăţii plai
curge Mirul din icoană,
când Sfântul lăcrimează-n Rai,
de a sufletului rană.

Lacrima-n mir se transformă
pentru candela credinţei,
cu a spiritului formă
din Raiul făgăduinţei.

La poarta Raiului ceresc,
creştini aşteaptă chemare
să-şi ducă suflet omenesc
pe-a veşniciei cărare.

Pe suflet scriu rugăciune,
la altar ceresc s-o ducă,
în a icoanei minune,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Calea, Adevărul şi Viaţa - poezii religioase
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetei

Ce fel de luptătoare eşti
Tu, zână care scrii poveşti,
De ce nu-ţi faci din slovă scut
Împodobit cu-al meu sărut
Şi platoşă din vis sublim,
Când lumea vrea să suferim?

Nu suntem, vremii, cumpăraţi,
Doar muritori şi talentaţi
Şi diferiţi în versul dulce
Şi Luna poartă-a noastră cruce,
Cum ai putea să mai renunţi
La Muzele cu lumânări de nunţi?

N-avem ce s-ar fi cuvenit,
Un cuib de cuc, cu glas dogit,
Din toate câte ne-am dorit
Cu vraja care ne-a ursit,
Dar ne-am făcut, în Cer, cetate
Din visuri de eternitate.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deconspirare

prea repede iubim
(poate numai noi poeţii)
prea repede înşelăm
(femeia bărbatul cuvântul)
prea repede abandonăm
(când ne resping pe noi poeţii)
prea repede trecem
(toţi)
în spatele geamului
prea repede trece fiecare pas al nostru
(de fapt un pas pe gheaţă)
prea repede punem talpile
(feminine şi masculine)
pe geam.

pentru cei fără patine
lovitura este şi mai puternică

poezie de Jolanta Szymska-Wiercioch, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Ana Năgăra
Comentează! | Votează! | Copiază!

adevarat, trecem prea repede prin toate.

Prea târziu

Prea târziu pentru cântec şi dragoste,
Prea târziu, prea târziu chiar pentru vise,
Căci tu ai zăbovit prea mult pe drumuri,
Căutând chei la porţile deschise;
Pe creangă-n aşteptarea-ţi porumbiţa
A murit visând o întâlnire;
Prinţesa fermecată-n palatul ei
A dormit şi a murit fără iubire;
Iar inima-i tot flămânzea în timp ce
Aştepta să-i crească umbra mire.

poezie de Christina Rossetti din Ȋn aşteptarea prinţului, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

România

Iată, încă o ţară s-a prăvălit zilele acestea în abis,
Moştenitoarea şi-omonima Romei, ale cărei legi bune
Au instaurat o pace tolerantă. Forţa Gri* încă se impune-n
Gândirea omenirii, menţinând naţiile-n spaţiul circumscris

Dreptului şi frontierelor pe un pământ îmbibat de sânge;
O, dintre-ale istoriei aplauze prinse în didactice cleme,
O salut, măreaţă Romă, pe victima multor necazuri şi probleme,
Pe România, odrasla ta! Un copil care nu plânge.

O, Neam Latin! Datoria noastră sporeşte zi de zi, întruna,
La fiecare scânteie-a sufletului tău larg cât neamul omenesc,
Fundamentând pe stânca justiţiei pacea-ntotdeauna,
În vreme ce-n jurul tău ere noi se tot rostogolesc!

Geniu divin! Gloria ta celestă-n nu se va stinge-n veac, române!
Ridică-te, ridică-te, România! Sufletu-ţi, oricum, întreg rămâne!

[...] Citeşte tot

poezie de George Edward Woodberry, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracul, în linii mari

e ceva ce nu se manifestă
decât prin contradicţii.
acest ceva nu este divin,
căci pare lipsit de raţiune,
nu este uman,
căci e lipsit de inteligenţă,
nu e drăcesc, căci nu e binefăcător,
nu e îngeresc,
căci arată plăcerea răutăcioasă
de a produce oarecare rău.
Napoleon era demonic,
ducele de Weimar era demonic,
doar Mefisto nu era demonic,
căci era o fiinţă mult prea negativă,
dracul e inteligent ca filosof,
dar, cam mărginit, în soluţii
şi s-a apucat dracul să facă treabă
a ajuns să pună mâna pe cărţi
dinadins s-a transformat în om
să scoată rodul omenesc din toată răutatea,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne imaginăm că cineva se bucură de un lucru pe care nu-l poate avea decât unul singur, vom năzui ca el să nu mai fie stăpân pe acel lucru. Vedem deci că natura oamenilor este de cele mai multe ori în aşa fel alcătuită, încât ei îi compătimesc pe cei nenorociţi şi îi invidiază pe cei fericiţi, şi anume cu o ură cu atât mai mare cu cât ei iubesc mai mult lucrul pe care şi-l imaginează în posesia altuia. Mai departe, vedem că aceeaşi proprietate a naturii omeneşti şi care-i face pe oameni să se compătimească unul pe altul, îi face să fie invidioşi şi ambiţioşi. Căci, experienţa ne arată că copii, râd sau plâng numai fiindcă îi văd pe alţii râzând sau plângând, apoi, ceea ce ei văd că fac alţii, doresc să imite numaidecât;în sfârşit, doresc pentru ei tot ceea ce îşi imaginează că face plăcere altora, fiindcă imaginile lucrurilor, sunt înseşi afecţiunile corpului omenesc de cauze externe şi este determinat să facă cutare sau cutare lucru.

citat clasic din Baruch Spinoza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!