intrat

Tinereţe

Nu mai zburdăm prin ierburi, nu mai strigăm pe dealuri;
S-au consumat odată şi astea; azi sunt duse
Ne-am despărţit de ele pornind spre idealuri
Copilăria noastră, cu larma-i, când tăcuse.

Noi am intrat în viaţă grăbiţi şi hotărâţi,
Cu frunţile de gânduri, pre timpuriu crestate,
Şi ne privesc cu ură duşmanii noştri, câţi
Ştiu bine că noi creştem mereu şi ne vom bate.

Ne-a învăţat să creştem netulburaţi şi drepţi,
Că muzica-i sforţare, că-nţeapă trandafirii,
Ne-a învăţat că-n luptă te-avânţi, ori rabzi şi-aştepţi,
Bătrânul Marx, profetul lucid al omenirii.

Sunt vremuri zbuciumate; ideile, în stoluri,
Rotindu-ni-se-n preajmă se-nvălmăşesc în zbor,
Se rătăceşte-n ceata lor aspră şi-n ocoluri
Cel ce se-nflăcărează prea uşor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul în care nu e ascuns Sfântul Graal

am intrat călare în catedrala plină de oameni speriaţi,
preotul s-a ascuns într-o icoană murdară şi a închis ochii tuturor sfinţilor părăsiţi de credinţă.
vocea mea a răsunat ca o pedeapsă binecuvântată.
copiii femeilor părăsite mi-au sărutat cizmele prăfuite iar cerşetorii şi-au întins hainele în faţa mea
ca pe un covor peticit peste care calul meu a trecut fără grabă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
am ridicat cravaşa şi am lovit în neştire pe cei îngenunchiaţi în faţa unor chipuri fără viaţă,
dogma a plâns zgâriind vitraliile cu profeţii despre altcineva.
îmbrăcat în haine de călugăr iezuit, Betrand de Blanchefort a recitat poemul durerii
apoi ne-am aşezat pe podeaua murdărită de vise
şi ne-am îmbăiat în sângele celor nenăscuţi.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
când focul trădării a aprins asfinţitul unei religii născute dintr-un adevăr schingiuit,
fraţii centauri au dansat în jurul minciunii până ce oboseala le-a întins cupa de otravă.
eu am rămas să păzesc celelalte cuvinte printre cerşetori, târfe,
ore obosite şi simboluri fără legendă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.

poezie de Eduard Dorneanu (21 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ de morţi

În cimitir, unde-am lăsat pe mama,
Ploua istovitor, a îngropare,
Ca semn că dânsa nu mai are rude
Şi-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

Aleile-şi pierduseră conturul
Şi iarba făcea semn uscat c-o doare,
Şi către groapa timpuriu săpată
Deodată n-a mai fost nici o cărare.

Am năvălit către mormânt, cu toţii,
Ca remuşcări de legiuni barbare
Şi ploaia ne unea cu cimitirul,
Un mort zglobiu să pară fiecare.

Ploua pe mama, ploaia de pe urmă,
Şi mă gândeam că-i vie şi tresare,
Şi n-am ştiut de ce nu poate ploaia
Să stingă dreptul ei la lumânare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ziar (19 octombrie 2002)
Adăugat de Liliana Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Înainte merge fata,
După ea vine bunica.
-Hai bunico! Hai că-i gata.
Uite-ajungem acuşica.

-Ehei! Nu mai sunt eu zdravănă.
Vai de picioarele mele!
Viaţa firu-şi deapănă
Şi mă îndoaie de şele.

Bunica stă şi socoteşte
Anii ce i-a adunat.
Vede cum îmbătrâneşte,
Apoi, în casă au intrat.

La gura sobei înşiră-acum,
Poveşti cu zâne frumoase.
În vatră, lemne se fac scrum,
Afară-i iarnă peste case..

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (2 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. Asa se incheie povestea: cu zambetul tau si cu durata unei absente. Inca iti mai aud degetele pe pianul copilariei mele. Te-am cautat pretutindeni, chiar si in alte spatii. Te-am gasit: oriunde as fi, adorm sub privirile tale. Carnea ta era carnea mea. Din cele doua jumatati ale noastre, au izvorat fagaduieli; impreuna alcatuiam ziua noastra de maine. De acum stiu ca visele cele mai nebunesti se scriu cu cerneala inimii. Eu am trait acolo unde amintirile se fauresc in doi, la adapost de priviri straine, in taina unei increderi unice, peste care continui sa domnesti tu.
Mi-ai dat ceea ce nici nu banuiam, un timp in care fiecare secunda de-a ta va conta in viata mea mai mult decat orice alta secunda. Eu eram dintr-un catun, tu ai inventat o lume. Oare iti vei aminti vreodata? Te-am iubit cum nici nu-mi imaginasem ca ar fi cu putinta. Ai intrat in viata mea asa cum se intra in anotimpul verii.
Nu sunt stapanit nici de furie, nici de pareri de rau. Clipele pe care mi le-ai daruit poarta un nume: vraja. Si inca il mai poarta: ele sunt faurite din eternitatea ta. Chiar daca imi lipsesti nu voi mai fii niciodata singur, pentru ca undeva, existi tu.

Marc Levy în Te voi revedea, Srisoarea de la sfarsitul romanului
Adăugat de Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa codrului

Crescut până mai ieri în soare
Lumina corpul îmi hrănea,
Împrăştiam în jur vigoare,
Ozonul ceaţa o gonea...

Dar am intrat acum în umbră
Şi larve pieptul îmi golesc,
M-aşteaptă înfruntare sumbră,
Uitate, frunzele pălesc;

Ce strâns mi-e sânu-n iederi multe,
Cum lacome din sevă trag!
Îmi chem ciocănitori s-asculte,
Să-mi lecuiască trupul slab.

Răceala firii mă-nconjoară,
În barbă-mi se-nmulţesc ferigi,
Aud toporul cum doboară,
Mă dor ecouri, dacă strigi...

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Brevi finietur... (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecând către oraşul în care locuia părinţii şi fraţii săi, îmbrăcat fiind în haine proaste ţărăneşti, întâlni nişte drumeţi şi află de la dânşii că fraţii lui au luat de soţii pe fetele care le-a trimis el, după cum le hotărâse însuşi, că părinţii lui erau foarte mâhniţi de pieirea fiului lor celui mai mic, că fata cea mică e îmbrăcată în negru şi-l jeleşte şi că nu voieşte a se mărita nici în ruptul capului, măcar că a peţit-o mai mulţi fii de împărat; că acum, în cele din urmă, fraţii lui i-a adus un ginere prea frumos şi că o silesc cu toţii să-l ia şi că nu se ştie de va putea scăpa. Prâslea, auzind de toate acestea, nu puţin s-a întristat în sufletul lui şi, cu inima înfrântă, a intrat în oraş. Mai cercetând în sus şi în jos, află că fata a zis împăratului că, dacă voieşte să o mărite cu tânărul care i-l aduseră, să poruncească a-i face şi a-i aduce la odoare o furcă cu caierul şi fusul cu totul de aur şi să toarcă singură, fiindcă aşa îi făcuse şi zmeul şi asta îl plăcea mult. Mai află că împăratul chemase pe starostea de argintari şi-i poruncise zicându-i: "Iată, de azi în trei săptămâni să-mi dai gata furca care o cere fata mea cea mică; că de unde nu, unde-ţi stau picioarele, îţi va sta şi capul"; şi bietul argintar se întoarse acasă trist şi plângând.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist şi ce-nalt părea Crist!
Luna venea după El, în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veştminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:
- De unde vii, Doamne, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
şi mi-a făcut semn ca să tac.

S-a aşezat lângă mine pe rogojină:
- Pune-mi pe răni mânăa ta!
Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină
parcă purtase lanţuri cândva.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lied vechi de dragoste

Un stingher,
Alt stingher
Nu pot face doi.
Geru-i ger,
Leru-i ler,
Fără noi.

Ninge să despartă cifrele şi mirii,
unu şi cu unu nu se mai fac doi,
tabla adunării, tabla înmulţirii
ne trimit acasă, singuri amîndoi.

Şi vor fi consilii de juris-prudenţă
şi vom duce-n braţe cositor topit.
şi voi scrie-o carte numai decadenţă
ale cărei titluri au şi-ncărunţit.

Trec pe lîngă tine ţipătoare trenuri
botezate-n templul prăfuitei gări
şi de fiecare te-ndoieşti şi tremuri

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (1980)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!