fiul risipitor

La a 85-a primăvară AMBASADORUL

Predestinat pentru vigoare şi elan,
El, fiul unui notar oltean,
Tainic, trăieşte viaţă înţeleaptă,
Răsplata meritată n-o aşteaptă niciodată,
E-un crez al său de inimă curată.

Goicean, dintr-un pământ străbun,
Inteligent, răbdător şi tare bun,
Gânduri pentru a 50-a carte,
E-un crez al său, ideea merge mai departe,
Acolo unde paşii au să-l poarte.

Găsind sensuri noi, cuvinte potrivite,
Onorat de semeni, fiind şi preţuit.
Rod al muncii minţii şi trăirii,
Un tainic, moment constant al dăruirii,
Numai bun la semeni pentru dăruit.

acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simone

Tu nu mi-ai dat, Simone, sărutare.
Pe tâmple mir nu mi-ai pus.
În casa ta am intrat ca oricare.
Un gând frumos nu mi-ai spus.
Tu nu mi-ai dat, Simone, sărutare.
La pieptul Meu n-ai căzut
N-ai cunoscut clipa de cercetare.
N-ai plâns ca fiul pierdut.

Tu n-ai văzut tălpile-mi ostenite
de-atâta drum cât am mers.
N-ai picurat lacrime fericite.
Cu părul tău nu le-ai şters.

Aş vrea să-ţi pun, Simone, o-ntrebare:
N-ai tu păcat pe pământ?
O, cum mi-ai da, Simone, sărutare,
De-ai şti acum cine sunt!

Tu, cel umil, care-mi plângi la picioare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 13

O! Dac-ai fi doar suflet, dar nu eşti, dragul meu
Tu nu îţi aparţii aici când vieţuieşti;
De-acel funest sfârşit să te găteşti mereu
Şi chipul tău plăcut cuiva să-l dăruieşti,
Căci dacă frumuseţea ce ţi s-a împrumutat
N-o vei fructifica, din nou o să devii
Un sine, un biet suflet, de cum ai decedat
În loc cu chipul tău într-un urmaş să fii.
Şi cine s-ar uita cum casa se răstoarnă,
Când bunul gospodar cu grijă o păzeşte
Şi de furtuna aspră a zilelor de iarnă
Şi de mânia morţii ce totul pustieşte?

O! Doar risipitorii, dar dragul meu, cum ştii
Că ai avut un tată, şi fiul tău va şti.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Articol fără precedent

Articol fără precedent

Trec eu cu tata un colţ de pădure.
Îngusta cărare ce lungă-i spre lac!
Ascult cum vibrează ecoul pe strune
Şi văd toporaşii cum flori îşi desfac.

Pe zebre frumoase de nori şi lumină
Călcăm înainte spre lacul deschis,
Din urmă orchestra naturii îngână
Edenicul imn, nevisat paradis.

Trec eu cu fiul un colţ de pădure.
Îngusta cărare ce scurtă-i spre lac...
Mă doare vibrarea aceasta de strune
Iar florile, totuşi, petale desfac...

Chişinău 12 aprilie 2020

poezie de Mihai Ghidora
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeii mele

Când te-am privit întâia oară, ştiu
Că încetasem singur să mai fiu.
Fântână-n zori cu apa neatinsă,
Foşnea ca marea, dimineaţa, încă
Zăloaga nopţii cât statuia-n stâncă.
Nu m-ai respins, nu te-ai predat învinsă,
Ci ai avut în ochii râzători
Atât de mulţi, ca firmamentul, sori
Ce ne-au resfrânt prin trâmbiţe de raze
Privirile în ochi şi în obraze.
Acea lumină limpede a fost
La început, şi ea a dat un rost
Tăcerii surde ce-aştepta în mine.
Ai fost, deci, bună-vestea de lumine
Şi ai rămas, cu gestul, carnea, vocea
Din ţara grea de vis şi zări, Dobrogea,
Şi văd în fiul care mi l-ai dat:
Amprente de lumini s-au mai păstrat.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1967)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina Cuviosului

Dumnezeu i-a descoperit Cuviosului Ioan Scărarul o mare taină.
Cuviosul, cel vrednic de pomenire, ne-a încredinţat-o nouă.
Noi, nevrednicii, ţi-o încredinţăm ţie.
Rugăciunea lăuntrică şi neîncetată este o mare taină.
Rugăciunea neîncetata este neîncetată fiindcă e de la sine lucrătoare.
Este lăuntrică fiindcă adună cuvintele înlăuntru, nu le dă afară.
Aproape totdeauna dăm afară cuvintele, aproape niciodată nu le adunăm înlăuntru.
Este de la sine lucrătoare fiindcă nu oboseşte, ci odihneşte.
Aproape totdeauna cuvintele ne obosesc, aproape niciodată nu ne odihnesc.
Adună cuvintele asemenea unei femei harnice, care adună pentru casă şi pentru copii cele necesare traiului.
Adună cuvintele asemenea unui păsări ce strânge pentru puii ei hrana.
Adună cuvintele pentru inimă.
Adună mintea pentru inimă.
Rugăciunea făcuta lumeşte este ostenitoare.
Este ostenitoare fiindcă împrăştie cuvintele.
Împrăştie cuvintele asemenea fiului risipitor, care risipeşte avuţia tatălui.
Împrăştie mintea în afară.
Răsuflarea este o mare taină.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru odihneşte.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară osteneşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul Apokastazei

Vrei tu anatomia cuvintelor şi florii,
Să vezi pe unde-i drumul ducând în cârcă greşul,
Meridianul căror tristeţi mi-au scris cocorii
Şi să-ţi explic cui oare mi-a înflorit cireşul?

Oricâte paradisuri în ochii lui se-oglindă,
Nu te-aş schimba pe-un înger cu crini pe sub cămaşă,
Cu patima luminii vrea braţ să te cuprindă,
Flămând, cântec din cântec, de trupul de cireaşă.

Când Lucifer, prostuţul, s-a-ndrăgostit de sine,
De-ar fi văzut femeia, rob Ţi-ar fi fost, grădina!
Închisă-i paranteza la tainele-Ţi divine,
Că lutu-n ziua-a şasea făcuşi, umbrind lumina,

Iar Fiul Tău, Olarul, l-a fost luat ca fire,
Cu os de axiomă - că totul e Iubire!

sonet de Dumitru Ichim (29 decembrie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi eu acest cusur ...

Hai să bem din cupa vieţii
Partea plină cu nectar!
Doar amintirea tristeţii
Să rămână în pahar.
Dacă am avut norocul
Să ne săturăm puţin,
Am mai dres din busuiocul
Zilelor cu vin-pelin.
Hai să bem, că-i sărbătoare!
Cu toţi să ne veselim;
Doar din clinchet de pahare
S-aud muzici, când ciocnim.
Să bem vinul cu paharul
Să sorbim strop, după strop!
Aş vrea să pun stăvilarul,
Dar s-a abătut potop.
Un potop de vin pe-alese
Curge spre noi, în şiroi.
Iţe noi prinde a ţese,
Le încurc, ca la război.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întinde mâinile, copile

Întinde mâinile, copile si spune-i mamei: te iubesc
Atâtea nopţi a stat cu tine, atâtea griji o copleşesc...

Si poate nu mai are timp, si poate nici putere n-are
Dar te veghează si-şi doreşte ca fiul ei să crească mare!

Să fie bun si iertător, să aibă-n inimă credinţă
Să fie demn si să ajute pe cei ce sunt in suferinţă.

Să fie sănătos, cinstit si omenos cu cei din jur
Să-mpartă raza de lumină de sub cerescul abajur.

Să-mpartă florile iubirii curgând in vorbe cu blândeţe
Si să-nţeleagă si părinţii care ajung la bătrâneţe...

Intinde mâinile copile si spunei mamei: te iubesc
Ti-a dat viaţă, si in braţe eşti darul ei dumnezeiesc!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samuel

Un copil dormea odată
lângă chivot, ca un miel,
când în noaptea înstelată
se-auzi un glas deodată...
"Samuel! Samuel!"
Nu-l chema Eli bătrânul
nici vreun înger plin de zel.
Ci, cu foc umplându-i sânul,
îl striga Atotstăpânul...
"Samuel! Samuel!"

"Fiul Meu, cum tună norii
voi lovi în Israel!
Voi zdrobi toţi slujitorii
ce-mi înşeală-nchinătorii.
Samuel! Samuel!"

Şi când sabia ne-nfrântă
sângeră în larg măcel,
slujba-naltă a fost frântă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!