�coala de duminic�

Îţi scriu... cu pana din aripa rănită !

Mi-ai dat un umăr...
ca să plâng!
Îţi mulţumesc
s-aş vrea...
Ca-n braţe să te strâng,
Să vreau să nu mai plâng
Şi să-mi adun din cioburi
Al meu gând
Tăcând!
Nu-mi spui,
Dar eu te simt,
Că eşti în noapte
Suspinând...
Fără să spui,
Fără să ceri
Un gest,
Un semn,
Ca să-ţi alini
Sufletul frânt,
De nicăieri!

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Zoriţa Purice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate-n doi

Zilele trec, orele zboară
Şi viaţa ni se scurge
Şi dor îmi e de noi!
De ochii tăi...
În care eu priveam ca într-o oglindă
Nu vreau ca Universul, ce-am format
Să prinda viaţa, trăind,
Decât pe coala unui vers
Şi-a mea iubire să-mi rămână vis...
Sa fim in doi, nu e usor
Prin vânt şi ploi şi doar în doi...
Golul din trup se umple-n timp!
Să nu te pierd,
Mă osândesc să-nchid,
Secunda cu zăvoare.
Mi-e teamă, respirând să nu ucid
O dragoste ce-abia a încolţit!
Singurătatea-n doi e-un asfinţit...
Trăind din amagiri sau nici atât!
Căci mâine va veni la fel ca ieri,

[...] Citeşte tot

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LASĂ FRICA SĂ-ŢI PĂTRUNDĂ OCHII GOI ŞI UMEZI PARCĂ

Pe tâmplele tale se scurg iubiri diferite,
Pictate pe-o coală, în temple de ceară zidite.
Te-ai născut să fii femeie, un blestem şi un miracol,
Şi să-ţi fie numai moartea singurul durut obstacol...

Ca o Ană eşti zidită între doi pereţi greoi,
O zeiţă părăsită şi uitata-n munţii goi.
Tot din gustul vieţii tale, se mai nasc şi alte vieţi,
Pântec sacru de tăcere, de durere şi tristeţi...

Nicio toamnă nu-i mai mută şi mai tristă decât tine,
Nicio mamă n-ar fi mamă fără ţipătul ce vine
Şi îngroaşă Universul, când sorocul e aproape
Nici măcar Dumnezeirea între ei nu mai încape...

Lasă frica să-ţi pătrundă ochii goi şi umezi parcă,
Şi din ea tu fă lumină, prunci biruitori şi regi...
Noi nu ştim câtă durere şi răbdare vă încearcă,
Dar pe cei ce vor să ştie, de durerea ta să-i legi...

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de străini suntem!

Se-aude pe-un tărâm în depărtare
Cum luna îşi recheamă razele-napoi,
Iar pleoapa mea se-nchide, retezând din zare
Un colţ în care îngeri se roagă pentru noi.

Şi nu este-o poveste ce mâine se va scrie
Pe-o coală de-ntuneric cu raze care plâng,
Eşti numai tu, iubire prin alba mea câmpie,
Rugându-mă din vise sub pleoape să te strâng.

Şi nu este trecutul ce încă m mai doare
Sau lacrima de care înc mă mai tem,
Eti tu, ce încă hălăduieşti prin mine ca o boare
Şi îmi arăţi din cum am fost, cât de strini suntem.

Încă aud cum pescăruşii plâng în mine
Şi se mai zbat murind printre catarge,
Cât de străini suntem imi spune şi ziua care vine
Îmi spui şi tu plecând cu valul ce în larg se sparge.

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul

sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereţi
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă şi ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiţi de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie şi paşii mă dor
spaţiul răneşte absenţa
şe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâşiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absenţe
între file de carte am aşezat un destin

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul dintre ziduri

mă aşez pe prima treaptă a scării
înălţător îl socotesc primul pas
un monolog despre mine o ieşire din timp
altfel scara coboară nu vine spre în sus
nu-i făcută să fie de capul ei

deschid caietul cu însemnări la-ntâmplare
citesc din propriile versuri fiinţelor misterioase
prinse între ziduri
ele ştiu să asculte pe-ndelete
de la zidire

văd ce-i acolo în umezeală şi în întuneric
o lume vie în care
minunile nu durează numai trei zile
(n-am spus mai devreme
casa mea are ziduri duble
între ele ca un fagure o pernă de aer se lăfăie în voie)
stau aproape cu urechea de zidul neted ca o coală de hârtie
aud cum se strâng unele în altele minusculele vietăţi

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abou Ben Adhem şi îngerul

Abou Ben Adhem (sporească-i tribul an de an)
s-a trezit dintr-un vis armonios de pace, nepământean,
şi-n lumina lunii din încăpere, nu fără mirare,
a văzut un înger mai alb decât e crinu-n floare,
scriind într-o carte aurită pe fiecare coală.

În serafica pace Ben Adhem, cu îndrăzneală,
adresându-se prezenţei luminoase,-a spus:
"Ce scrii în acea carte-atât de-asiduu?"
Vedenia a ridicat capul şi-a răspuns,
însenindu-i inima cu un surâs dulce nespus,
"Numele celor care-L iubesc pe Isus."
"E şi numele meu trecut în ea?" a întrebat Abou.
"Nu, din păcate, nu."

Abou, cu voce-un pic mai joasă, dar încă vesel:
"Te implor, de dragul sfintei milostenii,
Trece-mi numele, eu sunt cel care îşi iubeşte semenii."

Mesagerul ceresc a notat şi-apoi a dispărut.

[...] Citeşte tot

poezie de James Henry Leigh Hunt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul modern

În ţara noastră, mi se pare,
Că-i superfluu şi desuet
Ca să susţii cu înfocare
Românul că-i născut poet!
Când spui de X că e poet
Şi scrie versuri prin ziare,
Să foloseşti, în mod discret
Şi ghilimele de rigoare!
Că el, crezând că face artă,
Cuvinte pune-n pălărie,
Le-amestecă şi le deşartă
Apoi, pe-o coală de hârtie!
La el, aşa precum se ştie,
Sunt versuri albe reci şi goale,
Lipsite de-orice prozodie
Şi normele gramaticale.
Pe drept se spune că,-n trecut,
La şcoală ( pentru el, supliciu),
Gramatica ar fi făcut
Cu o femeie de serviciu!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Moraru din Colţii morarului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de iubire

Picături de iubire au plouat din cer peste mine,
cum soarele sărută noaptea-n asfinţit...
Picături de veselie inima mi-au cuprins în ciorchine,
zâmbetul pe buze mi-a fost zămislit...
Picături de eternitate sunt clipele de miere ce culeg
cu iubirea de tine, de el sau de ea, eu converg
spre centrul lumii viaţa-n iubire cu voi să-nţeleg...
Picături de tăcere sunt privirile tale ce respiraţia-mi taie,
ca un pui de vultur pregătit a-şi deschide aripile pălălaie...
Lămpi de pasiune izvorăsc din inima-mi fierbinte
când Îngerii mă mângâie cu dulci şi înţelepte cuvinte...
Picături de cerneală sunt cele ce-au umplut coala albă a vieţii mele,
decorând-o cu virgine emoţii ce delicat le tatuez pe a mea piele...
Picături de tine, de mine, de noi, sunt tot ce văd în fiecare fotografie...
Picături de sentimente cad peste noi, scriind cea mai frumoasă biografie.
Picături de iubire au căzut din cer peste mine,
sunt făcută din şi cu iubire,
zâmbete mi-a fost sortit să răspândesc peste omenire,
deşi uneori inima-mi plânge de crudă dezamăgire...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatului îi zicea inima să se arate la împăratul cu cererea de a pândi şi el, dară să lăsăm că-şi cunoştea lungul nasului, să lăsăm că nu1 uitase păţeniile atâtor flăcăi ce pieriseră, lui îi era să nu-şi piarză slujba şi să rămâie cu buzele umflate. Apoi unde pui d-ta gândul ce-l muncea groaznic, că de va fi gonit de la curtea împărătească, n-are să mai vază pe fetele împăratului, căci dându-le flori în fiecare dimineaţă, oricât se feri de vreo patimă, totuşi gigăşiile şi frumuseţile fetelor de împărat, şi mai cu seamă căutătura cea blajină a fetei celei mici, îl ademenise până într-atât, încât, se socotea el, că daca nu va mai atinge în fiecare dimineaţă cu degetele sale mâinile cele albe ca o coală de hârtie, cu pielea moale ca puful, ale fetelor de împărat, nu va mai putea trăi. Ziua, noaptea, îl munceau aceste gânduri şi nu ştia cum să facă să-şi împlinească pofta inimei, fără de care, simţea el, că nu va putea să mai trăiască. Într-una din nopţi, adormind el cu gândul ţintă la dorinţa ce-l chinuia de-i rodea băierile inimei, văzu în vis iară pe zâna din vâlceaua cea cu flori unde i se arătase odinioară.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!