zadarnic

Dulce prizonierat

Tu nu mai ai nici arme, nici cuvinte,
Eşti prizonieră, ţi s-a dat de ştire
Mai mult decât orice închipuire
Condiţii nu pui tu, deci ia aminte!

În luptă nu intrai de aveai minte,
Zadarnic priveşti jaful cu uimire,
Tu nu mai ai nici arme, nici cuvinte,
Eşti prizonieră, ţi s-a dat de ştire.

Pe sânul tău stă mâna lui fierbinte,
În zale-i îmbrăcat, în strălucire
Un cavaler cu inimă fierbinte,
Sărmană inimă, de fericire

Tu nu mai ai nici arme, nici cuvinte.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de Paşti

Cristos a înviat — şi moartea
Zdrobit-a fost pe crucea sfântă!
În primăvara ce se-avântă
Răsună ceru-ntreg de cântec
Şi-n mine învierea cântă...
Zadarnic a-ncercat Satana
Să schimbe rostul mântuirii,
Căci prin pedeapsa răstignirii
Cristos a biruit mormântul,
Nălţând stindardul nemuririi!

De-aceia, sufletelor triste
Şi voi, sărmane inimi goale,
Uitaţi de răni, de spini şi boale
Cu ochii la Isus cel Veşnic
Aduceţi flori şi osanale!

Şi-aduceţi, mai presus de toate,
Dorinţa unei vieţi sihastre,
Dorinţa învierii voastre:

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cheamă ţara

Ne cheamă ţara! Datorii celeste
Ne cheamă iar, istorii să schimbăm.
Să fim stăpâni în ţara noastră scumpă
Nu slugi plecate-n juguri... Să luptăm!

Ne cheamă ţara! Pruncii, din cenuşa
Atâtor irosite aşteptări...
Ne cheamă ţara! Să deschidem uşa
De-acum, neobositelor chemări.

Călăi creştini... blestem sub semnul crucii...
De ce în '89 au murit
Copiii, fraţii, mamele şi pruncii?!
De ce de-atunci, voi toţi, ne-aţi tot minţit?!

Ne cheamă ţara! Sângele zvâcneşte
Ca un vulcan de patimă şi dor...
Aici, acum, zadarnic se trăieşte!
Aici, acum, mereu ne cheamă ţara.
Veniţi cu mic, cu mare, să luptăm!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada cu vişini

Mi-amintesc năframa-ţi ca de-un pâlc de fluturi
Ce-o ţineai în palmă, volatil exil,
Când, fecunda iarbă, despletită toată,
Ne foşnea sub talpa pasului fragil.

Vişini extatici pâlpâind de febre
Ce-aprindeau nostalgici pătimaşe guri,
Inefabil, astăzi şi-au pierdut parfumul,
Amurgind oglinda vechilor făpturi.

Pe sub pomii palizi, scuturaţi de vânturi,
Paşii noştri singuri au rămas ecou,
Aşteptând zadarnic să visăm aievea
Livada cu vişini, înflorind din nou.

Timpul ne frământă nemilos şi rece,
Viscolind frunzare prin decorul mov,
Aşadar, adio, livada cu vişini,
Aşadar, adio, domnule Cehov.

poezie de Constantin Georgescu (2016)
Adăugat de constantin_georgescu_pif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,
Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum!
Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.
Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum -
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.

Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,
Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.
Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blândă pare
Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi va veni...

Şi va veni şi ziua-aceea-n care
Vom fi aflat că viaţa-i de vânzare,
Că timpul existenţa corodează...
Zadarnic omul, ani la rând visează!

Şi vor veni cândva, în ani târzii
Şi toamne cu poeme cenuşii,
Albume, amintiri, lacrimi, tăcere...
Trişti, pustiiţi, lipsiţi de mângâiere,

Vom aştepta cu suflet de părinte,
Un prunc, cu vorbe bune să ne-alinte,
Dar sufletul ni-i gol atunci şi plouă
O toamnă poate, poate încă două...

Clepsidra toarce timpul... Ca un clopot
Se-aud în noi secundele. De ce,
Copii, uitaţi de cei ce v-au dat viaţă
Şi-i părăsiţi aşa de repede?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul soarelui romantic

O, soarele, pe boltă, ce mândru-i când răsare,
Ţâşnind ca o văpaie, în semn de bun-venit!
- Ce fericit e omul când poate, mulţumit,
Să-i vadă şi apusul, frumos ca o visare.

Îmi amintesc!... Departe, flori, holde şi izvoare
Palpită şi oftează sub ochiul lui vrăjit...
- Se-ntunecă. Să mergem grăbiţi spre asfinţit,
Să mai vedem o rază piezişă, trecătoare!

Zadarnic vrem să prindem pe zeul care pleacă;
Deasupra noastră noaptea imperiul şi-l apleacă,
Plin de fiori, trist, umed, cu ochii lui sticloşi;

Pluteşte-n întuneric duhoare de morminte,
Când trec pe lângă mlaştini, cu teamă, înainte,
Călcând pe melci de gheaţă şi pe broscoi râioşi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea din tei

Nu ştiu pe ce pun mâna mai întâi,
Nesiguranţa vrea să mă domine,
Zadarnic iau din whisky vitamine,
Dacă nu pun în el nişte lămâi.

Cum n-am, în jur, pe nimeni să-mi lumine,
Rămas pe lume fără căpătâi,
Mă-ntorc mereu la dragostea dintâi:
M-am regăsit, ce dor mi-era de mine!

Acum sunt calm şi nu mai am probleme,
Iar dacă-mi vine, rar, câte un gând
S-aprind în suflet, poeziei, gustul,

Staţi liniştiţi, n-aveţi de ce vă teme!
Ies în oraş, aşa, din când în când
Şi-i şterg, pios, lui Eminescu, bustul.

sonet de Grig Dobreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ rotund

Pământ rotund, prieten vechi,
Ce s-a-ntâmplat de-o vreme-ncoace?
Ne tragi adesea de urechi,
Ne faci cenuşă sau băltoace...

E evident că te-am mâhnit,
Cu felurite fapte rele,
Te-am defrişat, te-am mâzgălit,
C-un munte de porniri mişele...

Ca dinozaurii hapsâni,
Ţi-am maculat verdeaţa toată,
Pe aer ne-am făcut stăpâni,
Şi Mări am înecat în zloată...

Zadarnic sună-un clopoţel,
Când depăşim orice măsură,
Noi nu ne deşteptăm defel,
Şi dăm cu ţestele-n bordură...

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de iarnă

E iarnă,-i anotimpul vânătorii,
Mugeşte vântul apucat de furii:
Copacii gem în zbuciumul ninsorii,
E anotimpul dragostei şi urii.

Din neaua albă s-au nălţat paiaţe,
Cu nas hilar şi zâmbet strâmb pe feţe,
Cu mult nesaţ, Scufiţa strânge-n braţe
Pe Lupul sur, ce doar cerşea tandreţe.

Din corzi de harfe cânturi se revarsă,
Iubiţii-ar vrea în braţe să se strângă:
Când zbor săruturi, sânge nu se varsă,
E vremea Vânătorilor să plângă.

Scheletici stâlpii se-nfrăţesc cu drumul
Văd trenuri mistuindu-se în seară,
Iar sufletu-mi rătăcitor, ca fumul,
Zadarnic mai tânjeste spre o gară.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!