vizita i.l. caragiale

Dacă mâine...

Dacă mâine ar fi sfârşitul lumii
Tot ar mai fi timp să citeşti o poezie,
Să priveşti o pasăre ciugulind la geam,
Să mănânci o savarină şi să bei
Un pahar cu apă rece, de izvor,
Să treci cu vederea impoliteţea altora,
Să asculţi încă odată Sonata Lunii,
Să-ţi aminteşti de vacanţele la ţară
Sau de vizita la Luvru,
Tot ar mai fi timp să priveşti către aştrii,
Arcturus, Vega, Albireo, Altair...
Cu puţin noroc vei putea să te bucuri
Chiar de câteva stele căzătoare,
(Care din ele o fi steaua ta?!)
Timp ar mai fi să-ţi faci planuri de viitor,
Care viitor?-o să mă-ntrebi,
Ei bine, viitorul acesta,
Până mâine mai e cale lungă...
Uite, ceasul abia a bătut ora zece,
(Nu, nu zece dimineaţa, ci zece seara)

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Mataringa (18 iulie 2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene şi verzi.

Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator şi dispare
în direcţia raiului.

Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.

Infirmierele calcă graţios şi eficient,
aici, jos, sus şi acolo,
taliile lor subţiri susţinând
miraculos poverile
de dureri şi-atât de
multe morţi, ochii lor
sunt încă limpezi după

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun neromanţat

Din sus, din deal, pâlcuri se arată; pătrate strâmbe de nuiele
Sau ţambre, ce abia se ţin să lase dâre de căruţe,
Ce nu se văd... ba sunt, de sprijin pe la polate de căsuţe,
Ce în câte-o rână agaţă cer, cu fum 'n fuioare albe-albăstrele.

O ceaţă parcă ar da să-ntreme din ţevi de monştri, cum tractoare,
Pe asfaltul plin de nume stranii, pe lucii table, Benz ori Jeep,
Ce se adună, câmpuri pline -nici cuşma să ţi-o pui nu-i chip-
Şi se-umplu daruri, roabe pline... Mult peste deal, la strada mare!

La locul liniştei e-un molcom, parcă bătrân de atât uitat,
Doar răscolit de-un scârţâit de lanţ pe roată de fântână,
Ce-o duce în spate, parcă toată pe-un lemn, spinare de-o bătrână...
Şi-n aer lin ecou străbate; jertfă, un guiţ întârziat.

Lumini de zâmbet colorate şi bolta în depărtări o aprind
Şi alaiuri, parcă toate june, se înţes la mese în grupuri şic,
Privind prin sticla străzii o lume, fără de griji... zărind un pic
Parcă un moş, ce nu-i Crăciun, cu un sac rupt, plângând cerşind.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia lumii

Din vechiul Egipt se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi cu un vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,
cea înaltă şi cea joasă. O linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această
reprezentare era cheia vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni
generali nordul era bogat şi sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis, Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de mare.
Egiptul tindea spre stele ori se afunda în nisip.
Cu o imensă cheie a vieţii făcută din plumb aurit se deschid astăzi cele două
temple din Abu-Simbel sau cel din Luxor, în antica Tebas, cu coloanele sale,
obeliscuri, statui de zei şi marele bulevard incomplet cu trei kilometri de
sfincşi ce unea în vechime această ultimă construcţie cu cea de la Karnak.
La întorcerea spre vapor după vizita la Luxor, un grup de copii ce-i
salutau pe turişti, urmându-i pe aleea ce coboară până s-ajungă la
portul înflorit, au făcut un cor în jurul nostru. Fetiţa cea mai mică, cu un
chip frumos ca faţa lumii când se trezeşte, s-a apropiat de fusta mea. Din Egipt
mi-am adus amintirea acestor obraji iluminaţi, am mers să caut
zborul incredibil al ciucurilor roşii ce înfloresc în salcâmi, şi am găsit
fructul seminţei pe care am plantat-o ca un sărut, şi am făcut-o să crească, precum o
cheie a vieţii, în

[...] Citeşte tot

poezie de Rosa Lentini, traducere de Eugen Dorcescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Între mamă şi fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,
mai ales dacă-i unic feciorul şi-adult,
el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,
cu eleganţa, cu farmecul ei de demult.

Când mama, uşor, pe marginea patului meu se lasă,
după ce şi-a scos din picioare şoşonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasă:
"Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?"

Dar nici duioşia asta nu stoarce răspunsu-aşteptat,
până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,
bolborosind: "Toate-s în regulă... şi-apropo, arăţi minunat!"
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă şi fiu.

Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme şi-a frânt?...
Mă ascund în clişee: "Hai calmează-te! Ce va fi, vom vedea!"
Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea. Nu mai scot un cuvânt.

[...] Citeşte tot

poezie de Evgheni Evtuşenko din Mierea târzie (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Itaca

În vreme ce ridici velele pentru Itaca,
Speră să ai parte de un voiaj lung,
plin de aventuri şi de descoperiri.
Iar de Lestrygoni, de Ciclopi,
De Poseidon cel mânios nu te teme:
nu-i vei întâlni pe drumurile tale
atâta vreme cât gândurile îţi sunt înalte şi încrezătoare,
cât un entuziasm tânăr şi năvalnic
îţi electrizează spiritul şi trupul.
Lestrygonii, Ciclopii,
Poseidon cel sălbatic nu-ţi vor ieşi în cale
decât dacă-i chemi tu în sufletul tău,
decât dacă sufletul tău îi aduce-n faţa ta.

Speră să ai parte de un voiaj lung.
Poate vor fi multe dimineţi când,
cu mare bucurie, cu tânără încântare,
vei intra în porturi pe care le vezi pentru prima oară;
poate te vei opri în colonii feniciene
să cumperi lucruri fine,

[...] Citeşte tot

poezie de C.P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

A românilor mândrie,
E frumoasa Românie
Pe pământ la noi
Au căzut mulţi eroi.

Iarna, la munte ai plecat
Şi pe pârtie te-ai distrat
O frumoasă ţară,
Cum nu găsim afară.
 
Cu podişuri, câmpii, Carpaţi
Suntem aşa de bogaţi...
Avem păduri, viţă-de-vie
Şi totuşi ne zbatem în sărăcie.

Mereu ne petrecem vacanţa
Pe plajă, în Constanţa.
Noi o mare superbă avem
Păcat că nu o apreciem.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dojana (Doina)

Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profan al cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte... Mioarele pasc îndelete pe colina cea verde... E turma bogată a lui Oancea; în târguri din lume vestită'i e lâna, vestită'i e brânza, vestit caşcavalul... Mioarele pasc îndelete sub grij'a doi baci de credinţă, sub paza dulăilor aprigi, de sfâşie ursul... Alături la umbră de stâncă stau bacii. Sunt frate şi frate. Cel mare, cu pleoapele închise, îşi trage luleaua. Iar fratele tânăr, culcat stând pe spate, doineşte o doină din fluieru'i magic... Şi cântă şi cântă flăcăul, de dor şi de jale, un cântec pe care Carpatu'l cunoaşte d'atâtea ş'atâtea vieţi de oameni. Trecut-au destule şi alte-or mai trece: Carpatul şi doina de veci sunt prieteni, de veci or să fie... Şi cântă flăcăul de plânge şi frate, de plâng şi mioare, de plâng toţi dulăii, şiroaie de lacrimi, atât e de dulce! Dar iată-l deodată în sus se ridică, şi fluieru-şi trage din buze. Îl întoarce la ceafă şi'l vâră'n cămaşa soioasă de zer şi scorţoasă... Se scarpine bine; răsuflă. Şi iar îl ia-n buze şi iar se porneşte... Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profanal cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte. Ce vraje!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din ziarul Universul Literar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lauda cuceritorului

O! tu, care-ai mânat barbare gloate
Ca să sfărâmi împărăţii bătrâne
Şi-ai câştigat izbânzi nenumărate;

Tu, ce-n trufia inimii păgâne
Ai pângărit râzând altare sfinte
Şi-ai ars cetăţi, ai fost măreţ, stăpâne,

Când jefuind regeştile morminte
Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa,
Şi oaselor bogatele veşminte;

O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna
De năvăliri, de-ai zguduit pământul,
Dacă-al tău nume îl săpase runa

Cea tainică pentr-a-ţi slăvi avântul,
L-a şters neîmpăcată-apoi uitarea,
Precum ţi-a spulberat cenuşa vântul.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protocol al unui club Matei Caragiale

"Vis al galeşei Floride şi-al ostroavelor Antile",
Orchidee! nu eşti însăşi arta marelui Matei,
Cu a selbelor cădere în corole şi mantile
Sau cu Anzii albi în funduri ca o moarte de Protei?

Neajunsă, precum lancea unor iaduri vegetale,
Sub sărutul muştei Mima somptuos ca un manşon,
Locuieşte cetluită somnurile-i seminale
În o rouă de poleiuri: Raşelica Nachmansohn.

O! vegheat din jilţul Naibei al Pământurilor Nalte,
De atlaz tulip în creştet încheiat cu cap de mort,
"Mult" poesc, cioplirea unei rare şi pierdute dalte,
Paşadia îşi despoaie înnoptat semeţu-i port.

O! scuipat de înverzita tuse a spumelor putride,
Cocoţat pe naufragii, nefiresc ca într-un ochean,
Împuind cămara nopţii cu oracole stupide
Gore freamătă-n jiletcă de râios batracian.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!