sfarsit de toamna

Toamna tragică

Toamna în munţi ia aspecte tragice,
Poate că nicăieri
Nu e atât de tragică iarna,
Ca în munţi, când vântul bate cu soare
Şi trebuie să faci primul foc în sobă,
Apoi al doilea foc
Şi totul să te coste scump,
Tomâamna tragică,
Noi junghiuri în spate şi înaintarea în vârstă
Şi prietenii, coborând tot mai gârboviţi,
Către pieţele austere,
În căutarea unui semn mănos,
Dinspre câmpia, ea însăşi tragică.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de toamnă

Petale de toamna mai plâng peste noi,

E vremea frumoasă, chiar daca sunt ploi,

Ne picura viaţa petale de vis

In păr peste ochi, peste frunti de abis.

Mai trece un an, in toamna intrăm

Pe-aripi de Iubire cu Viaţa zburăm,

Minune e Oameni sa poţi să zâmbeşti

Să numeri petale şi frunze cereşti
.

E viaţa şi vara şi toamna arzând

E şi primavara muiata-n Cuvânt

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Felidiorean (25 octombrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul fericiţilor are un sfârşit.

citat celebru din Euripide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepuscul

Ai spus că vine toamna,
privirea ta departe
scruta spre orizonturi
ascunse încă-n noapte,
prin tremurul din frunze
mureau copacii toţi,
se contura apusul
însângerat la porţi.

Am spus că vine toamna,
cu ploile-i flămânde
va înghiţi albastrul
şi trupurile ude,
din noi o să rămână
privirea ta firească
să caute prin noapte
această umbră ştearsă.

poezie de Adina Velcea (8 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă fără decor

E toamnă, iubite,
Afară şi-n gând,
Sunt frunza ce cade,
Iar tu-mi eşti pământ;
Aştepţi să te-acopăr
Cu suflet şi dor
Şi vrei să fiu iarăşi
Al toamnei decor.

Nu pot azi toamnei
Să-i fiu o podoabă
Căci frunza căzută
Pe tristul pământ,
E arsă de soare
Rănită de ploi
Ucisă iubite....
De frigul din noi.

poezie de Angelina Nădejde (15 septembrie 2012)
Adăugat de angelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă-n octombrie...

Iubeşte-mă-n octombrie, străino,
-Că în noiembrie deja-i târziu –
Fii pentru mine primăvara iernii
Şi eu o umbră, poate, c-o să-ţi fiu.

Alintă-mă în toamna desfrânată,
Ce chiuie în aburi dulci de must –
Ca-n lumea asta, de putere beată,
Iubirea să nu pară-un sentiment vetust.

Iubeşte-mă cu teamă şi ardoare
Căci zguri de plumb răsar pe veac...
Fii elixir speranţei care moare –
Ca eu tristeţii tale să-i fiu leac.

Apari duios din ceaţa ruginie,
Cu părul tău, de toamne răvăşit,
Iubirea ta molcomă şi târzie
Să-nvioreze sufletu-mi sfârşit.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cismigiu de toamna

Verde nou al primaverii, ros al florilor de vara,
Toamna, galbenul din frunza ta tarzie mi-e mai drag,
Fie ca-n velinti tacute inimi de-aur le presara,
Fie ca fosneste-n taina matasosului tau steag.
Zi senina, zi rodita ca o poama de lumina,
Cata floare prea devreme scuturata te-a dorit,
Sa te pot culege astazi — cer, si suflet, si gradina —
Cismigiule de toamna, de-amintire biruit.
De pe podul ce oglinda arcu-ntins al pietrei sale
Peste apa unde lebezi dorm pe teiul tremurat,
Cine m-a chemat pe nume, cine m-a oprit in cale?
Umbra ta de altadata si un ram ingandurat.

Verde dor al primaverii, foc al dragostei din vara,
Toamna, parul de-aur moale al iubirii mi-e mai drag
Cand strivesc si ani, si zile ce covorul tau presara
Si-mi fosnesti a moarte-n suflet, matasos si galben steag.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focuri de toamnă

Toamnă-n grădini, cât vezi cu ochii
Până hăt în vale,
Din bujorii focurilor fumul
Se înalţă către cer agale.

Vara a plecat şi-a luat cu ea
Tot ce-a fost culoare şi parfum,
Din focurile roşii se-avântă înalte
Turnuri cenuşii de fum.

Fredonează cântecul fiecărui anotimp!
Strugurii s-au copt în vii!
Flori în timpul verii,
Iar când vine toamna, focuri vii!

poezie clasică de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar istoria nu are sfârşit.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă trăiserăm pe două coridoare alăturate sau pe două tunele paralele, fără să ştim că mergem unul lângă altul, două suflete asemănătoare în situaţii asemănătoare, întâlnindu-ne la sfârşit în faţa unei scene pictate de mine, o scenă destinată numai ei, ca un anunţ secret al prezenţei mele, al faptului că cele două coridoare se împreunaseră, în sfârşit, şi ora întâlnirii sosise. Ora întâlnirii sosise! Era adevărat, oare, că cele două coridoare se împreunaseră şi că sufletele noastre se contopiseră şi ele?

Ernesto Sabato în Tunelul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!