Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

privit

Serioase/triste despre privit, pagina 18

Edgar Lee Masters

Tennessee Claflin Shope

În oraș, eram unul din stocul celor luați în râs
Mai ales de oamenii de bun simț, după cum își ziceau ei –
Dar și de cei învățați, ca preotul Peet, care citea în limba greacă
La fel de cursiv ca în limba engleză.
Și asta pentru că în loc să vorbesc despre piața liberă
Ori să predic despre o formă sau alta de baptism,
În loc să cred că eficiența unei acțiuni
Este legată de faptul că cineva îți iese în cale cu o găleată plină
Sau că ai ridicat cuiele găsite pe drum în maniera corectă,
Sau că ai privit la luna nouă peste umărul drept,
Sau că reumatismul se poate vindeca folosind sticlă albastră,
Eu am crezut în independența și salvgardarea propriului spirit.
Înainte chiar ca Mary Baker G. Eddy
Să fi început ceea ce ea a numit știință, Biserica lui Christos-Scientistă,
Eu îmi luasem masteratul în "Bhagavad Gita";
Îmi vindecasem sufletul
Înainte ca Mary să se fi apucat de vindecat trupuri pe calea sufletului –
Pace tuturor lumilor!

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Adina-Cristinela Ghinescu

Al tău zâmbet, iubire

Mă-ntreb cum poate o privire
A sfredeli așa intens,
Mii de particule safire
Torsionând rigidu-mi sens.

Aseară, am venit spre tine
Și n-am văzut, decât tardiv,
Dragostea ta-n zâmbete pline
Încurajând spre un motiv.

Un simțământ torid venise
Să zăpăcească progresiv,
O inimă ce împietrise...
Topindu-se în ea pasiv.

Și mi-a schimbat întreaga seară,
Doar o privire și-un cuvânt...!
Deși, banal privit de-afară,
Așa puțin, multe au frânt.

[...] Citește tot

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Trei cifre intoarse

Rataciti in instinctul corupt
Ne prindea impletiti faptul serii
Ne iubeam ca trei cifre intoarse
Dand binete carnal primaverii

Ne iubeam si pur si obscen
Ne pierdeam si in vis si in tina
Si-n durerea ca ne-am regasit
Intr-o lume ciudat de straina

Impletiti pe un pat de spital
Luam in ras si viata si moarte
Pe atunci in zadar incercam
Sa stam unul de altul, departe

Te chemam la mod vocativ
In priviri fara semn de-ntrebare
Dar amorul cu ardere-nceata
Era scrum dintr-o stea cazatoare

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Andreea NemerovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dioptrii pentru privit moartea în ochi

viață
te-am trăit viață te-am trăit
am alergat cu peste o sută bătăi de inimă
până când mi-am dat kilometrajul peste cap

complice la rostogolirea mărului
și la alte rostogoliri biblice
mi-am făcut pârtie printre sâni galbeni ca de gutuie
am atârnat nopți întregi intre buze păgâne
și zmeură am mâncat cu pădure cu tot
viată
te-am privit viată prin sute si sute de ochi
zâmbeai îmbietor in icoană
zâmbeai în halba de bere în căptușeala ruptă in hârtia de-o mie
zâmbeai în zâmbetul lor viață
eu puneam virgulă pun punct între inimi și-o luam de la capăt

viață
uneori mă gândesc la ele ca la o biserică
înăuntru este mai frumos ca afară

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pericolul prostiei

E inuman să te tot lupți cu prostul,
-Imunul la gândire, rațiune-
Veșnic în "contemplațiune"
De propria-i universală loțiune;
Soluția ce-o vede numai el... agnostul.

Cuvintele la el n-au importanță,
Oricum nu se cunosc, nu se respectă;
Orice-i propui ideea e infectă
Și știința-i o creație defectă;
Răspunsu-i dos de palmă-n... aroganță.

O viață am trăit cu crez în vorbe
De-a ticlui-n retur de înțeles,
Dar plan sfârșea adesea în regres;
Extaz privit cu lipsă d-interes,
Iar sfatul devenea un... "nas în ciorbe".

O zi mi s-a deschis profundul craniu
Și explicația-i pur puerilă;

[...] Citește tot

poezie de (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Privește-ți omule, frumosul din suflet

Când printre brazi brumați de timp,
Răsare în împărăția ei ochioasă luna
Și întregul vieții luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Și-i dă culori feerice naturii și iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.

Privește-ți omule, frumosul din suflet
Privește-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Și vezi ce simți cu adevărat,
În sufletul de viață frământat, în timp;
Prin vene îți va curge poezia,
Inima își va deschide trandafirul roșu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Și Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Și pe al tău destin.

[...] Citește tot

poezie de (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carmen Sylva

Maimuța ‘n colivie

De fier aceste gratii, și-amurg și aer greu,
Și-atâția cască-gură de-avalma 'n jurul meu.

Râzând ei vreau să vadă mereu truditu-mi joc,
Cu bețe mă 'ntărâtă să nu stau la un loc.

"Cum seamănă cu omul! Și-urâtă e!" Și stau
Privind cum hărțuită din colț în colț eu dau.

Voi râdeți făr' de milă și lacomi de privit,
Pe când eu, biata, tremur cu suflet istovit.

Vai, veseli palmierii în minte când îi am
Și mândrele liane pe cari mă legănam

Sunt trist atunci de moarte, nu văd nimic, nu știu -
Voi râdeți și mai tare, strigând în râs: Musiu!

Și ca prin vis a voastră injurie-o aud.
O, de-aș mai fi vr'odată prin codrii mei din Sud!

[...] Citește tot

poezie clasică de din Balade și romanțe
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestile unei regine" de Carmen Sylva este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.54- 23.99 lei.
Ion Minulescu

Primavara inutilă

Sufocată de viața cu program
Și de-același "va urma" cotidian
Al savanților cu barbă, cu șoșoni și ochelari -
Pedagogi și profesori octogenari
De algebră, geografie și pian -
Primăvara
A izbit cu pumnu-n geam
Și-a fugit din pension
De la "Notre-Dame de Sion".

I-am citit isprava-n calendar
Și-am pornit îndată după ea
S-o-ntâlnesc în Cișmigiu
Sau la Șosea,
Cum făceam alt'dată-n fiecare an,
Când eram și eu ca ea - un licean
Cu frecvența cursurilor pe… trotuar…

Dar de data asta, nu știu cum,
N-am dat nici măcar de urma ei pe drum...

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Wislawa Szymborska

Născut

Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenușii.

Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la țărm.

Deci din ea a ieșit
în lume,
în neveșnicie.

Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.

Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet și gata.

Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,

[...] Citește tot

poezie celebră de din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "View with a Grain of Sand: Selected Poems Paperback" de Wislawa Szymborska este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.
Teodor Dume

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare

[...] Citește tot

poezie de din Carte; Ultima noapte cu tata. Editura Pim (2021)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 18 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook